Regimul separatist de la Tiraspol se luptă în aceste zile pentru supraviețuire. Pretinșii lideri de peste Nistru sunt în fața unei dileme existențiale ce urmează să modeleze viitorul regiunii. Fie fac o înțelegere cu UE și Chișinău și rămân să spolieze regiunea cât mai mult timp posibil, fie rămân loiali intereselor Rusiei și ascultă obedient ordinele Kremlinului.
Încă de la începutul invaziei militare ruse din Ucraina, în 24 februarie 2022, timpul a început să se scurgă în defavoarea acestui regim secesionist. Contextul regional, dar și cel global, a determinat pentru regiunea transnistreană o serie de mutații esențiale. Menținerea actualului statu-quo este chintesența eforturilor Tiraspolului, pe fondul unei poziții din ce în ce mai șubrede a Rusiei care nu mai este dispusă la fel ca înainte să susțină însăși existența acestei regiuni cu gaz gratis.
De asemenea, Chișinăul capătă din ce în ce mai multe pârghii în negocierile directe cu Tiraspolul, iar rolul UE nu mai este unul doar de sponsor necondiționat într-o formă directă sau indirectă.
UE a trecut la o nouă paradigmă în raportarea la regiunea transnistreană. Nu numai că ajută direct Chișinăul cu resurse importante, dar și convine cu autoritățile constituționale condițiile pe care regiunea transnistreană ar trebui să le îndeplinească - de la drepturile omului, până la spargerea blocului informațional. Toate aceste condiționalități converg în direcția reintegrării treptate a celor două maluri ale Nistrului.
Ucraina a creat la rândul său , la 1 ianuarie 2025, contextul acestor noi realități prin refuzul ca gazele rusești să mai ajungă în regiune.
Compromisul vremelnic făcut de autoritățile de la Kiev de a permite firmei maghiare MET Group să aducă gaze plătite dintr-un credit dubios și netransparent în Transnistria via gazoductul transbalcanic nu este altceva decât o pârghie de negociere cu rușii.
Nici dacă am presupune că MET Group sau altă companie pe mână cu Rusia va găsi soluțiile tehnice să aducă, de exemplu, aceste gaze prin România, atunci cel mai probabil Bucureștiul va avea și el un cuvânt de spus, sau anumite condiționalități suplimentare, față de Tiraspol. Cu alte cuvinte, regimul de la Tiraspol, pe datele actuale, are zilele numărate în forma pe care o cunoaștem de aproape 33 de ani de la Războiul de pe Nistru din 1992.
Acum este important ca acum autoritățile de la Chișinău să se miște ferm, dar fără escaladare și isterizare a situației, pentru a nu mai amâna finalul acestei șarade transnistrene cu iz rusesc.
Este o fereastră de oportunitate unică, așa cum Republica Moldova nu a mai avut. Este evident că autoritățile de la Chișinău nu se vor descurca singure în această aventură de reintegrare a regiunii, dar UE este un partener de încredere cu bani și interes pentru a stopa existența acestei baze avansate rusești în estul Europei cu bătaie lungă spre zona Balcanilor.
„Maskirovka” Kremlinului
Interesul Rusiei, pe lângă cel de a derania cursul european al Republicii Moldova la alegerile parlamentare din toamnă, este și de a crea o situație cumva naturală de criză de securitate ce poate escalada spre conflict armat.
Prin structurile de forță pe care le controlează la Tiraspol, Rusia dorește provocarea unei astfel de crize pentru a-și crea un “casus belli” împotriva Chișinăului sub pretextul apărării propriilor cetățeni din Transnistria.
La nivel macro, este foarte important ca Republica Moldova să-și intensifice eforturile pe scena diplomatică euro-atlantică și să devină foarte vocală privind interesele sale.
Este esențial ca dosarul transnistrean să fie luat chiar și în partea de jos a paginii a oricărei înțelegeri dintre Washington și Moscova în privința încetării focului în Ucraina. Republica Moldova nu poate sta la masa tratativelor, dar poate deveni parte a “meniului”, în sensul bun al cuvântului, de partea lumii civilizate și democratice după trasarea noilor linii de securitate în Europa.
Actuala conducere a Republicii Moldova trebuie să-și asume un rol nebun de curajos, chiar tupeist, de a “include cu forța” dosarul transnistrean în acest meniu de la masa mai marilor lumii.
România va asista acest proces și tocmai de aceea este esențial ca la alegerile prezidențiale din mai din România următorul președinte să fie de sorginte democratică și nu un extremist suveranist în blană de oaie cu filiații spre Lubianka, anti-occidentale și anti-ucrainene.
Posibile scenarii
Regimul de la Tiraspol, dominat de holdingul Sheriff cu ai săi discreți patroni Victor Gușan și Ilya Kazmalî care îl folosesc pe Vadim Krasnoselschi drept paravan politic la conducerea regiunii, este interesat de o prelungire prin orice mijloace, chiar și cedări către Chișinău.
În calitatea lor de oameni de afaceri, aceștia sunt pragmatici, tranzacționali și sunt dispuși la concesii. Cu toate acestea, interesele la vârful puterii de la Tiraspol sunt divergente din cauza aripii dure formate de loialiștii Moscovei care sunt “hardlinerii” unei politici agresive și fără concesii în favoarea UE și a Chișinăului. În acest hățiș de interese, Ucraina vrea să împingă situația ca proxy-urile Rusiei să aducă gazul în Transnistria într-o formă cât mai controlată și să lase cât mai puține pârghii pentru Rusia în toată această sagă a livrărilor de gaze. Chișinăul a înțeles acest joc și cu siguranță există o coordonare pe acest dosar între Chișinău-Kiev-București-UE.
La nivelul mai mare, următoarele săptămâni vor fi cruciale după Conferința de Securitate de la Munchen și posibilita întâlnire tete-a-tete în Emiratele Arabe Unite a președintelui american Donald Trump și cel a Rusiei, Vladimir Putin. Acolo se vor discuta anumite condiționalități a încetării focului și o reașezare a ordinii mondiale. Dosarul transnistrean va fi aproape invizibil, motiv pentru care Republica Moldova trebuie să se așeze în următoarele săptămâni în cea mai favorabilă poziție cu putință.
Chișinăul trebuie să vină cu un plan de contingență în privința reintegrării regiunii sale secesioniste bine pus la pus și sprijinit financiar cu angajamente ferme de către partenerii europeni.
Pe de altă parte, este foarte important ca Republica Moldova să mențină un dialog cu Tiraspolul pentru ca situația să nu escaladeze între cele două maluri, așa cum își dorește Moscova. Este important ca acele condiționalități să nu fie doar mimate. Eliberarea unor “deținuți politic” care în fapt erau traficanți de droguri pare din nou mai degrabă o măsură neserioasă din partea Tiraspolul. De asemenea, faptul că anumite posturi TV de pe malul drept se văd acum și în Transnistria era de facto o situație care era permisă și anterior contra plată de către operatorii de cablu din regiune. Important este ca acestea să fie cumva incluse în programul “must carry” și să poată fi vizionate la liber. Într-o regiune pauperizată și în plină criză este dificil de crezut că prea mulți oameni vor plăti în plus pentru a putea privi canalele de pe malul drept.
Așadar, Chișinăul trebuie să fie atent la fumigenele de bunăvoință ale Tiraspolului și să le comunice ca atare, fără prea multe cosmetizări și emfaza unor reușite glorioase. Republica Moldova a făcut anumiți pași în dosarul transnistrean, dar mai este mult până departe. Presiunea trebuie să fie una constantă și conjugată din partea Chișinăului și UE, deoarece pârghiile și raporturile de forțe s-au schimbat. Tiraspolul nu mai poate avea o atitudine sfidătoare. Dar pentru a deține complet controlul, este vital ca autoritățile de la Chișinău să forțeze finalizarea cât mai rapidă a liniei de înaltă tensiune Isaccea - Vulcănești - Chișinău pentru a nu mai depinde de maneta prin care primește curent electric din România ce trece în prezent prin regiunea transnistreană.
