După întâlnirea cu Xi Jinping și Narendra Modi, luni, la Tianjin (China), Vladimir Putin a declarat că o pace durabilă în Ucraina poate fi obținută numai dacă va fi pusă în discuție extinderea NATO spre est.
În Occident, în România unii găsesc justificată această abordare, chiar dacă în dimineața zilei de 24 februarie 2022, când anunța invadarea Ucrainei sub steagul „operației militare speciale”, Putin nu s-a referit la NATO, ci la urgența „demilitarizării și denazificării” statului ucrainean „frățesc” și la necesitatea apărării vorbitorilor de limba rusă din Donbas de agresiunea „huntei naziste” de la Kiev.
Extinderea NATO, „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei
Nemulțumirea față de extinderea NATO Putin și-a exprimat-o în ultimatumul din decembrie 2021 adresat SUA, cerând ca Alianța Nord-Atlantică să se retragă pe linia anului 1997, când statele est-europene ce făcuseră parte din sfera de influență a URSS nu beneficiau încă de protecția celei mai puternice organizații militare defensive din lume. Rusia a fost înșelată în mod arogant de perfidul Occident, ni s-a promis că NATO nu se va mișca spre est, le spune, de la un timp, Putin rușilor, pentru a le tonifica spiritul militarist anemic și a-i mobiliza la război împotriva ucrainenilor care refuză să se considere ruși.
Concentrând zeci de mii de soldați la hotarele cu Ucraina, Rusia mai cerea atunci de la SUA garanție scrisă că niciun stat post-sovietic, inclusiv Ucraina, nu va adera niciodată la NATO. Fiindcă SUA, în persoana lui Biden, a refuzat să negocieze soarta statelor est-europene fără participarea acestora, pe 24 februarie 2022, trupele ruse au primit comanda să ocupe în 2-3 zile Kievul. Ucrainenii nu au fost de acord să fie „eliberați” și, de atunci, al patrulea an, rezistă cu dârzenie atacurilor înverșunate din partea „celei de-a doua armate din lume”, care bombardează nediscriminatoriu satele și orașele ucrainene, distrugând infrastructura, magazine, școli, teatre, blocuri, case de locuit, omorând zeci de mii de oameni, civili, bătrâni, femei, copii.
Sate și orașe din estul Ucrainei sunt rase de pe fața pământului de către armata rusă „eliberatoare”, ucrainenii sunt uciși zilnic pentru că SUA nu a dorit să discute cu Putin strategia de extindere a NATO spre est? Aceasta să fie cauza principală a războiului? Dacă Biden promitea în scris că Ucraina nu va deveni membru NATO, l-ar fi calmat pe Putin, ar fi ordonat „scumpul Vladimir Vladimirovici” trupelor sale să revină în cazarme? Puțin probabil. Nu putem fi siguri deloc. Căci, în 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a ocupat o parte din Donbas, Ucraina avea statut neutru consfințit de Constituția sa. Pentru a ocupa o parte din teritoriul ucrainean, Putin a găsit alt pretext, fără vreo relație cu NATO. Legătura dintre extinderea NATO și războiul din Ucraina s-a făcut ulterior.
NATO în Finlanda – da, în Ucraina – ba
Totuși, dacă Putin se teme atât de mult de extinderea NATO, de ce a reacționat atât de placid la intrarea în NATO a Suediei și mai cu seamă a Finlandei, cu care Rusia se învecinează pe o distanță de 1340 de kilometri. De ce trupele NATO nu prezintă pericol dacă se află în Finlanda și de ce ar pune în primejdie securitatea Rusiei, dacă s-ar disloca în Ucraina? Răspunsul e clar: fiindcă Putin crede că trupele NATO în Ucraina vor împiedica trupele ruse să o reocupe și să refacă Uniunea Sovietică. De aceea, niciun stat post-sovietic nu are permisiunea Moscovei de a se gândi să adere la NATO.
De altfel, extinderea Alianței Nord-Atlantice spre est s-a produs la inițiativa statelor est-europene care au profitat de ocazie să se pună cât mai repede la adăpost, fiindcă experiența istorică le spunea că perioada de libertate nu va dura mult, că Rusia va începe foarte curând „să se ridice din genunchi”, să-și „adune teritoriile”, după pierderile din 1990-91. Și au avut dreptate. Acum, deși a discutat cu Trump, în Alaska, despre garanții de securitate pentru Ucraina, Putin se împotrivește ca aceste garanții să fie eficiente, similare celor din articolul 5 al Tratatului NATO. Culmea cinismului: Rusia se autopropune în rolul de garant al securității statului pe care l-a invadat. Lupul se vrea protector al mielului pe care vrea să-l mănânce cât mai repede.
De pe un covor roșu pe altul
După Trump, și Xi Jinping i-a așternut un covor roșu criminalului de război Putin („cel mai însemnat criminal de război al timpurilor noastre”, în opinia lui Friedrich Merz) sosit la Tianjin să contribuie la crearea unei lumi noi, „multipolare”. Îmbrățișindu-l pe tovarășul lor de luptă împotriva „hegemonismului” american, Xi și Narendra Modi nu pare să fi fost deranjați de faptul că președintele rus are mâinile pătate de sânge ucrainean. Ba, dimpotrivă, ei au ales să profite de aceasta, cumpărând petrol și gaze mai ieftine din Rusia.
E adevărat, Narendra Modi l-a îndemnat pe Putin să pună capăt războiului, din rațiuni pragmatice, nu morale, și nu e primul îndemn al său de acest fel, ce nu obligă la nimic. În afară de îndemnuri, nici Modi, nici Xi, pe care lumea îi vede ca pe niște lideri ai statelor pornite să reclădească ordinea mondială, nu au depus eforturi ca să-l oprească pe Putin să nu mai omoare ucrainenii pentru simplul fapt că el îi consideră „același popor”. Sau poate au făcut-o discret? Faptul că China găsește de cuviință să susțină pretențiile false ale lui Putin față de Occident în chestiunea securității, e o încurajare indirectă a războiului împotriva Ucrainei. E fiindcă Xi se gândește la Taiwan? Dacă e așa, zorii prea roșii ai noii lumi multipolare mai mult sperie, decât promit. O lume multipolară în care dreptatea e de partea celui mai puternic a mai existat.
Scos din izolare de Trump, Putin a interpretat primirea fastuoasă de la Anchorage, acceptul ca „negocierile de pace” să nu mai fie condiționate de armistițiu, ca pe o licență americană de a continua războiul. Xi și Modi, finanțându-i copios războiul, evitând să condamne acțiunile sale criminale, au alimentat și mai mult revanșismul Rusiei. Fiindcă Europa rămâne pe poziții, refuzând să satisfacă pretențiile lui Putin, să accepte capitularea Ucrainei, ea este arătată cu degetul, și de Washington și de Moscova, că s-ar opune „păcii”.
Cine vrea Europa scoasă din joc?
Și „suveraniștii” noștri profită de orice prilej ca să arunce cu pietre în UE. Ca și Rusiei, lor nu le place că Europa se reînarmează, pregătindu-se să riposteze, să-și apere principiile care i-au asigurat 80 de ani de conviețuire pașnică. Unii se prea grăbesc să o scoată din joc, recomandându-i Maiei Sandu să-și schimbe atitudinea față de UE și războiul din Ucraina, prezicându-i probleme în relațiile cu țările importante guvernate de „suveraniști”, cu SUA în primul rând. Ei au muțit, după ce SUA (Rubio), Polonia au felicitat Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței. Iar convorbirea telefonică recentă a Maiei Sandu cu noul președinte al Poloniei Karol Nawrocki a confirmat că sunt inepți, că prezicerile lor sunt supte din deget. Singura „bucurie” ce le mai rămâne putiniștilor ce se dau drept trumpiști e că Washingtonul nu a numit încă un nou ambasador la Chișinău. În imaginația lor scăpată de sub control aceasta ar fi o consecință a faptului că Trump ar fi supărat pe „sorosista” Maia Sandu.
„Suveraniștii” putiniști se mai pronunță, fariseic, și pentru decuplarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de negocieri pentru aderarea la UE, altfel, sperie ei guvernarea, dacă negocierile nu vor începe până la alegerile parlamentare, alegătorii PAS se vor dezamăgi mult și vor migra către alte partide. Alegătorii proeuropeni și unioniști nu sunt atât de naivi, ca să nu poată înțelege necesitatea și importanța solidarizării cu Ucraina. Decuplarea o propun cei care doresc să semene discordie între Chișinău și Kiev, care vor să-i umilească, să-i demotiveze pe ucraineni și să-l bucure pe idolul lor de la Kremlin.
