În urma unor indicații ale NATO, Uniunii Europene și României, Chișinăul trimite aeronave să inspecteze obiectice militare din Transnistria pentru a le ataca ulterior, susține „deputatul” de la Tiraspol, Andrei Safonov.
Dezinformare: Aeronave ale Chișinăului inspectează obiective militare din Transnistria pentru a le ataca ulterior
ȘTIRE: „Pe 20 martie, majoritatea sandunistă pro-română din parlamentul moldovean a votat pentru denunțarea Acordului de constituire a CSI. Imediat după aceasta, președintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu, a anunțat că refuză să se întâlnească cu ambasadorul rus Oleg Ozerov, declarând nepoliticos că Ozerov „își bagă nasul” în treburile interne ale Republicii Moldova”, a afirmat „deputatul” de la Tiraspol, Andrei Safonov, citat de „Novostipmr”.
Potrivit acestuia, la scurt timp, autoritățile de la Chișinău au anunțat că aeronavele moldovene vor survola „întregul teritoriu al Republicii Moldova” în perioada 20 martie - 30 aprilie în numele Agenției de Geodezie, Cartografie și Cadastru, fie pentru a întocmi, fie pentru a actualiza registrul cadastral. „Altfel spus, Chișinăul și-a anunțat intenția de a survola Transnistria timp de 40 de zile și de a efectua fotografii aeriene peste tot. Vom îndrăzni să presupunem că „operațiunea aeriană” este desfășurată la cererea UE, NATO și, eventual, a României. Scopul este de a studia instalațiile militare și guvernamentale ale Transnistrei și Federației Ruse, cu intenția de a le ataca în „ziua X”. Relatările din mass-media despre un posibil referendum în Moldova privind abandonarea neutralității sale susțin această teorie”, spune Safonov.
El mai afirmă că „atitudinea nepoliticoasă” față de ambasadorul rus agreat din Republica Moldova, Oleg Ozerov, „reflectă tactica generală a echipei Maiei Sandu în relațiile cu Rusia: arderea podurilor, astfel încât Moscova să nu mai vrea să discute cu conducerea de la Chișinău. De aceea, Maia Sandu nu a vizitat niciodată Rusia și nu a participat la niciun summit CSI. „De asemenea, este posibil ca Sandu și Grosu să se teamă să negocieze cu lideri precum Putin sau Lukașenko”, consideră Andrei Safonov.
El susține că ruperea relațiilor cu CSI va duce la intensificarea presiunii asupra regiunii transnistrene, iar strategia Chișinăului presupune ca nici Tiraspolul să nu coopereze cu Rusia. „Evident, o astfel de presiune nu va putea fi aplicată, deoarece pacea și liniștea oamenilor din Transnistria sunt protejate de trupele ruse, care nu intenționează să se retragă din republică. /.../ Integrarea eurasiatică a fost și rămâne prioritatea noastră”, a subliniat Andrei Safonov.
Realitate: Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru fotografiază periodic teritoriul Republicii Moldova pentru a actualiza hărțile
NARAȚIUNI FALSE: 1. Chișinăul trimite aeronave să inspecteze obiectice militare din Transnistria pentru a le ataca ulterior.
OBIECTIVUL URMĂRIT: Tiraspolul acuză Chișinăul de pregătirea unor atacuri asupra Transnistriei pentru a justifica existența segimului separatist din regiunea și prezența trupelor ruse în stânga Nistrului.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru fotografiază periodic teritoriul Republicii Moldova, cu ajutorul unor aeronave dotate cu echipamente speciale, pentru a colecta date de înaltă precizie. Campania se derulează în perioada 20 martie a.c. – 30 aprilie a.c.
„Aceste procese au ca scop colectarea datelor spațiale necesare pentru elaborarea de ortoimagini, care vor servi drept suport cartografic actualizat pentru activități din domeniile cadastrului, urbanismului, amenajării teritoriului, agriculturii, protecției mediului, infrastructurii și altor domenii de interes public”, explică instituția.
Tiraspolul a fost informat de către reprezentanții Chișinăului în Comisia Unificată de Control despre această campanie, care i-au solicitat să nu admită „acțiuni cu impact defavorabil securității zborurilor preconizate”.
Tiraspolul a lansat și în 2016, acuzații false legate de aceste zboruri, care au fost respinse de către autoritățile de la Chișinău.
În ceea ce privește denunțarea acordurilor de bază cu CSI, guvernarea a explicat că „valorile și principiile fundamentale ale CSI nu sunt respectate, în special prevederea conform căreia statele membre recunosc și respectă reciproc integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor existente”. „Acest principiu, care a stat la baza constituirii CSI, este încălcat de Federația Rusă, care desfășoară un război împotriva Ucrainei, a comis acte de agresiune împotriva Georgiei și menține ilegal trupe militare pe teritoriul Republicii Moldova”, potrivit autorităților.
CONTEXT: Tiraspolul a lansat aceste noi acuzații la adresa Chișinăului pe fundalul deciziei autorităților moldovene de a ieși din CSI. Ele se înscriu într-o serie mai largă de dezinformări care vizează instituțiile de la Chișinău, implicate tot mai mult în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
Verifică sursele: