„Este o practică obișnuită, care vizează îmbunătățirea aspectului arhitectural și estetic al orașelor” – precizează primăria din Oș.
Tragedia noastră are un început greoi și cam necunoscut. Dumneaei o început din cauza că țarul Ivan al V-lea, care s-o suit pe tron la 15 ani, nu era întreg la minte și o condus Rusia numai pe hârtie, cum s-ar zice, împreună cu frate-său vitreg, Piotr cel Mare, care era și mai mititel, avea numai 9 ani când o ajuns țar.
Ca mujic care mă respect, zis și făcut, din toate profunzimile patriotice ale idealurilor mele supreme de anihilare a demonului globalist total, m-am ținut de cuvânt cum n-ai da și ce n-ai face. Eu, dacă grăiesc, este grăit și n-ai încotro. Am făgăduit nației că degrabă voi aduce gaz în Transnistria și așa a fost, taman după întâlnirea secretă pe care am avut-o cu Vladimir Ilici Lenin la Tiraspol.
Di-a-spo-ra! Un cuvânt complicat, ca să grăiesc drept, pe care multă vreme nu l-am priceput și credeam că-i furat din altă limbă. Pe urmă am citit încolo-ncoace și am înțeles că-i chiar așa, numai că nu noi l-am furat, dar românii, care-s mai hoți cum n-ai da, știe toată lumea. Ei l-o furat de la franțuji, care la rândul lor l-o furat de la greci. Jaf la drumul mare, cum se zice la televizor.
Pe Lenin azi l-o durut burta și o scâncit toată ziua ba la baie, ba prin jurul meu, ba pe afară haihui. Dar și așa, cu toată dificultatea interioară, mai diplomatic vorbind, mă învăța despre cum s-o înfruntăm pe Maia Sandu, care va majora mâine prețul la gaz până la 50 de lei, iar după alegeri - până la 150 de lei. Dânsa este atât de înfocat pornită conta norodului truditor, pentru că-i madama burgheziei moșierești, mă lămurea Ilici.
După ce am analizat dus-și-ntors toate cele petrecute în ultima vreme pe fața pământului, am hotărât că nu mai este timp de așteptat și trebuie de candidat. Amu ori niciodată, cum zice omul înflăcărat când nu se simte împăcat cu greutățile de zi cu zi, care se țin ca râia de tine, dar pe care tot tu, frate moldovean, cu mânuțele matale, ți le-ai luat pe cap benevol și nesilit de nimeni.