Ucraina planifica de ani de zile să atace Rusia, iar Occidentul a transformat moartea ucrainenilor într-o mare afacere, potrivit propagandei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Referendumul din 2014 a arătat întregii lumi decizia locuitorilor Crimeii de a fi cu Rusia. Tensiunile din interiorul Ucrainei și creșterea sentimentelor naționaliste, construite pe ideea anti-rusă, au dus la operațiunea militară specială, a declarat pentru TASS deputatul Dumei de Stat, general-maiorul în rezervă, doctorul în filosofie, Leonid Ivlev. […] Dacă în Crimeea ar fi venit naționaliștii și banderoviștii, pentru a-și instala propria ordine, propria putere fascistă, iar poporul Crimeii, orientat spre Rusia, nu ar fi tolerat acest lucru, peninsula ar fi fost scăldată în sânge. „Au coincis trei factori: voința poporului, dorința de a fi cu Rusia, existența liderilor Primăverii Crimeii – în primul rând Aksionov și Konstantinov – și, desigur, sprijinul președintelui rus”[…].
„După absolvirea academiei militare, mulți dintre camarazii mei au fost trimiși să activeze ca profesori în școli militare din Ucraina. Ei povesteau că deja de la sfârșitul anilor 1990 în școlile militare din Ucraina exercițiile tactice se desfășurau pe hărți ale regiunilor din Rusia. Adică în Ucraina se pregăteau de mult timp pentru războiul cu Rusia” […]. „Rusiei nu i se opune Ucraina, nu Kievul. Rusiei i se opune NATO, țările Europei de Vest. Aproximativ 25 de țări furnizează arme regimului de la Kiev” […]. „Pentru regimul de la Kiev războiul este o afacere. Nu este un secret că, cu cât operațiunea militară specială va dura mai mult, cu atât mai mult profit vor obține întreprinderile complexului militar-industrial din Germania, Marea Britanie, Franța și Statele Unite ale Americii. […] Un război până la ultimul ucrainean”.
NARAȚIUNI: 1. Referendumul din 2014 a exprimat voința Crimeii de a fi cu Rusia; 2. Naționalismul ucrainean a provocat intervenția militară rusă; 3. Ucraina se pregătea din anii 1990 pentru un război împotriva Rusiei; 4. Rusia nu luptă cu Ucraina, ci cu NATO; 5. Kievul și partenerii săi întrețin războiul pentru a obține profit.
OBIECTIVE: Justificarea anexării ilegale a Crimeii și a agresiunii ruse împotriva Ucrainei; transferarea responsabilității pentru război de la agresor la victimă; discreditarea sprijinului occidental pentru autoapărarea Ucrainei; cultivarea ideii că rezistența ucraineană este inutilă.
Realitate: Crimeea nu s-a desprins legal de Ucraina și nu s-a reunit cu Rusia, ci a fost ocupată militar și anexată în urma unui pseudo-referendum nerecunoscut de comunitatea internațională
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Pseudo-referendumul din 2014 nu a fost recunoscut de comunitatea internațională, nu a fost organizat în conformitate cu normele legale și constituționale, nu a beneficiat de observatori sau misiuni de monitorizare și a servit exclusiv ca instrument menit să ofere o aparență de legitimitate anexării militare a unui teritoriu ucrainean de către Federația Rusă.
Constituția Ucrainei prevede că modificarea teritoriului statului poate fi decisă exclusiv printr-un referendum național, nu printr-un vot local organizat de un stat străin. UE, SUA, OSCE și ONU au numit referendumul din Crimeea ilegal, iar Comisia de la Veneția a concluzionat că decizia de organizare a lui contravine Constituției Ucrainei. Adunarea Generală a ONU a reafirmat integritatea teritorială a Ucrainei și invaliditatea votului, iar Occidentul a introdus sancțiuni împotriva Rusiei.
În plus, nu „voința populară” a decis raportul de forțe din martie 2014, ci prezența militară rusă. Potrivit CEDO, Rusia exercita controlul efectiv asupra Crimeii din 27 februarie 2014, iar Vladimir Putin a admis ulterior că militarii ruși au fost folosiți pentru a crea condițiile în care a fost organizat votul. Un referendum desfășurat sub controlul trupelor străine, fără observatori OSCE și în afara cadrului constituțional, nu poate fi invocat drept expresie liberă a autodeterminării.
Nici narațiunea despre „banderoviști”, „fasciști” și Crimeea salvată de naționaliști nu este susținută de fapte. În martie 2014, Înaltul Comisar OSCE pentru Minorități Naționale a transmis că nu a identificat amenințări la adresa vorbitorilor de limba rusă din Crimeea. În același timp, Crimeea avea deja un statut autonom extins în cadrul Ucrainei: propria Constituție, propriul parlament, propriul guvern și buget pentru dezvoltarea limbilor etnice. După ocupație, însă, tocmai spațiul ucrainean a fost redus drastic. Oficiul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului nota, la zece ani de la anexare, că în Crimeea mai exista o singură școală cu predare în limba ucraineană și o singură clasă cu predare în ucraineană într-o școală rusă din Simferopol. Majoritatea asociațiilor pentru cultura română din Crimeea au dispărut.
Narațiunea despre naționalismul ucrainean care ar fi factorul declanșator al „operațiunii militare speciale” inversează raportul dintre cauză și efect. Problemele bilaterale majore nu au început printr-o ofensivă ucraineană împotriva Rusiei sau a Crimeii, ci prin intervenția Rusiei în 2014, precedată de episoade mai vechi de presiune și testare a limitelor Ucrainei: separatismul pro-rus din anii 1990, marcat de ascensiunea lui Iurii Meșkov și criza Tuzla din 2003, când Moscova a folosit disputa pentru a contesta controlul Ucrainei asupra zonei.
Ucraina nu se pregătea să atace Rusia. Până în 2014, Rusia nu era tratată în mod real de sistemul politico-militar ucrainean ca inamic potențial, ci mai degrabă ca partener, inclusiv în numeroase materiale de strategie și artă militară, în timp ce scenariile de amenințare vizau frecvent state din vest, inclusiv vecini membri NATO, reflex care continua în mare măsură logica doctrinară moștenită din perioada sovietică. În perioada regimului Ianukovici, funcții-cheie din apărare și securitate au fost ocupate de persoane cu legături directe cu Rusia, inclusiv Dmitri Salamatin, iar investigații și analize ulterioare au arătat că această capturare a instituțiilor de către oameni loiali Moscovei a contribuit la slăbirea sistemului militar și de securitate al Ucrainei, pregătind terenul pentru agresiunea rusă din 2014.
NATO nu este în război cu Rusia, iar sprijinul acordat Ucrainei este raportat la dreptul inerent la autoapărare, prevăzut de articolul 51 din Carta ONU. În paralel, Rusia a beneficiat de sprijin extern din partea mai multor state. În acest sens, Consiliul UE a adoptat sancțiuni împotriva Iranului și Coreei de Nord pentru sprijinul acordat războiului de agresiune al Rusiei.
Discursul lui Ivlev conține o mare contradicție logică: dacă „operațiunea militară specială” îmbogățește complexul militar-industrial occidental, atunci Rusia este cea care îi servește direct interesele, pentru că numai Kremlinul poate opri imediat conflictul prin încetarea agresiunii și retragerea trupelor. În schimb, tocmai Rusia continuă să aloce resurse uriașe pentru război. Formula „până la ultimul ucrainean” falsifică realitatea de bază a conflictului armat: ucrainenii nu luptă pentru profitul altora, ci pentru a evita ocupația, dezmembrarea statului și impunerea prin forță a controlului rus.
CONTEXT: Interviul oferit de deputatul Dumei de Stat a fost publicat în contextul marcării a 12 ani de la anexarea ilegală a Crimeii de către Federația Rusă. În discursul oficial rus, anexarea este prezentată ca „reunificare”, iar această simbolistică a consolidat legitimitatea internă a lui Vladimir Putin. După ocuparea Crimeii de către trupele ruse fără însemne, Moscova a sprijinit separatismul armat din Donbas. CEDO a confirmat că Rusia a exercitat control efectiv asupra zonelor estice încă din mai 2014. De atunci, Crimeea a fost transformată într-o platformă militară rusă și într-un spațiu de represiune împotriva vocilor pro-occidentale și a minorităților naționale.
Verifică sursele:
