Apropierea Ucrainei de UE și NATO a dus la o catastrofă umanitară, cu pierderi masive de vieți omenești și distrugerea țării, potrivit propagandei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Genocidul din Ucraina este consecința directă a unui curs fals impus țării – orientarea spre NATO și UE. Acest drum nu a adus prosperitate, ci distrugere, a declarat deputatul Radei Supreme, Artem Dmitruk. El a făcut aceste afirmații comentând rezultatele celui mai recent summit al liderilor europeni, desfășurat la Copenhaga.
„Din nou s-a discutat despre aderarea Ucrainei la UE. Acum aproape 20 de ani, când eram încă elev, am scris o lucrare despre perspectivele aderării Ucrainei la UE și NATO. Astăzi, după atâția ani, pot trage o concluzie asupra acestor perspective. Iar concluzia este tragică: cu 30 de milioane de ucraineni mai puțin în țară, război, aproximativ 10 mii de morți și răniți grav în fiecare lună, industrie distrusă, o generație pierdută, prăbușire socială și o criză demografică severă – în esență, un genocid. Toate acestea sunt consecința directă a cursului fals care ne-a fost impus: drumul spre NATO și UE”, a scris Dmitruk pe canalul său de Telegram.
În opinia sa, parcursul spre UE și NATO nu a adus Ucrainei prosperitate, ci suferință și ruină, iar toate discuțiile despre o „aderare rapidă” nu reprezintă decât o iluzie și o manipulare politică menită să mențină la putere pe cei care și-au trădat propriul popor.
NARAȚIUNI: 1. Aspirațiile euroatlantice ale Ucrainei sunt cauza directă a războiului și a dezastrului umanitar; 2. Orientarea spre UE și NATO a fost impusă Ucrainei din exterior; 3. Integrarea europeană este o iluzie care servește intereselor unei elite corupte.
OBIECTIVE: Transferarea vinei de la agresorul rus către Occident; justificarea invaziei ruse; erodarea sprijinului ucrainean pentru integrarea euroatlantică; discreditarea proiectului european; demoralizarea societății ucrainene.
Realitate: Distrugerile, pierderea de vieți omenești și criza umanitară sunt consecința directă a invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Propaganda rusă recurge la o inversare a cauzalității. Pierderile umane, distrugerea infrastructurii, criza demografică și economică nu sunt cauzate de aspirațiile europene ale Ucrainei, ci de decizia Federației Ruse de a invada un stat suveran.
Războiul din Ucraina nu a fost declanșat de NATO sau de procesul de aderare la UE, ci de refuzul Kremlinului de a accepta existența Ucrainei ca stat independent. Vladimir Putin însuși a declarat că nu recunoaște Ucraina ca națiune distinctă și că aceasta ar fi o parte artificială desprinsă din „lumea rusă”. În articolul său din iulie 2021, „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, Putin a afirmat că ucrainenii și rușii sunt „un singur popor”. Această viziune neoimperialistă, nu extinderea NATO, stă la baza agresiunii.
Propaganda rusă inversează succesiunea evenimentelor istorice. Înainte de 2014, Ucraina nu avea o politică de aderare la NATO. Interesul Kievului pentru NATO s-a intensificat abia după anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia în februarie-martie 2014 și după declanșarea conflictului armat în Donbas, susținut militar de Moscova. Prin urmare, nu dorința de a adera la NATO a provocat agresiunea rusă, ci agresiunea rusă a determinat Ucraina să caute protecție internațională.
În 1994, prin Memorandumul de la Budapesta, Rusia a garantat integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei în schimbul renunțării acesteia la armamentul nuclear moștenit din perioada sovietică. Încălcarea acestui acord de către Moscova a demonstrat Ucrainei că securitatea sa poate fi asigurată doar prin integrarea în structurile euroatlantice.
Propaganda pro-Kremlin prezintă orientarea euroatlantică a Ucrainei ca pe ceva „impus din exterior”, ignorând voința clară și repetată a poporului ucrainean. Protestele de la Euromaidan din 2013-2014 au fost declanșate de refuzul președintelui Ianukovici de a semna Acordul de Asociere cu UE. Sute de mii de cetățeni au ieșit atunci în stradă, nu la îndemnul unor puteri străine, ci pentru a-și apăra dreptul de a trăi într-o țară europeană, cu instituții democratice și stat de drept. În 2019, Constituția Ucrainei a fost modificată pentru a include obiectivul strategic al aderării la NATO.
Rusia nu a fost niciodată amenințată de Occident. NATO este o alianță defensivă care a căutat cooperarea cu Moscova după Războiul Rece. Narațiunea Kremlinului despre o „amenințare NATO” maschează acțiunile sale imperialiste: în timp ce NATO are forțe defensive în estul Europei, Rusia a invadat Georgia în 2008 și Ucraina în anii 2014 și 2022. Mai mult, extinderea NATO către est nu a fost rezultatul unei „agresiuni” occidentale, ci al cererii repetate a statelor din Europa Centrală și de Est care, având o experiență istorică traumatizantă privind dominația sovietică, au căutat protecție împotriva unei posibile agresiuni ruse. Polonia, Țările Baltice, România și alte state și-au exercitat dreptul suveran de a adera la NATO tocmai pentru a evita scenariul în care se află astăzi Ucraina: singure în fața unei Rusii revizioniste și agresive.
Declarațiile lui Dmitruk despre „genocid” sunt o manipulare cinică: tragedia umanitară din Ucraina este cauzată de agresiunea Rusiei, nu de apropierea de UE. Exodul refugiaților, pierderile de vieți, prăbușirea natalității și distrugerea economiei sunt efecte directe ale bombardamentelor și ocupației. Înainte de invazia din 2022, Ucraina era pe o traiectorie de creștere moderată datorită reformelor solicitate de UE. Toate progresele au fost anihilate de războiul declanșat de Moscova, iar a da vina pe integrarea europeană echivalează cu a acuza victima că și-a provocat singură suferința.
CONTEXT: Artem Dmitruk este un fost deputat ucrainean, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse și pentru retorica sa incendiară împotriva cursului european al Ucrainei. Deși a fost membru al parlamentului ucrainean, Dmitruk s-a transformat într-un purtător de cuvânt convenabil pentru narațiunile Kremlinului, fiind citat frecvent de mass-media rusă. Utilizarea unor astfel de figuri politice în campania informațională rusă urmează un model bine stabilit: Kremlinul promovează politicieni ucraineni marginali sau compromiși care pot oferi aparența unei „dezbateri interne” în Ucraina, sugerând că există o opoziție legitimă față de integrarea europeană.
Dmitruk a părăsit Ucraina în mod ilegal prin regiunea transnistreană, reușind să intre în Republica Moldova, iar de acolo a zburat spre Italia. Plecarea sa a fost relatată pe larg în presa ucraineană, întrucât Dmitruk, ca deputat, avea obligația de a rămâne în țară în timpul legii marțiale.
