Deochiul la basarabeni este o putere magică atribuită unor oameni care ar putea îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea cu răutate, invidie etc. În imaginarul basarabenilor, această putere magică nu se oprea (sau nu se oprește) asupra unor oameni și animale, ci trecea de limitele vieții de pe pământ, ajungând până la fenomene ale naturii. Deși suntem în secolul XXI, conaționalii noștri mai cred și se mai tem obsesiv de această forță nevăzută a unora dintre semenii noștri. Bunica mea, care a legat cronologic Imperiul Rus de Republica Moldova, avea în închipuirea consătenilor săi o putere nelimitată asupra bolilor pricinuite de privirea unor oameni mânați de invidie și răutate.
Mulți dintre locuitorii satelor din zona Unghenilor, internați într-un spital din Bușila, erau îndemnați de doctori, ce-i drept, cu cunoștințe îndoielnice în domeniul pe care îl practicau, să meargă la baba Sonia să îi scape de deochi, speriat, frigare etc., cu cărbuni stinși și apă neîncepută. Pentru mine, era ciudat faptul de ce Biserica interzice descântecele din moment ce bunică-mea își încheia orice vrajă cu formula „descântecul de la mine și leacul de la Dumnezeu și de la Maica Domnului”.
Vraja lucrează doar pentru cei străini
Indiferent de ce boală grea erau tratați „pacienții” săi, taxa pentru leac era aceeași, - trei ruble, - cam cât costa la sovietici o sticlă cu rachiu. Trebuie să spun că mămuca a avut totuși puteri limitate, putea să scape de deochi doar oamenii. La un moment dat, sătenii se întrebau de ce baba nu își poate lecui apropiații, rudele, și îi trimite la spital. Și de aici, deducerile lor se întindeau cu presupuneri de nelămurit, precum vraja lucrează doar pentru cei străini. Mămuca a avut o moarte bună, nu a fost ucisă de nimeni. În comunitățile noastre, babele care descântau au avut și altfel de sfârșit, după cum erau venerate pentru lucruri magice, erau bănuite și de lucruri necurate, în funcție de necesitățile semenilor lor.
Cu cât o societate are probleme cu cartea, cu atât puterea vrăjitoarelor este nemărginită. În perioada Basarabiei țariste, într-o societate profund rurală și analfabetă, unde forța științei era la pâmânt, puterea acestor ființe, a babelor, era de neînchipuit. Învățătorii și preoții ruși, descălecați aici în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care aveau drept sarcină principală omogenizarea etnicilor români cu „masa mare a poporului rus”, în loc să reducă puterea înapoierii, au amplificat-o, intensificarea rusificării împingând etnicii români într-o izolare și mai mare față de instituțiile laice și ecleziastice. Între învățătorii și preoții ruși, pe o de parte, și țăranii moldoveni, pe de alta, s-a crapat o prăpastie imensă, primii rămânând în lumea rusă, iar localnicii în întunericul lumii rurale. Impactul acestei politici agresive de omogenizare nu a fost fel la pentru toate etniile Basarabiei, balanța fiind aplecată de gradul de urbanizare din fiecare cultură și confesiune. Condițiile etnicilor români erau inegale în raport cu evreii, germanii, polonezii, popoarele care aveau altă religie, deoarece toți aceștia s-au bucurat de educație în limba maternă. Moldovenii nu au avut acest drept din cauză că sunt ortodocși, „la fel ca masa mare a poporului rus”. Astfel, ortodoxia a jucat un rol cu totul diferit în Basarabia în raport cu Transilvania. Pentru primii a fost un factor de rusificare, iar pentru cei din urmă un factor de salvare, deoarece le-a asigurat învățământ parohial în limba maternă. Prin urmare, ortodoxia a garantat pentru etnicii români în Transilvania aproape același drept ca pentru evreii și germanii din Basarabia.
Trei babe au deocheat vara
În 2018, portalul „Komsolmolskaia Pravda” a publicat un material în care a încercat să îi convingă pe moldoveni că românii le fură ploaia. Publicația pro-Kremlin relata că niște aeronave românești zboară deasupra Moldovei și împrăștie o substanță chimică pentru a dispersa norii. Toate aceste acțiuni potrivit publicației rusești erau făcute special pentru a provoca o secetă artificială și a-i lipsi pe moldoveni de produsele lor și a-i face să cumpere pe cele din Uniunea Europeană.
Se știe că narațiunile false nu sunt luate din pod. Moldovenii chiar credeau la sfârșitul secolului al XIX-lea că ploaia poate să fie furată. Enigmaticul Basarab, autorul „Scrisorilor din Basarabia” (1880-1890), relata în unul dintre articolele sale din gazeta bucureșteană „Telegraful”, în iulie 1885, că sătenii din Gura Galbenei, județul Bender, au vrut să omoare o vrăjitoare pentru că ar fi furat ploaia. Trecând prin sat, el a observat în mijlocul lui „o mișcare stranie”. Un reprezentant al administrației rusești, stanovoiul, un fel de prefect, cu doi cazaci, admonesta niște țărani care îl înconjurau. Stanovoiul nu putea să vorbească românește, iar țăranii nu înțelegeau nicio boabă rusește. După discuțiile cu țăranii, călătorul nostru și-a dat seama că problema cea mare era lipsa de ploaie în localitate. Și vinovatul a fost găsit pe loc – trei babe care că ar fi „deocheat vara”. „Vedem, domnule, că nu plouă, dar deloc, deloc. Am făcut sfeștanie, am scos icoana din biserică și ne-am rugat cu toții pentru ploaie. Dar, cu toate acestea, nimic, nici măcar o picătură! Unul dintre bătrânii noștri ne-a deschis ochii. Ne-a zis că suntem oropsiți de trei babe de-ale noastre, care să ocupă aici cu vrăjitoria și altele. Le-am chemat la upravă (primărie) și, după hotătârea satului, le-am zis să desochieze satul, căci aiurea plouă, iar pe noi ne înconjoară ploaia. Pentru ziua de miercuri, ne-au făgăduit că va ploua. Dar iată c-au mințit șu n-a plouat”, relatează Basarab episodul insolit.
Mama Sanda și Ioana lui Dumitru
„Și atunci iarăși am dus-o la primărie. «De ce nu plouă?», o întrebă starostele. «Ai deocheat satul și acum îți bați joc de noi?» «Așa este, răspunse baba Toderica, am pus opreală, nu va ploua și iată tot!»”. Și atunci, reia Basarab povestea, după sfatul tuturor sătenilor, s-a hotărât să o înece pe vrăjitoarea Tudorica și să „scalde în gârlă” pe tovarășele sale, mama Sanda și Ioana lui Dumitru. Așa și au făcut, dar nu s-a înecat blemestemata de muiere. Spre mirarea localnicilor, femeia a scăpat cu viață și s-a plâns stanovoiului, care venise acum să cerceteze faptul. „Ce vrei, domnule?! Am făcut tot, le-am rugat, zicea un bătrân, ca să rădice apele, dar n-au voit. Au vândut ploaia, au închinat-o muntelui Athos! Ei, atunci s-a supărat satul întreg, am crezut că le va omorî pe toate trei”, își încheie Basarab cazul descoperit la Gura Galbenei, situat la vreo 50 de kilometri de Chișinău.
Practica perpetuată la unii basarabeni până în ziua de azi de a sau la vrăjitoare pentru a-și căuta fie dreptate, fie răzbunare, este consemnată în 1887 de același Basarab în satul Durdea, în aproierea Sorocii. Unul dintre țăranii acestui cătun, Petru Rota, a pierdut sau i s-a furat o sută de ruble. Înainte de toate, bărbatul a mers la o vrăjitoare, care – după ce a consultat cărțile și jăraticul stins c-o apă luată dintr-o baltă la miezul nopții, neîncepută – i-a spus că banii sunt furați de o învățătoare din satul Lepedeni. Fără a sta pe gânduri, țăranul s-a dus schijă cu niște vecini la învățătoare și, sculând-o din pat, a dus-o legată la cimitir, unde, după ce a dezbrăcat-o în pielea goală, au început să o tortureze. Nenorocita victimă a strigat ajutor, detaliază Basarab, dar vocea slabă a femeii a fost auzită doar după o oră de chin. Nenorocita femeie a scăpat din mâinile torționarilor datorită unor țărani care treceau pe lângă cimitir. La spitalul din Soroca, medicul a constatat că învățătoarea avea două coaste rupte, ochiul stâng scos cu desăvârșire din orbită și că nu mai avea cum să mai trăiască.
„Omnipotente și omnisciente”
În general, consemna la 1884 un învățător rus din Taraclia, județul Bender, moldovenii tind să își explice lucrurile din jurul lor mai mult prin voința celui rău decât prin Dumnezeu și Biserică. Taraclienii se gândesc obsesiv la „spiritele rele”, acestora le sunt „atribuite omnipotența și omniscința”. Ei sunt încrezuți, relata învățătorul, că multe vrăjitoare îi posedă și îi dirijează, „le fac”, și de aceea tot ce vor ei obțin cu ajutorul lor, al babelor.
