Președintele Nicușor Dan i-a „emoționat” pe unioniștii de pe ambele maluri ale Prutului, referindu-se la unire, într-un interviu acordat ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung. Pentru publicația germană, a vorbi despre reunirea Republicii Moldova cu România în condițiile în care nu există o majoritate de cetățeni moldoveni în favoarea acestui deziderat ar însemna să comiți un act de populism. „Nu sunteți considerat un populist, dar chiar dumneavoastră ați spus că, în anumite condiții, ați sprijini unirea Republicii Moldova cu România. Întrucât în (R.) Moldova nu există o majoritate în favoarea acestui lucru, care este sensul unor astfel de declarații?” – așa a sunat întrebarea jurnalistului german.
„România nu va întreprinde nimic”
„România nu va întreprinde nimic” pentru a face reunirea, atâta timp cât majoritatea cetățenilor moldoveni nu va dori acest lucru, a declarat președintele român. El le-a amintit cititorilor germani că „în 1918 a avut loc o unificare între România și Basarabia, iar în 2018 Parlamentul român a adoptat o hotărâre cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la acest eveniment. „Dacă Republica Moldova este pregătită pentru unificare, și România va fi pregătită”, a subliniat Nicușor Dan.
Sunt rare cazurile când tema reunirii dintre Republica Moldova și România este abordată de presa internațională într-o discuție cu președintele României. Nu numai faptul în sine merită atenție, ci și modul deosebit cum vede Nicușor Dan chestiunea în cauză: în 1918 basarabenii au decis să se unească cu România și lucrul acesta e posibil să se repete, dacă vor dori ei. România va respecta „pe deplin voința poporului din republica vecină”.
Schimbarea accentului
Accentul nu se pune, ca de obicei, pe „adevărul istoric”, pe consecințele odiosului pact Molotov-Ribbentrop sau, mai exact, Stalin-Hitler, nu pe considerentele de drept internațional și interpretările acestuia - „Basarabia e România” sunt scoase în față, acestea nu ridică întrebări, sunt lămurite, - preferințele majorității cetățenilor din Republica Moldova necesită clarificări, ele contează cu adevărat în acest caz. Disputa se mută de pe terenul geopoliticii, normelor internaționale, pe cel al democrației concrete, al voinței alegătorilor. Cuvântul „referendum” nu a fost pronunțat, dar se subînțelege, căci referendumul este expresia supremă a opțiunii majoritare.
Probabil, președintele României nu a fost informat că, din motive greu de explicat, cuvintele „referendum” și „reunire” sunt incompatibile pentru o parte dintre unioniștii noștri, că a le vorbi despre consultarea cetățenilor în chestiunea unirii e aproape sinonim cu trădarea, e inacceptabil. Din punctul lor de vedere, fiindcă basarabenii nu au fost întrebați, nici în 1812, nici în 1940, nici în 1944, dacă își doresc ocupația rusească, nu e corect să fie întrebați astăzi, dacă doresc sau nu reunirea cu România. Basarabia rămâne teritoriu românesc în continuare, căci Actul Unirii din 1918 nu a fost anulat de nimeni, prin urmare, problema reunirii se rezolvă simplu de tot: partidului de guvernământ, Parlamentului, Maiei Sandu nu îi revine decât să reactiveze Actul Unirii din 1918, să-l repună în funcție, în condițiile în care pactul Molotov-Ribbentrop a fost declarat nul și neavenit și de Uniunea Sovietică (1989), și de România (1991).
Pasul decisiv
De aici, de altfel, nenumăratele reproșuri și acuze la adresa Maiei Sandu, pentru că și ea leagă perspectiva unirii de vrerea majorității. Această poziție este interpretată ca refuz de a face pasul decisiv spre Unire, rezolvând, printr-un simplu decret, toate problemele stătulețului nostru artificial, începând cu cele mai simple, de achitare a pensiilor, și terminând cu cele mai grave privind apărarea și securitatea Republicii Moldova, pericolul agresiunii militare ruse. Aparenta, superficiala logică a acestei soluții îi animă atât pe idioții utili, cât mai cu seamă pe falșii unioniști, care profită de orice prilej pentru a lovi în oricine privește procesul reUnirii mai rațional. (Bunăoară, recent, pentru că a menționat „referendumul” în contextul relațiilor de mai departe între România și Republica Moldova, a fost pus la îndoială atașamentul pentru reunire al istoricului și analistului Anatol Țăranu.)
Parlamentul nu poate ignora Constituția
Ceea ce le scapă adversarilor, sincer sau prefăcuți, ai referendumului privind reunirea e că legitimitatea Parlamentului actual și a președintelui care trebuie să promulge legea reactivării Actului Unirii din 1918 se bazează pe Constituția Republicii Moldova, care, prin articolul 142, prevede că (1) „Dispozițiile privind caracterul suveran, independent și unitar al statului, precum și cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorității cetățenilor înscriși în listele electorale”. Cu alte cuvinte, nici Parlamentul, nici președinta Republicii Moldova nu poate legifera reunirea cu România, decât dacă pentru aceasta se pronunță „majoritatea cetățenilor înscriși în listele electorale”, adică în urma unui referendum încheiat cu succes.
Ce se întâmplă dacă Parlamentul ignora Constituția care îi asigură propria legalitate și legitimitate? Nu va afecta aceasta legalitatea actului de unire? O unire adoptată fără a se ține cont de Constituție va putea fi contestată și în interior, și în exterior, îi va servi Rusiei (și nu numai ei) drept motiv de nerecunoaștere a actului respectiv.
O dispută pașnică
Urmând litera și spiritul Constituției, disputa dintre adepții și adversarii reunirii se rezolvă pașnic, civilizat în cadrul referendumului, în polemici, argumente și contra argumente dintre tabere. O dispută pașnică e de preferat unui conflict principial.
De altfel, paradoxal, articolul 142 a fost conceput inițial ca o piedică pentru reunirea imediată, dar, de facto, legalizează reunirea pe cale democratică a Republicii Moldova cu România. Ceea ce a fost gândit împotriva Unirii a ajuns să o favorizeze și nu întâmplător, agenții Moscovei s-au pronunțat, periodic, pentru anularea sa. Grație acestui articol din Constituție, a fost posibilă înregistrarea unor partide ce și-au propus, printre primele, obiectivul reunirii Republicii Moldova cu România (PNR, PNL etc.)
(Pe de cealaltă parte, articolul 142 ne protejează împotriva unei decizii de federalizare a Republicii Moldova. Memorandumul Kozak prevedea înlăturarea acestei piedici prin elaborarea unei constituții federale.)
Și liderul AUR, George Simion, pentru care „reunificarea României cu Republica Moldova” este un „proiect de suflet”, consideră că aceasta s-ar putea realiza „prin votul celor două parlamente sau prin votul populațiilor din ambele țări”, „atunci când vom avea majoritatea”. Cu alte cuvinte, ideea de a cere girul alegătorilor nu îi este străină nici lui, și atunci de unde a apărut „antipatia” pentru referendum a unor unioniști de pe Bâc? Din dorința lor firească de a simplifica, a grăbi lucrurile? Sau poate le-a sugerat-o Moscova, care nu acceptă referendumurile pe care nu le organizează ea?
Politicienii unioniști ca obstacol
Sigur, un referendum nu se inițiază, decât când există certitudinea unui rezultat pozitiv, iar aceasta necesită mult efort de convingere, multe explicații privind beneficiile reunirii, le oferă minorităților etnice posibilitatea de a pune niște condiții suplimentare majorității. Ceea ce nu e rău, dacă intenționăm să construim o societate consolidată, stabilă, democratică.
S-ar putea ca nu referendumul să fie cel mai mare obstacol în calea reunirii, ci chiar politicienii înșiși, care flutură acest steag, care se lasă copleșiți și orbiți de emoțiile concurenței și luptei politice. Spre deosebire de Nicușor Dan și alți politicieni dispuși să nu forțeze lucrurile, să aștepte până Republica Moldova e pregătită, același George Simion, de exemplu, pare să nu aibă răbdare și sare peste cal.
E nevoie, totuși, de o corectitudine a relațiilor dintre București și Chișinău, dintre politicienii, de pe ambele maluri ale Prutului, ca idealul reunirii să nu fie târât și pătat în încăierări și speculații politice, cum se întâmplă astăzi uneori. Amenințarea cu boicotarea produselor moldovenești, pentru nu se știe ce păcate ale guvernului de la Chișinău - aceasta nu e calea reunirii, e calea lui Putin. El aplică biciul economic ori de câte ori nu-i sunt pe plac deciziile guvernanților moldoveni. Preluându-i metodele, imitându-l, ajungi la război. Nu conștientizează George Simion, care a lansat amenințarea, că procedează ca un simplu „idiot util” în folosul Rusiei, că gestul său nu e nici măcar inteligent sau original, și i-ar putea dezamăgi pe cei „5 milioane de români” care l-au votat?
