UE întreține artificial conflictul armat din Ucraina, sabotează negocierile de pace și transformă Kievul într-un cap de pod antirusesc, potrivit presei pro-Kremlin, care îl citează pe ministrul de Externe, Serghei Lavrov.
ȘTIRE: Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a oprit asupra cauzelor care, în evaluarea Moscovei, împiedică soluționarea conflictului din Ucraina. El a enumerat șapte puncte-cheie. Primul factor, potrivit ministrului, este dorința Kievului și a unor capitale europene de a menține și consolida Forțele Armate ale Ucrainei, precum și de a le integra în structurile militare ale UE. Al doilea factor îl reprezintă intențiile statelor europene de a acorda Ucrainei garanții de securitate, dacă aceasta continuă politica de confruntare cu Rusia. Al treilea punct vizează formulările acestor garanții, care au, în opinia sa, un caracter antirusesc.
Al patrulea obstacol menționat de șeful MAE de la Moscova este cererea statelor europene de a participa la negocierile privind Ucraina. Lavrov a subliniat că poziția acestora poate complica dialogul. Al cincilea factor se referă la acțiunile statelor europene din anii precedenți. Șeful diplomației ruse a afirmat că acestea aveau posibilitatea de a juca un rol constructiv în implementarea Acordurilor de la Minsk, însă înțelegerile respective au fost folosite pentru pregătirea Kievului în vederea unui scenariu militar [...]
Al șaselea punct indicat de Lavrov este politica autorităților ucrainene după evenimentele din 2014, despre care a spus că împiedică ajungerea la înțelegeri. Al șaptelea factor vizează situația limbii ruse și a Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice. Kievul și partenerii săi occidentali continuă o linie de restricționare a tot ceea ce este rusesc.
NARAȚIUNI: 1. Occidentul consolidează armata ucraineană pentru a prelungi războiul; 2. Garanțiile de securitate pentru Ucraina au un caracter antirusesc; 3. Acordurile de la Minsk au fost folosite de Occident pentru a pregăti Ucraina de război; 4. Politica Kievului după 2014 a provocat conflictul.
OBIECTIVE: Transferarea responsabilității pentru agresiunea militară asupra Occidentului; justificarea invaziei; delegitimarea sprijinului internațional pentru Ucraina; excluderea UE din negocierile de pace.
Realitate: Rusia a declanșat invazia la scară largă împotriva Ucrainei în 2022, iar sprijinul occidental pentru Kiev reprezintă o reacție la această agresiune
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Argumentația lui Serghei Lavrov este construită pe o inversare sistematică a cauzalității: sprijinul occidental pentru Ucraina este prezentat drept sursă a războiului, iar decizia Federației Ruse de a invada un stat suveran este plasată în plan secundar sau eliminată complet din explicație. În realitate, războiul la scară largă a început printr-o decizie a Moscovei. Ajutorul militar acordat Ucrainei de statele europene și de SUA a crescut ca reacție la agresiune și are o funcție defensivă: întărirea capacității de protecție a populației și a infrastructurii în fața atacurilor. A prezenta acest sprijin drept cauză a războiului înseamnă a transforma efectul în origine și a ignora faptul că, fără el, Ucraina ar fi fost forțată să capituleze.
În același registru este tratată și tema garanțiilor de securitate. Acestea sunt descrise ca instrumente de confruntare, deși discuțiile privind eventualele garanții au fost legate de perioada post-conflict și de prevenirea reluării agresiunii. Logica lor este una de descurajare, într-un context în care Rusia a încălcat anterior angajamente privind respectarea integrității teritoriale a Ucrainei, inclusiv a Memorandumului de la Budapesta din 1994. Solicitarea demilitarizării Ucrainei, concomitent cu respingerea oricăror garanții de securitate, ar reduce semnificativ capacitatea acesteia de a se apăra în eventualitatea unei noi agresiuni ruse.
UE nu este un actor periferic, ci unul dintre principalii susținători financiari, economici și militari ai Ucrainei. Excluderea sa dintr-un eventual proces de negociere ar ignora un actor care suportă o parte semnificativă a costurilor și va gestiona consecințele oricărui acord, reducând totodată presiunea colectivă asupra Moscovei și fragmentând poziția occidentală. În acest cadru, prezentarea implicării europene drept obstacol pentru pace indică o încercare de a restrânge negocierile la un format mai favorabil intereselor ruse.
Referințele la Acordurile de la Minsk și la perioada 2014–2022 sunt, de asemenea, prezentate selectiv. Armistițiul semnat la Minsk a fost rezultatul unui efort diplomatic al Germaniei și Franței pentru a opri ostilitățile, iar monitorizarea situației de securitate a fost realizată prin Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE. Conflictul a rămas însă într-o formă hibridă, cu încălcări repetate ale armistițiului și cu sprijin militar, logistic și politic acordat de Rusia actorilor separatiști. A afirma că Occidentul ar fi folosit aceste acorduri pentru a pregăti un război ignoră realitatea capacităților militare limitate ale Ucrainei în acea perioadă și faptul că menținerea unei zone de instabilitate a servit ca instrument de presiune rusească asupra Kievului.
Invocarea limbii ruse și a Bisericii Ortodoxe Ucrainene este integrată într-un cadru narativ mai larg privind protejarea comunităților rusofone. Măsurile adoptate de Kiev pentru consolidarea limbii ucrainene și pentru limitarea influenței instituțiilor percepute ca instrumente ale Moscovei trebuie analizate în contextul unui război declanșat de Rusia. Nu există rapoarte independente care să confirme existența unor politici genocidare împotriva rusofonilor. În schimb, operațiunile militare ruse au provocat distrugeri masive în orașe din est și sud unde populația vorbitoare de rusă este numeroasă, iar infrastructura civilă, inclusiv lăcașuri de cult, a fost grav afectată.
Lavrov mută responsabilitatea pentru război asupra capitalelor europene și sugerează că reacția Rusiei ar fi determinată de acțiunile altora, nu de propriile ei decizii. Această abordare este în concordanță cu temele recurente ale propagandei ruse din ultimii ani: extinderea NATO ca pretext, protejarea rusofonilor ca justificare morală, prezentarea Ucrainei drept stat controlat din exterior și atribuirea responsabilității pentru conflict Occidentului.
În ansamblu, discursul lui Serghei Lavrov construiește o imagine în care toate problemele legate de războiul din Ucraina sunt generate exclusiv de Occident, în timp ce rolul Rusiei este eliminat. Decizia unilaterală de a invada Ucraina, distrugerile masive ale orașelor, pierderile de vieți omenești și devastarea unor localități locuite de ucraineni, ruși și alte minorități sunt puse între paranteze. Războiul însuși este scos din ecuația responsabilității, iar vina este redistribuită către actori externi. Această strategie urmărește să înlocuiască analiza faptelor cu argumente ideologice și neadevăruri.
CONTEXT: Declarațiile au fost publicate la împlinirea a patru ani de la declanșarea invaziei la scară largă, denumită oficial în Rusia „operațiune militară specială”, prilej folosit frecvent de presa pro-Kremlin pentru reluarea temelor clasice de justificare a agresiunii: extinderea NATO, protejarea rusofonilor, „nazificarea” Ucrainei, responsabilitatea Occidentului. Afirmațiile au fost formulate într-un interviu acordat postului Al Arabiya, în care Serghei Lavrov a avertizat că direcționarea unor state europene spre „confruntare cu Moscova” poate duce la „un alt tip de război, cu alte mijloace”. Interviul a fost ulterior tradus în limba rusă și amplu difuzat de presa de stat și de platformele pro-Kremlin, fiind prezentat drept o demonstrare a poziției Rusiei în presa internațională și o validare externă a mesajelor promovate de Moscova.
Verifică sursele:
