Secretarul Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova, Nikita Salogor, a semnat în iunie 1946 un act de suicid pentru cariera sa politică - el a vrut județele Hotin, Ismail și Akkerman în componența RSS Moldovenești. Demersul său a fost reluat, cel puțin spus naiv, în 1958, în timpul mandatului lui Nikita Hrușciov în fruntea URSS, de către ministrul Culturii al RSSM, Artiom Lazarev, pentru care a plătit și el, probabil, cu mazilire din executivul sovietic moldovenesc. Ultima încercare de a cere de la Moscova cele trei județe a fost făcută în 1985, cu implicarea a trei comuniști sovietici moldoveni. Ridicolul acestei situații este că principalii actori ai acestei mișcări – din 1946, 1958 și 1985 – au moșit la 2 august 1940 RSSM în hotarele cu care ei înșiși nu au fost de acord.
Născut în regiunea Herson, Nikita Salogor, a deținut în perioada 1941–1946 funcția de al doilea secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (Bolșevic) din Moldova. În 1941, a fost președinte al Sovietului Suprem al RSS Moldovenești. În 1942–1946, perioadă în care Basarabia a revenit pentru scurt timp în componența statului român (1941-1944), Salogor a fost prim-secretar interimar al Comitetului Central al Partidului Comunist (Bolșevic) din Moldova. În iunie 1946, după ce Planul „Moldova Mare” a fost folosit ca o sperietoare pentru România ca să renunțe la lupta împotriva URSS, Salogor a cerut dictatorului Iosif Stalin concesionarea județelor Hotin, Ismail și Akkerman RSS Moldovenești.
„Actul de suicid”
„Prezidiul Sovietului Suprem şi Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti se adresează Comitetului Central al Partidului Comunist (b) Unional, Guvernului URSS şi Dvs. personal cu rugămintea de a restitui în componenţa RSS Moldoveneşti judeţele Basarabiei – Hotin, Akkerman şi Ismail”, îi scria Nikita Salogor șefului său de la Kremlin, Iosif Stalin, pe 29 iunie 1946.
Salogor își justifica solicitarea prin faptul că populaţia ucraineană în cele trei județe este mai puţin numeroasă decât cea moldovenească. Când s-a decis chestiunea transmiterii judeţelor Hotin, Ismail şi Akkerman din Basarabia către RSS Ucraineană, sublinia el, nu s-a luat în calcul comunitatea istorică existentă a teritoriului Basarabiei, unitatea economică a judeţelor sudice, centrale şi nordice ale Basarabiei, comunitatea lingvistică, culturală şi a modului de viaţă a popoarelor care locuiesc în aceste judeţe.
„Limba vorbită a populaţiei în judeţele Basarabiei cedate Ucrainei este limba moldovenească. Toate popoarele, inclusiv ucrainenii, care locuiesc în judeţele Ismail, Akkerman şi Hotin ale Basarabiei, vorbesc limba moldovenească, pe care au moştenit-o de la populaţia autohtonă a Basarabiei, moldovenii”, afirma el.
„(...) Dezmembrarea politico-administrativă a Basarabiei ca urmare a transmiterii în componenţa RSS Ucrainene a judeţului Hotin din nordul Moldovei şi a judeţelor Akkerman şi Ismail în sudul Moldovei se răsfrânge negativ asupra dezvoltării economice şi culturale ale republicii moldoveneşti. Republica a pierdut porturile de la Dunăre şi de la Marea Neagră – Bugaz, Akkerman, Chilia, Ismail, Vâlcov, Reni. Republica a fost privată de legăturile economice şi culturale existente între sudul şi nordul Moldovei cu raioanele sale centrale”, afirma primul secretar interimar al Comitetului Central al Partidului Comunist (Bolșevic) din Moldova.
Spre deosebire de un alt document din 1943, semnat de președintele Prezidiului Sovietului Suprem, Fiodor Brovko, „cu privire la reunirea întregului popor moldovenesc într-un stat sovietic moldovenesc”, cu pretenții teritoriale față de România, acțiunea lui Nikita Salogor de pe 29 iunie 1946 consta în ideea formării unei „Basarabii Mari”. De data aceasta, pretenţiile teritoriale erau formulate de Chişinău la adresa Ucrainei, abordau o problemă care, cel puţin în opinia lui Salogor, avea o dimensiune administrativă, și nu politică sau internaţională, cum era problema revizuirii hotarelor cu România.
La mai puţin de o lună de la trimiterea scrisorii către Iosif Stalin, pe 18 iulie 1946, nomeclaturistul de la Chișinău a fost demis. Nikita Salogor a fost singura persoană din conducerea RSS Moldovenești, care a solicitat Moscovei cedarea teritoriilor anexate de URSS de la România în 1940 și anexate Ucrainei sovietice. Această solicitare l-a costat pe Salogor cariera în structurile sovietice.
„În viață se întâmplă greșeli”
Ulterior, ideea concesionării către RSS Moldovenească a teritoriilor care făcuseră parte din Basarabia a fost reluată în discuțiile din cercurile nomenclaturiștilor sovietici moldoveni în perioada mandatului lui Nikita Hrușciov (1953-1964). Mai exact, în 1958, ministrul Culturii al RSS Moldovenești, Artiom Lazarev, a trimis conducerii republicii un apel privind revizuirea frontierelor RSSM. Spre deosebire de Salogor, demersul lui Lazarev nu se reduce la fostele județe Hotin, Ismail și Akkerman, ci și la o parte din raioanele care făcuseră parte din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. „Din motive lesne de înțeles, nu puteam să-mi expun nicăieri părerea cu privire la această chestiune”, își începe Lazarev apelul cu privire la problema frontierelor moldovenești. Absolvent al Institutului Pedagogic din Tiraspol, Lazarev a fost ministru al Învățământului (1947-1951), secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova (1951-1953) și ministru al Culturii al RSS Moldovenească (1953-1963).
„În viață se întâmplă greșeli. S-au comis unele greșeli și la stabilirea frontierelor dintre republicile unionale surori – RSS Ucraineană și RSS Moldovenească. Curios este însă faptul că aceste greșeli nu sunt corectate nici astăzi, că nu se întreprind niciun fel de măsuri în această direcție. Or, cunoaștem numeroase cazuri în care unele republici unionale, pe baza unor înțelegeri reciproce, soluționează frățește probleme de asemenea natură. Eu am în vedere stabilirea frontierei dintre RSS Kazahă și RSS Uzbekă, stabilirea frontierei dintre RSS Kârgâză și RSS Tadjikă. În sfârșit, un exemplu de relații din cele mai sincere și frățești a fost trecerea regiunii Crimeea din componența RSFSR în componența RSS Ucrainene”, argumenta Lazarev.
Istoricul sovietic moldovean se declara convins că reprezentanții poporului ucrainean- frate ar fi satisfăcut fără îndoială rugămințile poporului moldovenesc. Astfel, Lazarev solicita să fie revendicate din partea Kievului unele raioane care făcuseră parte din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (1924-1940) – Kotovsk, Cerneavsk și Ocna Roșie –, cu populație predominantă moldovenească, precum și unele sate, care se învecinează cu aceste localități din raioanele Ananiev, Kodîma și Valea Hoțului din regiunea Odesa. De asemenea, comunistul moldovean solicita retrocedarea raioanelor din fostele regiuni Ismail și Cernăuți, pe motiv că acestea făcuseră parte din componența Principatului Moldovei: „(...) Ar fi oportun să-i rugăm pe tovarășii ucraineni să facă un gest frățesc și mărinimos și să remită RSS Moldovenești raioanele Hotin, Noua Suliță, Cerneavski, și poate Secureni și Kelmenevțki”.
La patru ani de la demersul său, Lazarev a fost revocat din funcția de ministru al Culturii și angajat la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei (1963-1968). Ulterior, el a deținut funcția de rector al Universității de Stat din Moldova (1968-1974) și cea de vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei (1974-1977). Deși este prezentat în unele surse ca oponent al politicii de rusificare promovată de regimul sovietic în RSS Moldovenească, Artiom Lazarev a fost adeptul dezvoltării istorice separate a moldovenilor de neamul românesc. El este autor al cărții Statalitatea Sovietică Moldovenească și chestiunea basarabeană, refractară românismului, în care se conțin acuzații grave la adresa politicii României interbelice și a istoricilor români. Volumul a provocat o reacție negativă în cercurile științifice din România, fiind combătută de istorici prestigioși precum C.C. Giurescu.
Ultima solicitare cu privire la revizuirea frontierelor RSS Moldovenești a fost făcută în 1985, în contextul restructurării gorbacioviste, fiind reluată într-un apel către Prezidiul Sovietului Suprem al URSS și către președintele Sovietului Suprem al URSS, Adrei Gromîko, de către Emilian Bucov, Tudor Ciubotaru, Artiom Lazarev și Agripina Crăciun.
„(...) Ne adresăm către dumneavoastră cu marea rugăminte de a examina problema cu privire la hotarele RSS Moldovenești, incluzând în componența ei toate teritoriile care -i-au aparținut în trecut (inclusiv pământurile din nordul Bucovinei), pentru ca națiunea socialistă moldovenească să fie cuprinsă mai deplin în hotarele ei istorice”, se menționa în apelul celor patru semnatari.
Apel care, însă, nu a ajuns să se materializeze.
