Pe 1 septembrie 1989, la numai o zi după adoptarea la Chișinău a unei serii de legi cu privire la limba română - despre revenirea la grafia latintă, statutul limbii de stat, funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești, - la Tiraspol ziarul local, „Бастующий Тирасполь” / „Tirapolul în grevă”, buletin informațional a Comitetului de grevă, la rubrica „Ce ne-ar putea aștepta pe viitor”, a început să publice un pretins reportaj „Трансильвания, дело совести” / „Transilvania, o chestiune de conștiință”.
„Budapesta, Centrul de primire al refugiaților. De la începutul anului 1988, aici au fost primiți deja 20.000 de refugiați din România. Ei au venit din țara poveștilor celor trei popoare, din Transilvania. Dinspre Transilvania actuală suflă un vânt de gheață. Pământul bogat de odinioară a sărăcit. Co-existența celor trei culturi – ungară, germană și românească – își dă ultima suflare. Conducătorul statului N. Ceaușescu în timpul vieții sale a decis ca România multinațională să devină țara unui singur popor și a unei singure limbi. Asta înseamnă că peste două milioane de unguri și aproximativ 300.000 de germani trebuie să renunțe la cultura lor națională și să dispară fără urme printre milioanele de locuitori ale acestei regiuni a României”, se relatează într-un pretins reportaj realizat la un așa-zis centru de refugiați maghiari care fug din Transilvania. Probabil, articolul avea menirea să le sugereze cititorilor din stânga Nistrului să se aștepte la o invadare a regiunii transnistrene „bogate și multiculturale”, la fel ca Transilvania, la un scenariu similar în care „românizarea” este asociată cu „o sărăcie lucie și cu îngheț”.
FOTO: „Бастующий Тирасполь” / „Tirapolul în grevă” din 1 septembrie 1989
Pe 29 august 1989, cu două zile înainte de hotătârile cu privire la proclamarea „limbii moldovenești” ca limbă de stat în RSS Moldovenească și revenirea la grafia latină, deputatul V.I. Ghedzira, conducător al unei brigăzi de montori de la Uzina Metalurgică din Râbnița, care solicita statut de limbă de stat pentru limba rusă, își întreba colegii din Sovietul Suprem (parlamentul de atunci) de la Chișinău: „Cine a permis să fie înjosite națiunile și limbile celorlalte naționalități?! Ce ne-ați sfătui să facem cu poporul care trăiește pe malul stâng al Nistrului și în sudul Moldovei, poate să îi eliberăm din serviciu și să îi punem în bănci ca să studieze benevol-forțat limba moldovenească și grafia latină? (...) Nimeni nu va ridica obiecții împotriva faptului ca să se facă ordine în limba moldovenească, în studierea ei. Cine e devină de faptul că moldovenii uneori nu se înțeleg reciproc – limba vorbită, limba ziarelor și limba cărților nu coincide? (...) Oare rușii, ucrainenii, găgăuzii, evreii, și celelalte națiuni îi împiedică pe moldoveni să își studieze limba maternă, să își dezvolte cultura?”.
„Cine e de vină de faptul că moldovenii nu se înțeleg?”
Deputatul de la Râbnița insista pe retragerea de pe ordinea de zi a problemei cu privire la limbă și la grafia latină „ca o chestiune ce n-a fost pregătită și care nu are nicio bază”. Legislatorul transnistrean se declara indignat de organizarea pe 29 iulie 1989 „a unei adunături sub steaguri străine”, întrebând: „De ce nu am văzut niciun steag moldovenesc? De ce n-a fost prezentat steagul țării noastre? De ce pancartele erau numai în limba română? Să avem noi oare în Moldova deja o altă constituție, oare aici acționează alte legi?”.
„Suntem numiți ocupanți. Dar am venit noi oare în republică să asuprim populația de naționalitate băștinașă? Noi am venit să creăm bunuri pentru întreaga republică și, la urma urmei, nu am venit undeva în străinătate, ci în Țara Sovietică și ne bucurăm cu toții de aceleași drepturi”, susținea Ghedzira, reclamând că la elaborarea proiectului de legi nu s-a ținut cont de propunerilor locuitorilor republicii de naționalitate nemoldovenească.
„Dacă acum, când legea încă nu este adoptată, deja se folosește alfabetul latin, vedem steaguri românești, se fac auzite alte revendicări, ce va fi după adoptarea legii? Ce soartă îi este hărăzită populației rusofone? Populația rusofonă va devenit imediat de mâna a doua. Despre ce egalitate poate fi vorba? Cine a calculat pagubele în legătură cu trecerea la grafia latină? De fapt, acum ele nici nu pot fi calculate în întregime. Acest lucru poate costa poporul sute de milioane de ruble, poate și mai mult. (...) În numele alegătorilor din orașul și din raionul Râbnița chem la adoptarea a două limbi de stat – moldovenească și rusă!”.
„Cine a calculat pagubele în legătură cu trecerea la grafia latină?”
Cu o zi mai devreme, în contextul dezbaterilor din cadrul Sovietului Suprem, pe 28 august 1989, un reporter al ziarului „Pravda”, Ovcearenko, a publicat un articol „Сутки на размышление” / „24 de ore pentru deliberare”. Pe 30 august 1989, Grigore Vieru a afirmat în ședința Sovietului Suprem că „mai obraznic, mai jignitor, mai plin de sine și mai minciunos articol despre noi ca cel publicat în numărul din 28 august curent (...) n-am citit în ziarul „Pravda”. „Am citit undeva, că era odată într-un sat un fecior voinic și ager la minte care îi dobora la trântă pe toți bărbații din sat. Numai pe unul, pe cel mai bicisnic și sfrijit, nu îl putea pune la pământ. Pentru că în momentul când bicisnicul era pe cale de a fi răsturnat de către voinic, strica zgomotos aerul și voinicul, din cauza miresmei neplăcute și mai ales din cauza gestului ca atare, devenea neputincios, nemaivrând să continue lupta. Ei bine, același lucru se întâmplă cu noi și articolul tovarășului Ovcearenko. Articolul dumnealui este atât de plin de miresme neplăcute încât îți piere pofta să te iei la trântă cu el”, a declarat scriitorul la microfonul Sovietului Suprem, comparându-l pe autor cu personajul istoric rus Ivan Susanin.
Autorul articolului menționat de Grigore Vieru inocula ideea, citându-l pe un jurist Iakovlev, viitorul autor al așa-zisei declarații de independență a pretinsei „Republici Moldovenești Nistrene”, că „moldovenii, din cauză că alcătuiesc în republică majoritatea, că această republică este moldovenească, ei (liderii Frontului Popular – n.r.) trag concluzia despre necesitatea acordării moldovenilor tuturor privilegiilor posibile... încercăriile de a folosi instrumentele puterii de stat pentru a obliga populația nemoldovenească a republicii – peste 1,5 milioane de oameni – să învețe și să folosească zilnic limba română pătrunși de spiritul violenței, de spiritul stalinismului”.
„A treia varianta nu există, a treia variantă va fi o minciună”
„De ce-am vorbit eu despre acest articol amânunțit?”, a întrebat Grigore Vieru. „Închei. Am vorbit din cauză că acest articol, la fel ca și celelalte, a avut un singur scop: să răstoarne (aceasta este părerea mea), să răstoarne sesiunea. Să lovească în Guvern. Sunt pentru și susțin sau varianta publicată în ziar, sau să fie aprobată varianta pe care au propus-o Druță și Dabija. A treia varianta nu există, a treia variantă va fi o minciună”. Aceasta a fost ultima ședință a Sovietului Suprem în care s-a discutat proiectele legi cu privire la proclamarea limbii moldovenești ca limbă de stat. A doua zi, legile respective au fost publicate în monitorul oficial.
Pe 2 septembrie 1989, ziarul „Бастующий Тирасполь” / „Tirapolul în grevă” relua articolul „Трансильвания, дело совести” / „Transilvania, o chestiune de conștiință”: „Marta are 35 de ani, este împreună cu fiul ei de 10 ani. Grupul lor din zece persoane a trecut frontiera noaptea, după ce la puțin timp, în aceeași zonă, dintr-un grup de opt persoane șase au fost omorâte. Cazurile despre încercările nereușite de fugă din România nu îi oprește. Marta a spus că a fugit pentru fiul său deoarece în România copiii ungurilor nu au nici manuale, nici caiete, nici medicamente și nici mâncare. Nu au viitor. În Kolozsvár (Cluj-Napoca), porția de pâne zilnică este 300 de grame, făină – 300 de grame pe lună, ouă – cinci pe lună, carne, dacă este în general, jumătate de kilogram.
Un articol care demonstrează, odată în plus, că dezinformarea rusească nu e un fenomen nou, ci a fost mereu un instrument al ambițiilor imperiale ale Kremlinului.
