Denaturarea angajamentelor Rusiei privind retragerea trupelor din Transnistria și relativizarea comunității de limbă, cultură și istorie între Republica Moldova și România sunt temele analizate în sinteza Veridica din această săptămână, pornind de la cele două declarații făcute de ambasadorii Rusiei și Germaniei la Chișinău, care au readus în prim-plan narațiuni centrale ale războiului informațional purtat de Kremlin împotriva Republicii Moldova.
Ozerov rescrie angajamentele asumate de Rusia la Istanbul
Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a susținut marți într-un interviu pentru postul TV „Primul în Moldova”, că documentele adoptate la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999 nu ar conține obligații privind retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană, ci doar niște „intenții”.
În opinia diplomatului, contingentul militar rus din stânga Nistrului, care staționează ilegal, ar putea fi retras doar după soluționarea conflictului transnistrean în formatul de negocieri „5+2”.
Afirmațiile contrazic însă conținutul documentelor adoptate la Istanbul. În declarația finală, șefii de stat și de guvern ai statelor participante la OSCE au salutat angajamentul Federației Ruse de a finaliza retragerea completă a forțelor sale armate din Republica Moldova până la sfârșitul anului 2002 și și-au exprimat așteptarea privind o retragere „rapidă, ordonată și completă” a acestora. Prin urmare, nu este vorba despre nicio retragere condiționată. Totodată, documentul prevedea disponibilitatea unei misiuni internaționale care să monitorizeze retragerea și distrugerea munițiilor și armamentului rusesc.
Formula invocată frecvent de diplomații ruși – retragerea „cu condiția existenței condițiilor necesare” – nu a apărut în documentul de la Istanbul. Ea a fost introdusă trei ani mai târziu, în declarația reuniunii ministeriale OSCE de la Porto, atunci când termenul pentru retragerea trupelor a fost prelungit până la 31 decembrie 2003, invocându-se pretextul opoziției administrației separatiste de la Tiraspol.
Care este problema formatului „5+2”?
În același interviu, Ozerov a reluat și teza falsă potrivit căreia autoritățile de la Chișinău ar fi blocat formatul de negocieri „5+2”. Moscova și exponenții regimului secesionist de la Tiraspol consideră că formatul „5+2” și-a suspendat activitatea în 2019, „după instalarea actualei conduceri a Moldovei”, mai exact a Maiei Sandu în funcția de președintă. Reprezentanții regimului pro-rus din stânga Nistrului se declară indignați că șefa statului, Maia Sandu, după învestirea sa în funcție în 2020, a anunțat că nu se va întâlni cu reprezentanții administrației separatiste a regiunii transnistrene, inclusiv cu Vadim Krasnoselski.
În formatul „5+2”, cele două părți, Chișinăul și Tiraspolul, sunt reprezentate în procesul de reglementare de către negociatorii lor politici, și nu de președintele Republicii Moldova sau liderul autoproclamat de la Tiraspol. În plus, pe 29 ianuarie 2024, fostul ambasador cu misiuni speciale al Ucrainei, responsabil de dosarul transnistrean, Paun Rohovei, actual ambasador la Chișinău, a subliniat că formatul „5+2” este nefuncțional din cauza prezenței în cadrul său a Rusiei, care „nu are drept moral și nici legal să participe la astfel de tratative”, și nu din cauza Chișinăului. Formatul „5+2” este alcătuit din reprezentanți ai Chișinăului și Tiraspolului (părți implicate în conflict), ai OSCE, Rusiei, Ucrainei (mediatori), Uniunii Europene și Statelor Unite (observatori). Ultima ședință a tuturor părților a avut loc în octombrie 2019 la Bratislava. Cel mai probabil, insistența lui Oleg Ozerov pentru păstrarea formatului „5+2” nu reprezintă altceva decât o încercare a Rusiei de a-și menține influența asupra procesului de negocieri în soluționarea diferendului transnistrean.
Declarația controversată a ambasadorului Germaniei, Hubert Knirsch
La sfârșitul săptămânii trecute, ambasadorul Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, a provocat la rândul său controverse, după ce a pus sub semnul întrebării comunitatea de limbă dintre Republica Moldova și România. Diplomatul a afirmat că există persoane care consideră că cele două state au aceeași limbă și altele care cred că există două limbi diferite, română și „moldovenească”, sugerând că ambele perspective trebuie privite prin prisma diversității de opinii.
Declarația a fost criticată, deoarece atinge una dintre cele mai persistente narațiuni promovate de Federația Rusă: existența unei pretinse „limbi moldovenești” distincte de limba română. Comunitatea de limbă, cultură și istorie dintre Republica Moldova și România este însă susținută atât de cercetarea istorică și lingvistică, cât și de cadrul constituțional și legislativ al celor două state. Aici nu mai poate să fie tăgăduit nimic.
În reacția sa, Ambasada României la Chișinău a avertizat că afirmațiile care relativizează această realitate riscă să fie speculate în campaniile de dezinformare desfășurate de Rusia și să afecteze încrederea dintre parteneri, precum și parcursul european al Republicii Moldova.
O temă recurentă în propaganda Kremlinului
Narațiunile privind identitatea și limba Republicii Moldova ocupă în ultimii ani un loc central în discursul oficialilor ruși, al administrației separatiste de la Tiraspol și al reprezentanților pro-ruși ai Comratului.
După modificarea articolului 13 din Constituție și consacrarea denumirii de „limba română”, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a comparat decizia Curții Constituționale cu „experimentele celui de-al Treilea Reich”, susținând că schimbarea denumirii limbii ar reprezenta un „genocid împotriva unui întreg popor”.
În același registru se înscriu și declarațiile liderului separatist Vadim Krasnoselski, potrivit căruia Transnistria ar fi „singurul loc din lume unde s-a păstrat limba moldovenească”, sau cele ale ideologului transnistrean Andrei Safonov, care consideră promovarea unei identități moldovenești distincte un instrument de combatere a unionismului, altfel spus, de menținere a Republicii Moldova în sfera de influență a Rusiei.
Trebuie menționat că în noiembrie 2008, registrul internațional ISO 639 al limbilor a eliminat codurile „mo” și „mol” atribuite anterior „limbii moldovenești”, stabilind că varianta vorbită în Republica Moldova este identificată prin aceleași coduri ca limba română – „ro” și „ron”. Prin urmare, „limba moldovenească” nu mai figurează astfel ca limbă distinctă în clasificarea internațională a limbilor.
Două declarații, același efect
Declarațiile lui Oleg Ozerov și Hubert Knirsch au vizat teme diferite, însă au avut un efect similar: au readus în atenția publică două dintre narațiunile false pe care Kremlinul le diseminează în ultimii ani în Republica Moldova pe fondul eforturilor de integrare ale Chișinăului.
Prima încearcă să relativizeze obligația Rusiei de a-și retrage trupele din regiunea transnistreană, iar cea de-a doua riscă să legitimeze, chiar și involuntar, teza existenței unei identități și a unei limbi „moldovenești” distinctă de cea românească.
În contextul războiului din Ucraina și al intensificării campaniilor de dezinformare, asemenea mesaje depășesc sfera unor simple declarații diplomatice. Ele pot fi integrate într-un ecosistem informațional în care Kremlinul urmărește să justifice menținerea prezenței sale militare în Transnistria și să slăbească reziliența democratică și orientarea europeană a Republicii Moldova.
