„Ascultarea de străini”, expresie care răsună astăzi în discursurile unor așa-ziși „suveraniști”, a fost parte esențială a extremiștilor de dreapta după Primul Război Mondial, inclusiv al liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Acesta personaj a marcat viața politică românească din perioada interbelică atunci când Basarabia a fost parte integrantă a României. După cum se întâmplă adesea la capii grupărilor naționaliste, „căpitanul” legionar nu avea tocmai rădăcini românești. Bunicul dinspre tată al lui Codreanu era polonez, iar bunica după mamă – unguroaică. Tatăl mamei sale era de naționalitate germană. În 1902, tatăl său, Ion Zilinschi, își schimbă numele în Ion Codreanu – din Ion Zilinschi Codreanu în Ion Zelea Codreanu.
Corneliu Zelea-Codreanu se remarcă în anii studenției petrecută la Iași printr-o poziție antisemită radicală. El încerca prin toate mijloacele să convingă profesorii universitari și autoritățile că reducerea sau eliminarea evreilor din facultăți ar rezolva problemele cu care se confruntau studenții români. Ceea ce nu corespunde realității, dacă avem în vedere faptul că sărăcia și mizeria unor categorii ale populației erau determinate de distrugerile provocate de Primul Război Mondial, criza economică ce afecta și alte state europene și nu de o anumită naționalitate. Însă în zona Moldovei, unde etnicii evrei aveau o prezență importantă și antisemitismul avea rădăcini, discursul lui Codreanu a avut succes.
Legiunea Arhanghelul Mihail
În 1921, pe fundalul aderării unor evrei la ideile bolșevice, Corneliu Zelea Codreanu a fost eliminat din Universitatea din Iași din cauza acțiunilor violente împotriva studenților iudaici și conflictelor deschise cu autoritățile statului. Își începe activitatea extremistă în Liga Apărărea Național Creștină sub conducerea lui A.C. Cuza. În această organizație, Codreanu și camarazii săi recurg la atentat ca instrument politic. În octombrie 1924, Corneliu Zelea-Codreanu îl omoară pe prefectul Manciu din Iași și îi rănește pe comisarii de poliție Clos și Hușanu. În urma unui conflict cu A.C. Cuza, în iunie 1927, a înfiițat o nouă organizație -Legiunea Arhanghelul Mihail. El s-a separat de mentorul său, A.C. Cuza, și, odată cu această despărțire, a intrat într-un război care se va extinde asupra membrilor celor două partide pe întreg teritoriul României, inclusiv în Basarabia.
Hainele tradiționale, felul hotărât de a trage cu pistolul în reprezentanții puterii și așa-numita „retragere în munți sau în codri” îi asocia pe legionari cu vechii haiduci, însă, în același timp, în condițiile unui stat național modern, acest comportament developa caracterul lor terorist și respingerea instrumentelor pe care le oferea democrația pentru cucerirea puterii. Principala masă de manevră a legiunii o constituiau studenții. Legiunea Arhanghelul Mihail era prezentată ca „o școală” și „o oaste”, și un partid din cauza că percepea formațiunile politice ca element al democrației, iar el milita pentru un regim dictatorial. Codreanu considera că România nu poate să atingă bunăstarea pe calea democrației, deoarece oamenii simpli nu au suficient discernământ să își aleagă liderii. În accepția lui Codreanu, „conducătorii” țării trebuie aleși de o elită nouă, de „oamenii noi”. Pentru început, acțiunile legionarilor se caracterizau prin violențe împotriva populației evreiești, la Iași, la Cluj, Oradea.
Prima încercare de a recruta aderenți în Basarabia s-a făcut după deschiderea Facultății de Teologie din Chișinău în septembrie 2026. La doi ani distanță, pe 28 noiembrie 1928 au venit la Chișinău doi delegați ai centrului studențesc clujean. Aceștia au cerut studenților să se înscrie în mișcare, dar au fost refuzați. Cu ocazia manifestațiilor legionare care au avut loc în ziua 10 decembrie 1929, Codreanu a hotărât să elaboreze un program concret de acțiune, vizând propaganda în Basarabia. El preciza că „sămânța aruncată de el, chiar cu prețul unui asasinat va da curând roade, prin eliberarea țării de elemente străine, ucigându-i pe câini și pe trădători”. La 15 decembrie 1929, a avut loc prima întrunire politică legionară, la târgul Berești, pe malul drept al Prutului, urmată de alte asemenea acțiuni la Valea Hornicei, Turda, Luduș, Cahul.
În februarie 1930, Corneliu Zelea Codreanu reușește să organizeze la Cahul o manifestație legionară, adunând 5.000 de oameni. În discursul său în fața mulțimii, Codreanu își asumase obligația „de a salva țara de primejdia comunismului și primejdia distrugătoare a jidanilor”. El promitea „să colinde satele și comunele basarabene pentru a asculta păsurile și durerilor creștinilor”.
Garda de Fier
La începutul anului 1930, Legiunea Arhanghelul Mihail și-a schimbat denumirea în „Garda de Fier”. Corneliu Zelea-Codreanu și-a motivat decizia prin atentatul săvârșit în octombrie 1929 de evreul Avram Goldenberg din Iași contra ministrului de Interne Al. Vaida-Voevod. Garda de Fier propunea electoratului următoarele reforme: introducerea pedepsei cu moartea, desființarea partidelor politice, reînvierea moralei creștine, desființarea parlamentului, stârpirea societăților secrete, încetarea luptei de clasă, organizarea comerțului românesc.
Legiunea era organizată în felul următor: tinerii trecuți de 19 ani și maturii alcătuiau secțiunea I, elevii și adolescenții făceau parte din „frățiile de cruce”, bătrânii formau secțiunea II de protecție, femeile erau cuprinse în secțiunea a II de ajutor, fetele erau organizate în „Surorile Legiunii”, bărbații trecuți de 55 de ani, cu merite deosebite, puteau să facă parte din Senatul Legiunii – organul cu cea mai mare autoritate. Cei mai vrednici legionari intrau în Consiliul Legiuinii, Statul-Major al Legiunii, care elaborau planul de acțiune.
În 1930, Corneliul Zelea-Codreanu s-a mutat la București și, ca rezultat, numărul legionarilor a crescut în mediul elevilor și studenților. Au fost mobilizați mai mulți profesori din școlile secundare. Plecând de la cunoscutul aforism al lui Seneca, „Cine știe să moară nu va fi rob niciodată”, membrii legiunii erau educați în spiritul fanatismului.
În iunie 1930, Corneliu Zelea-Codreanu planificase un marș propagandistic în Basarabia interzis de autorități, pentru prevenirea unor eventuale stări conflictuale între populația evreiască și legionari. În ciuda acestui fapt, unul dintre subordonații lui Codreanu, Mihail Stelescu, în fruntea a 60 de legionari înarmați cu revolvere, s-a deplasat prin mai multe localități basarabene, încercând să recruteze simpatizanți. În manifestele legionare se preciza că misiunea organizației era următoarea: „Să înhame la jug pe cămătari și să tragă în țeapă pe tâlharii banilor țării. Să trimită la lucru pe toți leneșii din cafenele, să introducă în toate instituțiile din România marile reforme de cinste, de ordine, de muncă și de disciplină, așa cum s-a făcut în Italia și Serbia”.
„Gruparea Corneliu Codreanu”
În ianuarie 1931, Consiliul de Miniștri a decis dizolvarea organizației și a fost emis un mandat împotriva lui Corneliu Zelea Codreanu, acuzat că a încercat „o acțiune împotriva formei de guvernare stabilită prin Constituție” și a făcut agitații care puneau în pericol „siguranța politică”. În iunie 1931, sub guvernarea Iorga – Argetoianu, organizația legionară își schimbă numele în „Gruparea Corneliu Codreanu”, pentru a putea participa la alegerile pentru cameră. În 1932, Codreanu intră în Parlamentul României, împreună cu alți patru deputați. El a fost ales deputat în județul Cahul. În afară de județele din sudul provinciei, partidul condus de Codreanu a mai obținut la alegerile legislative din 1932 4,53% din sufragii la Bălți, foarte puțin în raport cu partidul lui A.C. Cuza, Liga Apărării Național Creștine, concurentul principal al legionarilor, care a reușit să dobândească un mandat din partea aceleiași circumscripții și 3,80% la Soroca.
În această perioadă, mișcarea legionară se extinde la nivel național și își consolidează organizarea internă. Se elaborează un statut al „Frățiilor de cruce”; membrii acestora se împărțeau astfel: activi (15 – 21 de ani); sprijinitori; donatori, membrii de onoare. O „Frăție de cruce” putea să aibă între 5 și 35 de membri. Toți aceștia trebuiau să depună jurământ de credință atunci când împlineau 17 ani – după cel puțin patru ani de activitate – în biserică, cu mâna pe cruce. În cadrul legiunii funcționa o subdiviziune exclusiv militară, organizația „Vulturii Albi”, care îndeplinea acțiuni de luptă.
Pe acest fundal, s-a acordat în continuare o atenție deosebită Basarabiei, fiind înființate cuiburi în următoarele localități: Zubrești, Văgurești, Paulești, Nișcani, Mândra, Onești, Călărași, Ișnovăț, Grușeva, Ohrincea, Criuleni, Ivancea, Isacova, Hăginești, Ignăței, Hârlop, Mateuți, Scurteni, Livinți, Lipcani, Drinceni, Ocnița. Cuiburile legionare se bazau pe un sistem celular de organizare, având până la 13 membri fiecare. O preocupare frecventă a legionarilor din Chișinău erau organizarea de marșuri propagandistice, care începeau în orașele din provincie și se terminau în localitățile din țară unde de obicei erau stabilite tabere de muncă.
Pe teritoriul Basarabiei au avut loc mai multe astfel de marșuri. De exemplu, pe 2 mai 1933, Gh. Tudorache și alți patru studenți din Chișinău au fost la Criuleni, iar, la 6 iunie același an, un grup de propagandiști, în frunte cu Iulian Sârbu, liderul mișcării în Basarabia, originar din Vadul-Rașcov, județul Soroca, a făcut un marș până aproape de Tighina unde, la apariția legionarilor, liberalii au renunțat la o întrunire regională planificată.
Pe 7 decembrie 1933, Garda de Fier a fost dizolvată de Guvernul I.G. Duca, iar, pe 19 decembrie 1933, I.G.Duca fost asasinat de legionari. Crima a fost comisă în timpul mandatului la interne al lui Ion Inculeț, căruia i s-a reproșat că nu i-a asigurat șefului Guvernului paza necesară. În legătură cu aceasta, în următoarele zile, la fel cum s-a procedat în toată țara, au fost arestați în Basarabia 130 de legionari suspectați că ar putea comite atentate, inclusiv studenți și elevi. În Chilșinău au fost încarcerați 51 de legionari, în orașul Bălți – 14, în județul Bălți – 4, la Ismail – 27, la Cetatea Albă – 2, în orașul Cahul – 5, în județul Cahul – 2, în Orhei – 2, la Tighina și Soroca – 22. Până la sfârșitul lunii, oamenii legii au stabilit că erau „capabili de acte de violență și teroare” patru persoane din Chișinău - Iulian Sârbu, Constantin Buruiană, S. Vavila, V. Chiparis; trei din Tighina – I. Cocoveica, L. Ghipețchi, P. Becalov; și doi din Cahul – T. Lungu și Al. Nistor. Celelalte persoane au fost eliberate sub promisiunea că se retrag din mișcare.
Partidul „Totul Pentru Țară”
Pe 10 decembrie 1934, Legiunea a adoptat o nouă denumite, Partidul „Totul Pentru Țară”. În Basarabia se trece la o acțiune de reorganizare radicală a activității cuiburilor existente, de acest lucru urmând să se ocupe următorii legionari: Hotin – profesorul Țopa; Soroca – Dumitru Ifrim, ajutat de profesorul State; Cahul – Mille Lefter; Ismail – Nicolae Totu; Cetatea Albă - Sima Similescu; Lăpușna – Sandu Florescu; Orhei – Gheorghe Tudorache; Tighina – Ion Cocoveica. Alături de „echipele morții”, din inițiativa a șapte legionari apar la Chișinău „cuiburile de sacrificiu”, menite a fi folosite în situații limită.
Fiind surprinse de amploarea pe care o lua fenomenul legionar, organele de siguranță au luat măsura întocmirii unor liste complete – la nivel național – cu toți funcționarii de stat care aderaseră la ideile Gărzii de Fier. S-au întocmit de asemenea liste cu elevii care făceau parte din „Frățiile de cruce” și puteau să fie cooptați mai târziu în rândurile legionarilor.
La sfârșitul anului 1934, în toată România existau, 1.544 de cuiburi legionare, ceea ce ne face să afirmăm că numărul maxim al legionarilor se situa între 20.000 și 30.000 (într-un cuib erau între 3 și 13 legionari). Conform documentelor de arhivă, în Basarabia, existau doar 42 de șefi de cuiburi. Având în vedere că un cuib avea până la 13 persoane, în provincia dintre Prut și Nistru, existau în 1934 până la 500 de legionari. Liderii mișcării legionare din Basarabia erau Sergiu Florescu, comandant legionar, ziarist; Traian Cotigă, comandant legionar, avocat; Ion Diaconescu, comandant legionar, pensionar; Ion Marinescu, comandant legionar, student la Facultarea de Agronomie din Chișinău.
Sefi de cuiburi ai Miscarii legionare din Basarabia by ilie gulca
Așa cum am menționat mai sus, numărul de cuiburi legionare în Basarabia era extrem de mic în raport cu celelalte provincii. Organizația legionară din Chișinău era considerată atât de slabă încât la începutul verii din 1934 a primit un termen de o lună pentru refacerea cadrelor, care erau mai puține decât în 1933. Conducătorilor locali li se recomanda să recruteze persoane noi, necunoscute de poliție, dar demne de încredere. La 24 octombrie 1935, la Chișinău, are loc o consfătuire legionară unde se preciza că în vara anului 1936 urmau să se deschidă peste 200 de noi tabere de muncă, numai la Carmen-Sylva trebuind să lucreze peste 2.000 de legionari. La începutul lunii iunie 1935, studenții legionari strângeau în mod secret fonduri pentru construirea unei biserici în comuna Buga, județul Lăpușna. În propaganda pe care o făceau la sate, legionarii se adresau în primul rând preoților și învățătorilor cărora li se solicita concursul pentru formarea de noi cuiburi. Printre metodele folosite pentru atragerea țăranilor era, de exemplu, ajutorul prin „clacă”. Mai mulți legionari reparau sau refăceau gospodăriile celor mai săraci din sat, iar apoi făceau slujba religioasă. Țăranii erau mai receptivi la propaganda legioanară în special datorită mesajelor antisemite.
Din cauza unei concurențe grele din partea Partidului Naționa Creștin, mult mai bine organizat în Basarabia, format în special din foști militari, Mișcarea Legionară nu a reușit să își atingă obiectivele urmărite. În martie 1937, conform unui tablou al funcționarilor publici din Basarabia înscriși în diferite partide politice, Partidul „Totul pentru Țară” avea până la 20 de membri printre funcționari în județele Hotin, Soroca, Orhei, majoritatea dintrei ei fiind învățători, profesori, preoți și angajați ai tribunalelor. În nord, unul din cele mai organizate cuiburi era cel din Cotiujenii Mari. Legiunarii din această localitate au reușit să instaleze în apropierea unui drum o cruce în memoria lui Moța și Marin, iniațiativă aprobată de Corneliu Zelea Codreanu, unica cruce ridicată în Basarabia în memoria celor doi „martiri” legionari.
Membrii Miscarii Legionare din Cetatea Alba by ilie gulca
Documentele arată că în Cetatea Albă mișcarea legionară avea 118 membri. O parte importantă dintre aceștia erau etnici ruși, bulgari și găgăuzi, deși Partidul „Totul pentru Țară” nu se bucura de simpatie printre aceste comunități din cauza discursului xenofob. Pare surprinzător faptul că printre legionarii ruși nu erau doar funcționari publici, învățători și preoți, ci și mulți plugari. Probabil, aceștia erau atrași de discursul antisemit al formațiunii politice.
La alegerile din 20 decembrie 1937, Partidul „Totul pentru Țară” a acumulat la nivel național 17,60 % din sufragii, poziționându-se pe locul trei, după Partidul Național Liberal – 39,21 % și Partidul Național Țărănesc – 22,26 %. Legionarii au înregistrat însă un scor modest în Basarabia, pierzând din nou competiția cu Partidul Național Creștin.
Regele Carol al II-lea a avut o legătură strânsă cu Mișcarea Legionară, încercând să preia conducerea acestei formațiuni politice, dar a eșuat. În martie 1938, Nicolae Iorga l-a acuzat pe Corneliu Zelea-Codreanu de ultragiu față de un ministru. Codreanu a fost arestat și condamnat. În noiembrie 1938, el a fost asasinat împreună cu alți 13 legionari de către jandarmii care îi transportau la închisoarea Jilava. A doua zi, presa a anunțat că cei 13 legionari și Codreanu au fost împușcați în urma unei tentative de evadare. După asasinarea lui Codreanu, conducerea mișcării a fost preluată de Horia Sima, care a continuat seria de asasinate politice: Armand Călinescu, prim-ministru (21 septembrie 1939); istoricul Nicolae Iorga (27 noiembrie 1940); Virgil Madgearu, economist și politician de stânga (27 noiembrie 1940); generalul Gh. Argeșanu, militar, fost prim-ministru (27 noiembrie 1940); Mihail Moruzov, șeful serviciilor secrete (27 noiembrie 1940).
În septembrie 1940, regele Carol al II-lea l-a chemat la guvernare pe generalul Ion Antonescu, susținut de Horia Sima, cu condiția să facă un guvern de „uniune națională”. Partidele politice istorice – liberalii și țărăniștii – au refuzat să participe oficial la guvernare alături de legionari. În ianuarie 1941, Horia Sima și legionarii au organizat o lovitură de stat împotriva lui Antonescu și a armatei. Antonescu a învins rebeliunea legionară în trei zile, iar Legiunea a fost înlăturată de la guvernare.
