Subiectul dependenței Uniunii Europene de medicamentele și substanțele active din Asia este unul tot mai actual, în special în ultimii cinci ani, când pandemia Covid-19 ne-a aruncat într-o nouă realitate geopolitică și economică.
Sute de oameni ar fi dați dispăruți.
Veneau din China și aveau ca destinaţie societăţi comerciale cu sediile în Republica Moldova.
China și-a îndemnat cetățenii să evite vizitele în Japonia, după remarci ale prim-ministrului nipon.
Beijingul a anunțat că va anula și tarifele suplimentare asupra produselor provenite din SUA.
Madridul încearcă să-și intensifice legăturile comerciale cu Beijingul.
Mihail Mișustin se va întâlni cu omologul Li Qiang, dar și cu liderul chinez Xi Jinping.
Accidentul, soldat cu 16 morți, e atribuit de numeroși sârbi corupției generalizate din administrație.
Beijingul vrea să trimită un echipaj uman pe Lună până în 2030.
În această săptămână, Rusia a afirmat că a testat cu succes o super-torpilă nucleară Poseidon.
Beijingul a impus noi restricții privind exportul tehnologiilor legate de pământurile rare.
Li Qiang se va afla la Phenian în perioada 9-11 octombrie.
Le-a livrat chinezilor peste 500 de documente ale Parlamentului European, dintre care unele au fost clasificate drept deosebit de sensibile.
În clasamentul pe medalii, sportivii români sunt pe locul 4 în lume.
Bilanţul a urcat la o medalie de aur şi patru de argint.
Cabinetul a decis ca oamenii să plătească mai mult pentru asigurările de sănătate.
Toate țările NATO trebuie să facă același lucru, să oprească achiziția de petrol rusesc și să impună tarife Chinei.
Foştii premieri social-democrați Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă au apărut într-o fotografie de grup, alături de preşedinţii Chinei comuniste şi Rusiei.
După întâlnirea cu Xi Jinping și Narendra Modi, luni, la Tianjin (China), Vladimir Putin a declarat că o pace durabilă în Ucraina poate fi obținută numai dacă va fi pusă în discuție extinderea NATO spre est.
El se va întâlni cu Xi Jinping şi Vladimir Putin, dar și cu Volodimir Zelenski, la sfârşitul săptămânii.
Liderii rus şi indian s-au afişat extrem de apropiaţi la summitul OCS din China.
Fiul responsabilei CIA a murit luptând împotriva Ucrainei, iar decorația a fost transmisă prin Steve Witkoff atunci când s-a discutat despre întâlnirea Putin – Trump, scrie presa rusă independentă.
Preşedintele SUA a anunţat şi că aurul nu va fi supus noilor tarife vamale americane.
Manevrele ruso-chineze sunt programate a avea loc în perioada 1 - 5 august.
Avertizări de tsunami în Peru și Ecuador, pe cealaltă coastă a Oceanului Pacific.
De la începutul anului şi până în prezent, cotaţiile la aur au crescut cu aproximativ 28%, stimulate de intensificarea riscurilor geopolitice şi a tensiunilor comerciale.
Întrevederea ar putea avea loc înainte sau în timpul summitului APEC din Coreea de Sud.
Poate perturba servicii esențiale, precum asistența medicală, telecomunicațiile, apa, transportul și electricitatea.
Lavrov și Wang Yi au discutat, la Beijing, despre relațiile cu SUA și „perspectivele de rezolvare a crizei ucrainene”.