Mă îndreptam în pas cadențat, unu-unu-un-doi-trei, spre Kremlinul din fața mea! Eram proaspăt tuns și bărbierit, în cel mai valoros costum, ce mi-o rămas de la tractoare, cu care am fost și la CEC, unu-unu-un-doi-trei! Și cu unghiile tăiate și în avion, unu-unu-un-doi-trei, fiziologic grăind. Priveam drept înainte, curajos și falnic, mă simțeam apărat de mai mulți bărbați ai neamului, care se uitau la mine cu admirație, unu-unu-un-doi-trei, și eu la dumnealor mă uitam cu respect! Era sâmbăta alegerii moldave și viitorul se zbenguia fericit în brațele mele, de ce nu? Vladimir Vladimirovici se uită la mine de pe vreo fereastră, că mă aștepta demult, săracul...
În fața marelui Kremlin, stătea un soldățel senin, cu pistolet și în cojoc, purtând un vajnic cozoroc, cum ar cânta poeții nemuritori. Nu știam că mă așteaptă pe mine, dar am priceput asta oleacă mai încolo. Din secunda în care am apărut în ochii lui, nu și-o mai rupt privirea de la mine. Nu se hlizea ca globaliștii, nu se fărâma ca occidentalii, dar stătea dârz, cu fruntea-n sus și pieptu-nainte, și-și făcea datoria etern-patriotică. Când i-am întins dreapta, el nu m-o dat nici stânga și o făcut așa din două pricini geostrategice mondiale. Unu, cum ar glăsui matematicianul nobelist din toate vremurile, dumnealui nu avea dreptul să pună degetul pe adjunctul președintelui Marii Rusii. Și doi, fiind apărătorul celui mai însemnat om de pe globul omenesc, trebuia să fie gata în orice secundă să împuște dușmanii, care nici nu știi cum ar fi putut să apară în spatele meu. Cine nu știe că „băteau obuzele din plin în cuibul fiarei din Berlin, și ceas cu ceas, și pas cu pas, veneau ostașii noștri demni înspre Kremlin”? Cutremură-te, Occident prăfuit, și încetează-ți lacrima!
Am dat să-l bat pe umăr, dar tot atuncea s-o ferit, o făcut un pas în dreapta și s-o-nroșit olecuță pe obraji. Am fost și eu soldat sovietic și am învățat limbajul gesturilor, cum se zice, și l-am înțeles. În așa fel, își vărsa uriașa durere că Vladimir Vladimirovici nu se simte prea bine din punct de vedere sănătos, că are temperatură și-l doare-n dreapta... Vasăzică, nu poate să mă primească nici încolo nici încoace. Atuncea o trecut neîntârziat pe lângă noi Medvedev, dar eu m-am făcut că nu-l văd. Cine-i el, la urma urmei, dacă eu-s șeful lui total?
Mi-am pus întrebarea existenței pământești: ce să fac? Și am luat-o îndărăt către Mausoleu. Dacă Putin e bolnav, Lenin îi veșnic viu. Dacă este vreun dumnezeu, Lenin îl cheamă și despre asta o uitat să scrie Nietzsche. Nu și poetul bolșevic, cu care „am început să coborâm pe scări, stăteau de gardă-n jurul lui oștenii, iar mie îmi părea de necrezut, că-l pot vedea cu ochii mei pe Lenin...”. Da, neuitată cântare, numai că eu n-am mai prins să pogor pe scară, că mi-o spus niște omi de acolo că-i închis amu, că-l băiesc pe Lenin. I-am înțeles și pe dumnealor – dacă omul se scaldă, înseamnă că-i viu.
După așa amintiri pitorești, m-am întors acasă înaripat, vorba prozatorului clasic. Dar ce năpastă am văzut pe aerodromul din Chișinău? V-o spun, ca s-o știți! Chiar la ieșire, ședea în drumul omilor un avion negru, un avion strașnic, care-i încurca pe toți să intre și să iasă. Văzând grozăvia, am căutat îndată lămuriri de la adevărații patrioți. Și am aflat, cum se mai zice, că avionul îi gătit pentru Maia Sandu, care o să falsifice alegerea și o să fugă peste nouă mări și nouă țări, iar, în locul ei, o să năvălească pe plaiul moldav mulțimi de trupe globaliste, care o să ne îngenuncheze cât ți-ai șterge fruntea...
Nu poate fi așa ceva! am răcnit ca un sociolog experimentat și am căutat dreptatea la mine acasă. Nu pot ascunde supremul adevărul că, după atâta drum, costumul meu, care mi-o fost martor la CEC și la Putin, o asudat puțintel și nu mai aveam vreme să-l spăl. Așa că l-am stropit oleacă cu „Тройной одеколон” sau cu „apă de colonie triplă”, cum ar traduce românul anglo-saxon invidios, pentru că nu are și dânsul așa ceva. Și mi-am gătit haină nouă pentru alegere, unde m-am dus în dimineața ce-o urmat și am pus ștampul pe numărul 17, pe Marea Moldovă și Furtuna neostoită în capul globalismului inuman, mai clar grăind! În acel minut, „inima lui Lenin bătea ritmic în pieptul meu de om și era atotcuprinzătoare și uriașă cât globul pământesc”.
După asta m-am plimbat de acolo până acolo, să văd cum suflă norodul. Pe la colțurile orașului, veneau și tot veneau camioane încărcate cu gunoi puturos. O fumeie mi-o spus c-o adus 42 de tone de murdărie franceză și nu știu ce facă cu dumneaei, ca să respecte dreptul fundamental ale omilor absoluți din toată Europa. Mai clar grăind, mirosea urât pe plaiul nostru de pe la amiază... Și ziua aceea s-o înnegrit din ce în ce mai tare. Cred că pe Vladimir Vladimirovici l-o înrobit grijă pentru noi, ca pe un tată, cum ar zice un neurolog parental. Că-i mai bătrân decât mine, nu?
Mai departe știți ce-o fost. Arrivederci, Moldavia! vorba nemuritorului Adriano Celentano dus și-ntors.
Mi-o furat votul și o pornit război contra mea! După ce data trecută vă îndemnam să votați 17 sau 21, aflând că m-am pornit spre Putin, KGB-ul soroșist i-o spus CEC-ului să fugărească din tabelul electoral partidul Victoriei Furtună, care ar fi câștigat fără vorbă. Iar pe Gabriel Călin, îndată după alegere, l-o trimis pe locul 21 în temniță, unde o să-l reeduce, cum hămăie poveștile despre deportați și, când o ieși de acolo, n-o mai deschide gura.
Nu știu în ce stare, medicinal cugetând, se află amu Vladimir Vladimirovici, dar n-am îndoială că-i atacat de mâhnire. De aceea deputatul Zatulin din Duma de Stat s-o nervat și o-zis că Rusia va șterge moldovenii de pe fața pământului.
Ce să facem noi? Stalinistă întrebare. Când Maia o să fugă, s-o șteargă și cei care-o votat-o! Atuncea o să vedem câți îs la număr. Cu cât mai mulți or fi, cu atât mai repede Moldova o să dispară și pe globul omenesc și o să rămână numai impotenta diasporă moldavă, crăcită prin tot universul. Și atuncea, cum ar prevesti profetul erudit, al treilea război mondial o să se întâmple de la Ocnița și Briceni, până la Cahul și Găgăuzia.
Adios, plai moldav! cum ar răcni ilustrul Julio Iglesias la cei 82 de ani ai lui.
Dar eu zic să nu lăsăm mâinile în jos. Mâine, poimâine, eu o să-mi vând casa și tractorul, iar, câtă vreme voi veți fugi de pe un continent pe altul, eu o să mă duc la Vladimir Vladimirovici și o pregătim planul de salvare a nației noastre milenare. „Când ți-i greu, îl chemi și el vine, din toate timpurile, de pretutindeni, la tine, cu limpezimea de rouă a gândului său, cu răspunsul lui aspru ca legea pentru bine și rău”. Așa spunea poetul despre marele Lenin, așa zic și eu despre marele Putin. Iar alt versuitor înflăcărat spunea tot așa, dacă ne uităm la ziua de azi: „În tihna bibliotecii, la Moscova, Putin conspectează pe o pagină întreaga istorie a filosofiei… Sst! Tăcere! Putin scrie… Scrie pagina a suta - chintesența”.
P.S. Să știți că m-am îndrăgostit de Marc Tkaciuk.
Al vostru locțiitor de la Kremlin, Iosif Visarionovici Ciobanu
