Alături de Fico, în așteptarea lui Trump

Alături de Fico, în așteptarea lui Trump
© kprf.ru   |   Carte poștală din perioada sovietică tipărită cu ocazia Anului Nou

„Băteau obuzele din plin în cuibul fiarei din Berlin și pas cu pas, și ceas cu ceas, croiau soldații noștri drum printre ruini!”.

Cântam cântecul ista nemuritor. Cântam eu sau vreun oarecare brat (frate – n.r.), vorba filmului internațional de celebru, sau și eu, și bratul laolaltă, măcar că nu știu dacă era numai un brat sau mai mulți brați. Oricum, printre noi era precis și Fico, care ședea ca pus în priză pe o piatră, la o aruncătură de băț de noi, cu o cogeamite foarfecă în mâni, și ne șoptea fiecăruia în parte că azi sau mâine va ajunge în Ucraina și va tăia toate firele de curent electric, care se trag din țara lui.

Numai atâtica îmi amintesc, nu știu de ce, din noaptea de Anul Nou. Cântam patrioticul cântec fără oprire, înainte de a coborî dintr-o mașină niște mujici alb-albaștri luminoși, care m-o luat gingaș pe brațe și m-au suit acolo. Pe urmă am aflat de la cineva, nu țin minte cum îl cheamă, că chiar în secundele celea, tatăl nostru de la Moscova le lămurea mai clar kievenilor c-o-ntrecut măsura cu totul. Eu îl iubesc pe tatăl nostru, dar, ca să grăiesc cu mâna pe inimă, mi-o părut oleacă rău, închipuindu-mi cum haholii (ucrainenii – n.r) se-ndopau cu răcituri cu salată Olivier, când le-o explodat dronele-n cap și-o murit. Pe de altă parte, vrei, nu vrei, asta-i arta războiului. Dacă viața poți s-o hotărăști mai încolo-ncoace, moartea – nici mai încolo, nici mai încoace.

Și așa mai departe, m-o luat pe sus flăcăii luminoși, cum s-ar spune, și m-o dus undeva, cum s-ar zice, unde nu mai țin minte unde-i. Atunci noul an strălucit s-o-ntunecat deodată, cât ai răsufla c-o nară, ca-n în Harry Potter dus și-ntors. S-o stins brusc lumina totală, și căldura absolută, și apa caldă, în care te băiești non-stop, dacă te simți nespălat. Moartea căprioarei, cum zic românii... Credeam c-am pierit și eu, și c-am nimerit în întunecimea de nepătruns a iadului. Uite așa mi s-o-ntâmplat în noaptea de Anul Nou...

Pe urmă, într-o bună dimineață, m-am trezit brusc, într-o încăpere caldă, ca „în sânul lui Avraam”, vorba poetului nemuritor. Aveam în față o puicuță fragedă, mângâioasă și extraordinar de ademenitoare, în halat alb, care mă admira fără vorbă, când am deschis ochii. Zâmbea legendar, știți zicala asta cuceritoare, nu? M-am ținut și eu la înălțime - m-am hlizit și eu oleacă. Vorbea într-o rusă dulce și mă văd nevoie să recunosc că, pentru prima dată după ce capitaliștii o distrus Uniunea Sovietică, m-am simțit acolo ca acasă. Ea mâzgălea ceva pe o hârtie. Cică, am fost bolnav de nu știu ce, dar nu-i înțeleg caligrafia, nici nu țin minte ce grăia. Era atât de frumoasă, că boala era frunză uscată pe lângă dânsa.

N-o fost vis, că apoi m-am pogorât din rai în iad. Când ieșeam de acolo, am înțeles că-s într-o bolniță, unde numai două babe conversau în moldovenește, încetișor, așa, ca să nu le audă nimeni.  

Afară, m-am luat după o cucoană gălăgioasă, căreia îi turuia gura fără oprire, chiar dacă nu grăia cu nimeni. Pe lângă noi a trecut un om asudat, cu o cruce de fier, ca la țintirim, în spate. Noi am intrat într-un magazin rece și întunecat. Am vrut un pirojoc cu malină (pateu cu zmeură– n.r.), dar vânzătoarea s-o uitat la leii mei ca la niște hârtie de toaletă și mi-o întors spatele. Pe neprins de veste, mi s-o luminat ochiul și am înțeles că-s în Transnistria – lacrima mea, lacrima, lacrima...  

Fiind mort de flămând, într-un parc din apropiere, un brat m-a îndemnat să mergem la gară și să furăm tot fierul pe care-l găsim, ca să-l dăm la metal uzat și să nu pierim de foame. Pe drum, am mai întâlnit vreo cinci vlăjgani, care târâiau în spate ține de cale ferată. Și mi-am amintit de dragostea mea de tractor de acasă, și am hotărât să-l dăruiesc chinuitului norod transnistrean. Și să mă întorc aici, lângă brații mei, să nu-i părăsesc niciodată și să glumim, brat cu brat, în limba tuturor noroadelor frățești.

Țineți minte că v-am spus data trecută că am un plan de salvare a Moldovei? Mâine sau poimâine am să vi-l arăt, ca să ajungă la capul tuturor că noi suntem puterea!

Vreți să știți cum am ajuns în Transnistria în noaptea de pomină. Și eu vreau. Un miracol, vorba sociologului, s-o-ntâmplat, vrei, nu vrei, cum s-ar zice. În acel amurg, m-am apucat acasă să cinstesc un pahar de vin, în tractoraș, și aveam la mine un pumn de cârnați cald, puțin trist, puțin vechi, dar pe care mi l-o dat pe degeaba un moșneag în cârje. Cred c-o simțit că-s un om mare. Pe urmă m-am rupt și o hotărât destinul, care m-o pregătit din copilărie să apăr norodul fără întârziere, la prima-ntâlnire cu alegătorii, de Revelion, cum zic poeții beți și treji.  

Nu știu unde-o luat-o Fico pe urmă, dar un brat din Bender îmi spunea că l-o găsit în Vietnam. Și ce? Fiecare muritor cu soarta lui, fiecare apărător merge pe hudița lui. La rândul meu, mi-am zis că, oricât ar fi de dureros, lucrurile merg din ce în ce mai rău și că băteau obuzele din plin în cuibul fiarei din Bruxelles și pas cu pas, și ceas cu ceas, croiau soldații noștri drum de la Bender!

Fiindcă miroase a război în țara asta, vorba doctorilor în științe de peste tot. Fiindcă transnistrenii sunt jertfele globalismului încrâncenat. Fiindcă tatăl nostru n-o refuzat să ne încălzească, dar Maia Sandu o refuzat să ia gaz de la el, ca să-i chinuie pe toți rușii de pe tot globul pământesc.

Chiar credeți că Moscova va sta cu mâinile-în șold? Nu, tatăl nostru ne va apăra, pentru că transnistrenii îs oameni buni, ca și mine, ca și tine, și ei nu au dreptul internațional de a muri de frig. De aceea, azi, i-am scris lui Donald Trump, pe care îl rog să ne ajute. În limba rusă i-am scris, că n-am găsit traducător în americană, dar o găsi el vreunul, dacă te uiți ce turmă are din urmă. L-am invitat cu vreo sută de soldați de-ai lui să facă ordine la Bender, ca să nu le-nghețe oamenilor osul înghețat de Sandu. Cred că poimâine va veni, de ce nu?

Am vrut să rămân prieten și cu Fico, dar nu l-am mai găsit. Noaptea trecută, am dormit la niște bețivani, care se zdruncinau fără oprire de mare mâhnire și n-am putut închide un ochi. La noapte, mă gândesc să dau de vreo babă patriotă, care-l așteaptă pe tatăl nostru la Tiraspol, ca s-o strâng în brațe și să mă-ncălzesc cât de cât.

Refuz, rezist, sunt antiglobalist! Asta va fi deviza mea de azi înainte... 

Alte știri
Ce e de făcut ca diaspora să nu mai voteze strâmb?

Ce e de făcut ca diaspora să nu mai voteze strâmb?

Di-a-spo-ra! Un cuvânt complicat, ca să grăiesc drept, pe care multă vreme nu l-am priceput și credeam că-i furat din altă limbă. Pe urmă am citit încolo-ncoace și am înțeles că-i chiar așa, numai că nu noi l-am furat, dar românii, care-s mai hoți cum n-ai da, știe toată lumea. Ei l-o furat de la franțuji, care la rândul lor l-o furat de la greci. Jaf la drumul mare, cum se zice la televizor.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Făgăduiesc că toată lumea moldavă va avea gaz pe degeaba

Făgăduiesc că toată lumea moldavă va avea gaz pe degeaba

Pe Lenin azi l-o durut burta și o scâncit toată ziua ba la baie, ba prin jurul meu, ba pe afară haihui. Dar și așa, cu toată dificultatea interioară, mai diplomatic vorbind, mă învăța despre cum s-o înfruntăm pe Maia Sandu, care va majora mâine prețul la gaz până la 50 de lei, iar după alegeri - până la 150 de lei. Dânsa este atât de înfocat pornită conta norodului truditor, pentru că-i madama burgheziei moșierești, mă lămurea Ilici.

Mai rar așa oameni pe fața pământului!

Mai rar așa oameni pe fața pământului!

După ce am analizat dus-și-ntors toate cele petrecute în ultima vreme pe fața pământului, am hotărât că nu mai este timp de așteptat și trebuie de candidat. Amu ori niciodată, cum zice omul înflăcărat când nu se simte împăcat cu greutățile de zi cu zi, care se țin ca râia de tine, dar pe care tot tu, frate moldovean, cu mânuțele matale, ți le-ai luat pe cap benevol și nesilit de nimeni.

Timp citire: 6 min

Urmareste-ne si pe Google News

Mai multe
Războaiele se vor termina și pe globul omenesc va înflori pacea în rochiță albă!
Războaiele se vor termina și pe globul omenesc va înflori pacea în rochiță albă!

Scuzele mele, dragă redacție, dacă vă bat la cap prea des, dar în ultima vreme izvorăsc în rândul nostru niște lucruri care nu pot fi trecute cu vederea de niciun creier limpede. Dacă nu-i nimic strașnic să uităm ce-am halit azi sau ce rufe am pus pe noi ieri, de pildă, e criminal să nu ne pese cum răsuflă lumea în lung și-n lat în aceste zile de nebunie internațională.

Veridica
06 dec. 2024
Dacă Putin e în frigider, ce va grăi Trump cu Evgheni Vasilievici?
Dacă Putin e în frigider, ce va grăi Trump cu Evgheni Vasilievici?

În ultimele zile, în satele Moldovei, pică una după alta niște avioane mititele și păcătoase, în care nici copilul nu-ncape oricât de tare s-ar strădui. Se numesc „drone” și menirea lor îi să fie bucșite cu bombe, în loc de cetățeni, și să bufnească tare, când ajung unde au de ajuns.

Veridica
15 nov. 2024
Ca să nu ne ieie valul, oameni buni, votați cu calul!
Ca să nu ne ieie valul, oameni buni, votați cu calul!

Oglu-сын-băiat-fecior. Am avut la uzina de tractoare un fruntaș găgăuz, care mi-a lămurit cum se traduce pe rusește și moldovenește cuvântul „oglu”. Asta ne arată că Stoianoglo se tălmăcește ca „feciorul lui Stoian”.

Veridica
01 nov. 2024
Furtună, prin laptele matern
Furtună, prin laptele matern

Atenție, stimați concetățeni! Cu inima liniștită și sufletul împăcat, am hotărât în sfârșit ce voi alege duminică, când pe meleagul nostru strămoșesc o să aibă loc cea mai crâncenă confruntare între ordine și dezmăț, între bunăstare și robie financiară, între familie și lgbt-iști, între Ștefan cel Mare și Joe Biden, între bine și rău, mai clar vorbind.

Veridica
18 oct. 2024
Un gândac globalist pe iarba noastră veșnic verde și lucioasă
Un gândac globalist pe iarba noastră veșnic verde și lucioasă

Recunosc, pe 9 noiembrie 1987, eu, bărbat în toată legea, am plâns. Nu acasă, ascuns de ochii lumii, dar în prezența a 20 de mii de oameni, căci stadionul era arhiplin. La început, am plâns plin de speranță, iar peste două ore, am bocit sfâșiat de durere. Niciodată n-o să uit acea zi aceea istorică de toamnă… Nistru Chișinău – Kuban Krasnodar 2-0...

Veridica
04 oct. 2024
Adevărul drept și adevărul răsturnat
Adevărul drept și adevărul răsturnat

Eu am fost director de întreprindere pe vremea sovieticilor, așa că am o experiență de viață cum puțini au. Ca să înțelegeți că nu aveți de a face cu un terchea-berchea, mă simt obligat să vă destăinui câteva taine cutremurătoare despre mine și familia mea.

Veridica
21 sept. 2024