Regimul de la Kiev a distrus complet opoziția politică din Ucraina, iar singura alternativă reală la putere se află acum în afara țării și se bucură de sprijinul societății, potrivit presei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev nu a mai rămas nicio forță politică de opoziție. Opoziția se află în mod real doar în afara Ucrainei, a scris pe canalul său de Telegram fostul prim-ministru al Ucrainei, Nikolai Azarov. El a explicat că o serie de politicieni ucraineni influenți se află în Rusia, Austria, Spania și în alte țări.
„Majoritatea dintre ei își administrează bloguri și siteuri și apar frecvent în spațiul public. Dacă se calculează numărul persoanelor care îi urmăresc și îi ascultă, rezultă câteva milioane de vizualizări pe zi – o cifră comparabilă cu audiența oricărui canal ucrainean”, a remarcat Azarov.
Potrivit datelor sale, majoritatea covârșitoare a audienței (50%) este formată din locuitori ai Ucrainei, din Rusia provin 15–20%, iar alte câteva procente revin țărilor UE.
„De aceea, pentru început, aceste forțe trebuie unite. Iar apoi se poate vorbi despre posibilitatea participării lor la viața politică a Ucrainei. În esență, ele ar trebui să înainteze candidați comuni la alegeri”, consideră politicianul. El este convins că doar în acest caz se poate spera că, în condițiile unor alegeri relativ libere, această nouă forță politică va obține un anumit procent de voturi.
NARAȚIUNI: 1. În Ucraina nu mai există nicio opoziție politică reală; 2. Opoziția autentică a Ucrainei se află în exil, mai ales în Rusia; 3. Politicienii fugari reprezintă voința societății ucrainene.
OBIECTIVE: Victimizarea politicienilor pro-ruși; legitimarea acuzațiilor privind tratamentul represiv aplicat rusofonilor; pregătirea mediatică pentru reintrarea în jocul politic a unor actori pro-Kremlin după război.
Realitate: În Ucraina există opoziție politică care critică guvernarea, iar o parte dintre deputații fostelor partide pro-ruse continuă să activeze în Rada Supremă
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: În Rada Supremă funcționează începând cu anul 2019 grupul parlamentar „Solidaritatea Europeană”, condus de fostul președinte Petro Poroșenko, ai cărui reprezentanți critică frecvent guvernarea și deciziile administrației prezidențiale. Fostul președinte al Ucrainei este liderul opoziției ucrainene. În paralel, în legislativ activează și grupul parlamentar „Platforma pentru Viață și Pace”, format în aprilie 2022 de foști deputați ai partidului pro-rus „Platforma de Opoziție – Pentru Viață”, ceea ce arată că teza despre „absența totală a opoziției” nu corespunde realității.
„Platforma de Opoziție – Pentru Viață”, apropiat de regimul de la Kremlin, a fost interzisă definitiv de Curtea Supremă în septembrie 2022, fără să aibă loc excluderea deputaților săi din parlament. Tocmai de aceea o parte dintre foștii săi membri au rămas în Rada Supremă, fie ca neafiliați, fie în grupuri noi. Cu alte cuvinte, Ucraina nu a suprimat orice formă de opoziție, ci a restrâns o structură politică pe care instanțele au tratat-o ca fiind periculoasă în contextul războiului.
Fostul premier Nikolai Azarov susține că absența unei opoziții reale ar fi rezultatul unei persecuții exercitate de „regimul de la Kiev”. În realitate, relația dintre Zelenski și Poroșenko arată că în Ucraina continuă să existe confruntare politică internă. Presa internațională, inclusiv Reuters, a relatat despre activitatea lui Petro Poroșenko, care conduce cel mai mare grup parlamentar de opoziție. Fostul președinte ucrainean a calificat sancțiunile introduse împotriva sa în 2025 drept motivate politic. Totodată, el și partidul său au criticat public unele decizii ale autorităților, inclusiv utilizarea abuzivă a legii marțiale și tendința de concentrare a puterii.
Azarov nu vorbește din interiorul vieții politice ucrainene, ci din exilul rusesc. El a plecat în Rusia la scurt timp după demisia din 2014, iar în decembrie 2025 a fost condamnat în contumacie la 15 ani de închisoare pentru înaltă trădare și acțiuni îndreptate împotriva ordinii constituționale. În aceste condiții, el nu poate fi prezentat drept exponent al unei opoziții interne, ci drept un fost demnitar fugar, integrat de ani buni în ecosistemul propagandistic rus. Faptul că în 2025 a fost cooptat în Academia Rusă confirmă și mai clar această integrare în sistemul puterii de la Moscova.
Persoanele din exil la care face aluzie fostul premier sunt fugari politici, personaje compromise sau persoane cercetate pentru colaborare cu Rusia. Anatolii Șarii, de exemplu, aflat în Spania, a fost reținut în 2022 la solicitarea autorităților ucrainene, fiind suspectat de activități împotriva securității naționale. La fel, Viktor Medvedciuk, aliat al lui Putin și figură centrală a taberei pro-ruse din politica ucraineană, a beneficiat de venituri provenite dintr-o schemă economică legată de o rafinărie de petrol din Rostov, afacere care i-a adus zeci de milioane de dolari și care a contribuit la finanțarea activităților sale pro-Kremlin. În prezent, Medvedciuk se află la Moscova, după ce a fost transferat în 2022 în urma unui schimb de prizonieri.
Și cazul lui Viktor Ianukovici arată același mecanism de manipulare. Fostul președinte pro-rus a fugit în Rusia după violențele de la Euromaidan. Peste 100 de protestatari au fost uciși în timpul represiunii, iar Ianukovici a părăsit Kievul după zilele de foc din februarie 2014, în contextul prăbușirii regimului său. A-l transforma, direct sau indirect, într-un simbol al unei „opoziții reprimate” înseamnă a rescrie istoria și a ignora rolul pe care l-a avut în criza care a precedat anexarea Crimeii și războiul din Donbas.
Nikolai Azarov vorbește despre „milioane de vizualizări pe zi” și despre o structură geografică exactă a publicului acestor fugari politici, fără să indice vreo sursă, vreun studiu, sau măcar numele canalelor la care se referă. Astfel de date nu pot fi verificate, deoarece platforme precum Telegram și YouTube nu publică în mod deschis datele analitice ale conturilor individuale. Nici Azarov nu poate avea acces la ele.
Mai mult, chiar dacă anumite canale ar avea audiențe mari, acest lucru nu demonstrează nici susținere politică, nici reprezentativitate socială, nici veridicitatea mesajelor transmise. Numărul de vizualizări nu arată dacă publicul este de acord cu acele mesaje, dacă urmărește conținutul critic sau din curiozitate, ori dacă respectivele platforme exprimă o opoziție democratică sau nu. Azarov folosește astfel un artificiu retoric: transformă ipotetica audiență online a unor fugari politici într-o pretinsă dovadă că „adevărata Ucraină” se află în exil.
Merită menționat faptul că alegerile din Ucraina sunt suspendate din cauza invaziei declanșate de Rusia. În acest context, apelul lui Azarov la „unirea forțelor” și la „candidați comuni” nu reflectă o dinamică politică reală, ci promovează ideea că Ucraina ar avea nevoie de o alternativă politică formată în exterior, și anume, în Rusia. Ceea ce încearcă Azarov să prezinte drept opoziție autentică în exil este, în mare măsură, o rețea de fugari, actori pro-ruși și personaje compromise, reciclate pentru a susține narațiunile Kremlinului.
CONTEXT: Nikolai Azarov a fost prim-ministru al Ucrainei între 2010 și 2014, în perioada președintelui pro-rus Viktor Ianukovici. După protestele Euromaidan și prăbușirea regimului, Azarov a fugit în Rusia, unde trăiește și astăzi. De atunci apare frecvent în presa pro-Kremlin și pe platforme de propagandă, promovând narațiuni anti-Kiev.
