În mesajul său de la 27 martie a.c., președinta Maia Sandu pune pentru prima dată accentul pe semnificația identitară, definitorie, a actului Unirii Basarabiei cu România în 1918.
„La 27 martie marcăm un eveniment care ne definește neamul. După o lungă ocupație a pământului nostru de Imperiul Rus, care a încercat să ne șteargă identitatea, limba, demnitatea națională, Unirea din 1918 a însemnat o reîntoarcere vitală în familie”.
Înaintașii noștri au făcut un pas curajos, salvator, subliniază președinta Republicii Moldova. Cine știe care era soarta noastră azi dacă nu se înfăptuia acel act istoric. „Adevărul istoric trebuie știut și rostit: pasul curajos de acum 108 ani a dat neamului nostru puterea de a rezista identitar în fața ocupației sovietice ulterioare, de a-și duce mai departe tradițiile, limba română, de a-și cere locul binemeritat ca parte a lumii libere”.
Într-adevăr, fără cei 25 de ani de conviețuire comună în hotarele României, rusificarea, „diluarea” elementului românesc al Basarabiei prin manipulări demografice, ca dincolo de Nistru, ar fi putut ajunge într-un punct fără întoarcere. Dacă nu ar fi existat anul 1918, probabilitatea evenimentelor din anii 1989-1991 ar fi fost foarte redusă și discuția despre reunire nu ar fi fost posibilă.
Statalitatea sub semnul temporalității
Chiar dacă președintele Republicii Moldova nu pronunță cuvântul „reunire”, ci vorbește doar despre revenirea, „cu România la braț”, în familia europeană, faptul în sine al evocării actului din 1918 ca pe o „reîntoarcere în familie”, regretul că „timpurile vitrege ne-au despărțit” aruncă o umbră neagră asupra lustruitului imperiu rus sub forma URSS, sugerează temporalitatea „statalității” pruto-nistrene, plasând-o sub semnul dubiului istoric. Aceasta nu a putut să placă adepților lumii ruse.
Însă reacția lor – primitivă, nervoasă - era previzibilă. În loc să-i emoționeze, mesajul prezidențial cu o evidentă încărcătură unionistă i-a iritat și pe unii unioniști nerăbdători, pe cei care consideră că reunirea e un act banal, întârziat din vina Maiei Sandu, odată ce partidul ei deține majoritatea în parlament. Acest grup foarte activ, care nu se înscrie în niciun partid, reușește, cu ajutorul rețelelor sociale, să mențină în atenția publicului ideea că reunirea poate fi înfăptuită simplu de tot: printr-un decret prezidențial sau printr-o hotărâre de anulare a pactului Molotov-Ribbentrop în Parlament. „Nu credem în poveștile de Unire în cadrul Uniunii Europene”, afirmă cu aplomb, categoric „nerăbdătorii” noștri. Din cauza conflictului transnistrean și a refuzului Rusiei de a-și retrage trupele de pe teritoriul nostru, aderarea la UE nu este posibilă, decât doar prin România, susțin ei.
Trebuie să recunoaștem că, într-adevăr, problema transnistreană și trupele ruse, fie și în număr redus, dar cu un depozit enorm de armament și muniții la Cobasna, - sunt o piedică serioasă în calea spre UE, chiar dacă liderii de la Bruxelles consideră că soluția Ciprului poate fi aplicată și în cazul Republicii Moldova, pentru a nu oferi Rusiei dreptul la veto asupra destinului nostru european. Totuși, s-ar putea întâmpla ca unele state UE, mai cu seamă cele sensibile la stările sufletești ale Moscovei, să nu fie de acord cu liderii de la Bruxelles.
Trupele ruse și Reunirea
Dar de ce cred „nerăbdătorii” că trupele ruse nu ar fi un impediment în calea reunirii cu România? Dispune Bucureștiul de mai multe pârghii, decât Bruxelles, pentru a determina Moscova să le retragă? Ea a și declarat, nu o singură dată, că nu are de gând să plece de pe Nistru, atâta timp cât Transnistriei nu i se oferă un statut care să-i convină. Iar scopul ei, se știe, e să aibă drept de veto asupra politicii externe a Republicii Moldova, ca să poată bloca cursul nostru european. Dar și reunirea cu România, nu-i așa?
Cum se întâmplă totuși că factorul rus este observat în procesul integrării europene, dar nu și în procesul reunirii? De ce se evită răspunsul la întrebarea care a fost pusă nu o singură dată: ce facem cu Transnistria, cu Tighina și armata rusă în cazul Reunirii? Vor pleca tancurile rusești imediat ce parlamentarii noștri votează reactivarea actului din 1918? Sunt unioniștii „nerăbdători” atât de naivi, le scapă complexitatea problemei?
Nu este exclus ca unii dintre ei să acționeze în mod conștient pentru a semăna discordie între unioniști și europeniști, a-i împărți în două tabere, în interesul Rusiei, căci ar periclita astfel cursul european al Republicii Moldova. Spre deosebire de unioniștii nerăbdători, Moscova consideră că integrarea în UE este aceeași încercare de reunire pe căi „alternative”, pentru a pune pe umerii UE o parte din cheltuielile legate de absorbția Republicii Moldova de către România. A declarat-o recent, întru-un interviu acordat TASS, actualul ambasador al Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev. E o idee logică, la care poate nu strică să ne gândim, dacă nu ne-am gândit până acum.
Efectul pozitiv al nerăbdării
Dar dincolo de costurile reunirii directe, integrarea europeană are și avantajul de a fi sprijinită de statele UE și de mai mulți alegători, decât reunirea cu România. (Aceasta o confirmă și sondajul recent, efectuat, pentru prima dată, atât în interiorul cât și în afara Republicii Moldova, de Iulian Gramațki, cercetător socio-economic și doctor în economie la Universitatea din Frankfurt pe Main, în parteneriat cu compania de cercetări sociologice ATES research group.) Moscova s-a opus cu înverșunare până acum integrării europene, ca față de un proiect cu mai mari șanse de realizare, căci potențialul politic, economic, social, informațional al UE nu se compară cu potențialul României.
Cu toate astea, e de menționat și efectul pozitiv al chemărilor de reunire rapidă, imediată. Astfel se menține vie flacăra acestui ideal național.
Integrarea europeană creează condiții de reunificare pe diverse domenii și trebuie să profităm de pe acum de condițiile respective. „În acest moment, prin transformările care au avut loc în Republica Moldova, e cel mai important moment din istorie în care putem începe acţiunea unificării.... Dacă putem face acest lucru, societatea va înţelege că lucrurile pot merge înainte. Altminteri, ne vor trebui alţi 50 de ani să ne tot gândim”, a declarat președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, în ziua de 27 martie 2026.
Sondajul menționat mai sus relevă că circa 80 la sută din alegătorii PAS susțin reunirea Republicii Moldova cu România, iar la întrebarea deschisă care politician li se asociază cu mișcarea pentru reunire, 34,6% în interiorul Republicii Moldova și 37,4% în afara Republicii Moldova au răspuns că Maia Sandu. Numele altor politicieni au fost menționate de 3 la sută și, respectiv, 4 la sută din respondenți. ceea ce înseamnă că, de facto, în Republica Moldova guvernează un partid al unioniștilor, iar Maia Sandu este liderul unionist cel mai popular. Marea majoritate a unioniștilor acceptă strategia Maiei Sandu și mizează pe ea. Aceasta explică ura și înverșunarea cu care o atacă oamenii Moscovei și unii „unioniști” cu plămâni rusești. Aceasta explică și eșecul unor lideri care cred că lovind în Maia Sandu se vor propulsa în fruntea mișcării unioniste.
