Protoiereul Misail Chirița, parohul bisericii din Pitușca, Călărași, s-a opus vehement unirii Basarabiei cu România, a organizat o rebeliune amplă „a pitușcanilor”, în 1930, împotriva trecerii la calendarul corectat, gregorian. Iertat de autoritățile române, în iunie 1940, a fost denunțătorul militantului național, preotul Alexandru Baltaga (canonizat recent de Biserica Ortodoxă Română –n.a.), și și-a îndemnat enoriașii să întâmpine Armata Roșie cu pâine și sare. După instaurarea regimului sovietic, a fost arestat și eliberat în schimbul colaborării sale pentru consolidarea autorității Bisericii Ortodoxe Ruse în Basarabia și al serviciului fiului său, Varlaam Chirița, pentru spionajul sovietic în Bulgaria.
Misail Chirița s-a născut la 1 ianuarie 1884, în satul Răspopeni, județul Orhei, în familia unui preot. A absolvit Seminarul Teologic din Chișinău în 1905. Un an mai târziu, a fost numit preot la biserica din Voronoviţa, județul Hotin. În 1909, a fost transferat la parohia din Pitușca, județul Chișinău.
În 1918, a făcut parte din preoții contestatari ai unirii Basarabiei cu România. În momentul arestării sale, pe 11 ianuarie 1941, a spus anchetatorului sovietic că, în 1918, a fost judecat de judecata bisericească pentru că a refuzat să oficieze un tedeum cu ocazia unirii Basarabiei cu România.
În timpul interogatoriului, Chirița a mărturisit că, în 1920, a fost judecat de judecata bisericească și pentru nerecunoașterea trecerii Eparhiei Chișinăului în componența Bisericii Ortodoxe Române și a alegerii lui Gurie Grosu în calitate de mitropolit al Basarabiei. A spus că „îl cunoaște bine” pe preotul Alexandru Baltaga, fost membru al Sfatului Țării, militant activ pentru unirea Basarabiei cu România. Misail Chirița făcea declarații împotriva lui Baltaga în ianuarie 1941, perioadă în care acesta din urmă era încarcerat în închisoarea din Chișinău. În timpul interogatoriului, Chirița a spus că Baltaga i-a fost blagocin și că a făcut scandaluri „frecvente” la adunările și congresele bisericești. „Când au ocupat românii Basarabia, Alexandru Baltaga a semnat declarația despre transmiterea Basarabiei României”, a ținut să spună Chirița în cadrul interogatoriului.
Capul „răscoalei pitușcanilor”
Rudă de-a lui Misail Chirița, istoricul Boris Buzilă relatează în volumul dedicat istoriei bisericii din Basarabia că în 1930 protoiereul din Pitușca a reușit să provoace „o răzmeriță filostilistă cu oarecare răsunet în presă și în opinia publică” - „răscoala pitușcanilor”. În 1924, Guvernul de la București a trecut de la calendarul iulian la cel gregorian. Prin adoptarea calendarului îndreptat, reforma calendaristică urma să servească la omogenizarea națională: în țară nu mai funcționau două calendare, unul eclezial și altul secular.
FOTO: Preotul Misail Chirița în perioada interbelică
Adept înveterat al „stilului vechi”, Chirița a făcut parte din grupul de preoți care se opunea adoptării calendarului corectat. Probabil că acțiunile sale din 1930 nu au fost primele în acest sens. Pentru faptele sale, în 1930, el a fost transferat disciplinar de la Pitușca la Sociteni, în județul Lăpușna. Nemulțumiți de pedeapsa aplicată preotului lor, potrivit lui Boris Buzilă, pitușcanii au pus la cale „o acțiune de forță”, cu scopul de a-l readuce pe preot în parohia lor. Astfel, în vara aceluiași an, o mulțime de vreo 400 de persoane, bărbați, femei – unele cu copii mici în brațe – bătrâni de vârstă înaintată au luat, pe jos, drumul Chișinăului, cu intenția de a-i înmâna mitropolitului Gurie un memoriu pentru ca preotul lor să revină în sat. Altminteri amenințau să treacă pe față la „stilul vechi”. De aici, rezultă că până atunci părintele Misail făcuse slujbele „pe vechi”. Mobilizarea enoriașilor în sprijinul parohului lor denotă influența acestuia asupra localității și reputația pe care o avea printre credincioșii din Pitușca.
Ajunși la Chișinău, sătenii nu l-au găsit pe mitropolit, acesta fiind plecat la Cernăuți. S-au întors acasă, tot pe jos, lăsând vorbă că vor reveni „cu tot satul”, adică cu 4.000-5.000 de suflete, estimează Boris Buzilă. Ținându-se de cuvânt, pitușcanii au revenit mai târziu, nu însă în numărul cum amenințaseră, ci mai puțini, vreo 200 de persoane. Mitropolitul Gurie i-a primit pe credincioși în Sala eparhială unde se aflau, chemați din timp, preoții misionari Gheorghe Scodigor, Teodor Rudiev, Alexandru Scvoznicov, precum și consilierul eparhial Vladimir Burjacovschi. De astă dată venise și capul răzvrătiților, preotul Misail Chirița. Mitropolitul l-a mustrat cu asprime, învinuindu-l că aduce sminteală printre enoriași, că ceea ce face este pentru paguba credinței și a neamului. Apoi a vrut să părăsească sala, considerând că discuția putea fi dusă mai departe de misionari. Țăranii însă l-au sechestrat pe mitropolit, silindu-l să rămână pe loc. Cu mare greutate, misionarii au reușit să-i potolească, străduindu-se să-i facă să înțeleagă ce reprezintă calendarul îndreptat și că acesta nu este „schizmatic”, ci adevărat și de folos.
Preotul Misail Chirița vorbea însă în apărarea „stilulul vechi”, încercând să-i combată pe misionari. S-a iscat un vacarm în care nimeni nu mai putea fi auzit. Mitropolitul i-a cerut din nou preotului neascultător să iasă afară. Păstoriții au luat porunca vlădicească drept jignire și au declarat că nu mai au ce să caute acolo, părăsind sala „cu vorbe foarte tăioase”. Ieșind afară, pitușcanii au parcurs principala arteră a Chișinăului, bulevardul Alexandru cel Bun, într-o gălăgioasă manifestație. Susțineau că vor merge cu păstorul lor „până în pânzele albe”.
În lunile următoare, Misail Chirița a făcut un drum la Ierusalim. S-a reîntors de-acolo cu un set de fotografii, cu autograf, de la patriarhului Damianos, a cărui binecuvântare a abținut-o personal, însoțită de „repudierea” stilului nou. Fiind autocefală, Biserica Ortodoxă Română nu era obligată să țină seama de refuzul Patriarhiei de la Ierusalim, menținut, după cum se știe până astăzi de a accepta calendarul îndreptat. Boris Buzilă admite că Misail Chirița s-ar fi întâlnit la Ierusalim sau în Iugoslavia, la Karlovăț, unde și-a purtat pașii în cea de-a doua etapă a pelerinajului său, și cu mitropolitul rus emigrant Anastasie Gribanovski, care se mai considera „al Chișinăului”. Această bănuială este importantă pentru episoadele de mai târziu din biografia lui Misail Chirița, în perioada regimului sovietic.
Potrivit lui Boris Buzilă, după răzmerița din 1930, preotul „dizident” Misail Chirița „s-ar fi îndreptat, dând dovadă, curând, de pocăință și ascultare”. Până la urmă, autoritățile ecleziastice locale au acceptat ca el să revină la Pitușca, unde avea să slujească numai „pe nou”. Mai mult, în anii următori, când mitropolitul Gurie s-a aflat într-o îndelungată situație critică, a devenit, împreună cu fiul său, teologul călugărit Varlaam Chirița, unul dintre susținătorii săi cei mai devotați, susține Buzilă.
Depozițiile sale în fața anchetatorului NKVD din ianuarie 1941 arătă însă contrariul. El a continuat să slujească după calendatul necorectat, pe „stil vechi”, și în consecință în 1937-1938 a fost sancționat de tribunalul militar. În urma acestei sancțiuni, în 1938, a fost mutat în localitatea Slobozia-Hodorogea de lângă Huși, iar preotul din această localitate, Nicolae Herghelegiu, a fost adus la Pitușca. Acesta îi va deveni ulterior ginere lui Misail Chirița. În pofida reputației sale de „dizident” față de administrația românească, inclusiv cea ecleziastică, familia lui Misail Chirița a avut o situație bună în cadrul bisericii, iar copiii săi au reușit să facă studii teologice și să fie hirotoniți în România.
În dosarul său din ianuarie 1941, se menționează că fiul său Varlaam Chirița, 32 de ani, preot cunoscut al perioadei, era paroh al bisericii din Bălți, un alt fiu al său, Ioan Chirița, 30 de ani, era preot în România, în satul Otopeni, lângă București. Fratele acestora, Leonid Chirița, 28 de ani, era preot în satul Betești, județul Prahova, iar fiul Alexandru Chirița, 27 de ani, era preot la Ustia, județul Orhei, fiica sa Vera Herghelegiu era căsătorită cu preotul Nicolae Herghelegiu, menționat mai sus, fiul său adoptiv, Vladimir Caminschi, era preot în satul Bozneni, raionul Hâncești. În plus, în 1940, în momentul ocupației sovietice, Misail Chirița era protoiereu.
Siguranța îi suspecta pe preoții militanți „stiliști” de contacte sistematice cu clericii ruși fugiți din URSS și stabiliți la Chișinău. În timpul interogatoriului său, Misail Chirița a spus, probabil pentru a se salva, că a fost o verigă a Bisericii Ortodoxe Ruse rămasă în Basarabia. La acest lucru vom reveni mai târziu. Boris Buzilă spune despre ruda sa că, la a doua reocupare a Basarabiei de către bolșevici, părintele Misail a ispășit o pedeapsă de 10 ani, deportare în Siberia.
Pâine și sare pentru sovietici
Lucrurile nu au stat chiar așa, conform documentelor de arhivă cu care am lucrat. În iunie 1940, Misail Chirița nu s-a refugiat în dreapta Prutului, a preferat să rămână în Basarabia, să îi întâmpine pe sovietici. În timpul interogatoriului, el a spus că a salutat, „ideologic”, venirea puterii sovietice în Basarabia, că „a fost de partea puterii sovietice”, că „a așteptat de mult puterea sovietică”. „Pe așa-zișii români îi uram și consideram o nedreptate actul anexării forțate a Basarabiei de către România în 1918”, îi spunea el anchetatorului sovietic. „La sfârșitul lui iunie 1940, atunci când Armata Roșie a trecut Nistrul și a intrat în Basarabia, am strâns în biserică credincioșii satului Pitușca și le-am spus: «Nedreptatea a fost anulată! În Basarabia au venit din nou rușii, în subordinea cărora s-a aflat peste o sută de ani. Luați pâine și sare și mergeți să îi întâmpinați pe eliberatorii voștri!»”, a relatat el.
După spusele lui, în noiembrie sau decembrie 1940, atunci când a venit la Pitușca un tânăr din Uniunea Sovietică pentru funcția de președinte de soviet sătesc, le-a spus enoriașilor săi: „Acest tânăr a venit din Uniunea Sovietică pentru a vă ajuta la conducerea statului, să vă învețe pe voi o viață mai bună, de aceea trebuie să vă subordonați lui pe deplin ca unui reprezentant al statului sovietic”.
Pentru a se salva, probabil, a menționat și că, în octombrie 1940, a predat casa parohială sovietului sătesc pentru „folosință comună”, pentru organizarea adunărilor. „Am pus condiția ca sovietul sătesc să repare casa, să organizeze adunările sătești cu populația, dar să nu facă propagandă antireligioasă. Va fi nedrept dacă se va face propagandă în casa asta împotriva lui Dumnezeu, deoarece casa a fost construită pe banii celor care cred în Dumnezeu”, a declarat el
Începe viața sovietică pentru Misail Chirița
Lucrurile au decurs liniștit pentru Mihail Chirița până în iarna lui 1940. Pe 11 ianuarie 1941, a fost arestat și învinuit că este un element ostil puterii sovietice. Făcea permanent propagandă împotriva partidului și a conducerii sovietice. Se pronunța împotriva alegerilor în Sovietul Suprem al URSS și RSSM. Toate aceste învinuiri se încadrau articolul 54-13 al Codului Penal al RSS Ucrainene, în vigoare în RSSM în acea perioadă. Această infracțiune se pedepsea cu privaţiunea de libertate pe un termen de nu mai puţin de un an, cu confiscarea averii sau a unei părţi a proprietăţii, cu sporirea, în circumstanţe agravante, a reprimării, inclusiv cu cea mai înaltă pedeapsă de „apărare socială” – împuşcarea şi confiscarea averii.
FOTO: O pagină din dosarul intentat de NKVD în care preotul Misail Chirița este acuzat de „agitație antisovietică”
În urma perchezițiilor, poreivit anchetei, la preotul Misail Chirița au fost găsite materiale de propagandă împotriva comunismului și URSS.
Totul a pornit de la faptul că, mai întâi, a fost învinuit că a denunțat în 1938 la jandarmi și Siguranță un zugrav care i-a desenat pe ușa casei parohiale simbolul bolșevic secera și ciocanul și scris: „Trăiască Partidul Comunist!”. În timpul audierilor, zugravul Dmitri Șpac a spus că a făcut acest lucru, deoarece preotul Misail Chirița a refuzat să îi plătească plata tocmită pentru lucrul – 10.000 de lei.
„În timpul lucrărilor, Chirița le spunea sătenilor, arătându-mă cu degetul: «Ia uitați-vă, vine comunistul! Comuniștii trebuie lichidați, și nu să repare bisericile. Dacă nu va fi lichidat acest comunist, el îi va face pe toți sătenii comuniști»”, a spus Șpac anchetatorului sovietic. Șpac s-a mai plâns că mai întâi a fost dat pe mâna jandarmilor, care l-au bătut până și-a recunoscut vina, apoi a ajuns la Siguranță și, în cele din urmă, a fost încarcerat în închisoarea militară pe două luni. După spusele lui Șpac, la judecată, Misail Chirița a strigat că trebuie judecat ca un „comunist”, „dușman al statului”.
Un alt consătean, Ion Gușan, l-a denunțat pe Chirița că i-a smuls din piept fiului său o steluță roșie dată de unul dintre cei cinci soldați sovietici încartiruiți în casa sa după ocuparea Basarabiei la sfârșitul lui iunie 1940. Preotul l-ar fi observat pe copil în biserică cu steluța roșie și i-ar fi spus: „Asta nu trebuie purtată, pentru că este împotriva bisericii”. Ion Gușan a mers la preotul Chirița acasă cu doi soldați și i-a cerut steluța înapoi, la care parohul i-a întors insigna și i-ar fi spus să nu îl mai vadă la biserică. După ce au plecat soldații din casa lui Gușan, preotul Chirița ar fi intrat în casa enoriașului său și i-ar fi spus: „Ești un tată rău, nu poți să îl educi pe fiu-tău, care merge la biserică cu steluță. Și tu însuți ești o canalie”.
Aici nu se opresc învinuirile colectate de NKVD la adresa lui Mihail Chirița. El a fost învinuit că a obligat membrii consiliului bisericesc să colecteze bani de la enoriași pentru a achita un impozit impus de statul sovietic de 9.000 de ruble. Cea mai mare infracțiune conform legislației sovietice a fost comisă de Misail Chirița pe 30 decembrie 1940. În jurul orei 20:00, ar fi mers la școala din Pitușca unde se desfășurau cursurile pentru maturi ținute de șefa clubului politic, Vera Ciuntu. Aceasta le vorbea cursanților despre alegerile în sovietele supreme unional și republicane.
După ce a intrat Chiriță în școală, directorul Școlii Gavril Viconschi a alergat repede la sovietul sătesc și l-a chemat pe Prepelița, reprezentantul comitetului raional al Partidului Comunist și al Comitetului Executiv Raional. În prezența acestuia, directorul Gavril Viconschi i-a spus preotului Chirița că nu are voie să intre în școală atunci când poftește el și poate să o facă doar cu autorizația sa. La spusele directorului, Chirița i-ar fi replicat că el a construit școala și că nu știe cine l-a numit director pe Gavril Viconschi. La intervenția reprezentantului comitetului executiv de partid, Perepelița, că Viconschi a fost numit de puterea sovietică, Chirița ar fi replicat: „A... Puterea sovietică, atunci data viitoare o să îi scriu directorului o cerere cu timbre”.
„Tovarăș” versus „Domn”
O altă „încălcare” a lui Chirița a fost că el s-a adresat interlocutorilor săi cu termenul „Domnule”, ceea ce contravenea uzanței sovietice, unde trebuia se te adresezi cu „tovarășe”. La observația reprezentantului comitetului raional de partid, Chirița ar fi spus: „Cine ești dumneata?! Dumneata nu ai dreptul să te bagi în chestiunile școlare. Știți cumva pedagogie?”. Directorul școlii a sărit în apărarea șefului raional de partid: „El are dreptul să se implice în toate domeniile”. La spusele astea, Chirița ar fi replicat: „Domnule, Prepelița, cuvântul «tovarăș» este folosit doar de golani, oamenii onești nu folosesc acest cuvânt! Cum pot fi tovarăși un ofițer și un soldat?!”.
Cu toate acestea, pe 14 februarie 1941, Misail Chirița a fost eliberat din arest și i-au fost restituite toate bunurile – o cruce de argint cu lanț, un ceas de buzunar și un pian. Această decizie supriză a fost precedată de o hotărâre a NKVD-ului cu privire la încetarea urmării penale în baza articolului 54, alineat 13, al Codului Penal al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, luată cu trei zile mai devreme de secția raională a NKVD din RSSM.
„Probele acumulate demonstrează că într-adevăr preotul Chirița Misail a desfășurat propagandă antisovietică îndreptată împotriva puterii sovietice și s-a implicat în afacerile organizațiile sovietice. În ultima vreme, noi lucrăm la construcția unei agenturi cu trimiterea fiului său, Chirița Varlaam în Bulgaria și Iugoslavia cu realizarea unei activității subversive în mediul preoțesc. În plus, ne propunem drept scop, prin Chirița Misail, să consolidăm autoritatea episcopului Serghie (Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse – i.g.)”, se menționează în decizia NKVD-ului.
Socotelelile sovieticilor cu Varlaam Chirița nu au reușit însă. Varlaam a jucat un rol activ în perioada regimului Ion Antonescu. El absolvise Facultatea de Teologie din Iași în 1931, frecventase cursurile Institutului Teologic „Sf. Serghie” din Paris. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941-1943, a fost stareț al Mănăstirii „Sf. Pantelimon” din Odesa și blagocin al bisericilor și mănăstirilor din Odesa. Prin urmare, a jucat un rol central al admistrației românești în Transnistria. Cu toate acestea, în 1944, nu s-a refugiat în România, ci a revenit în Basarabia, fiind numit exarh al mănăstirilor din Basarabia.
Pe 24 iulie 1946, a fost arestat și judecat pentru „trădare de patrie”, dar și pentru că s-a aflat „în misiune” în Transnistria. A fost învinuit că a format organizația naționalistă antisovietică „Românii de pe Bug”. A fost condamnat la zece ani de muncă silnică în lagărele din Siberia. În 1954, s-a întors în RSSM și s-a stabilit la Mănăstirea Suruceni. În 1957, a anunțat oficial ieșirea sa de sub ascultarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse.
În 1958, a fost caterisit și marginalizat, stabilindu-se la Călărași, pentru a-și câștiga existența, s-a făcut brutar. A trecut la cele veșnice în 1989, la puțin timp după ce împlinise 80 de ani.
