În Republica Moldova există prea puține date ce ne-ar ajuta să înțelegem care este starea emoțională a cadrelor medicale. Câteva cercetări, limitate ca amploare și impact, făcute mai mult în cadrul studiilor de masterat sau doctorat, arată că rata burnout-ului printre cadrele medicale variază între 40 și 60%. Asta înseamnă, foarte pe scurt, că cel puțin jumătate dintre specialiștii care lucrează în domeniul Sănătății se simt epuizați fizic și emoțional. Propun să ne uităm mai atent la aceste date și să ne întrebăm – dacă nu cumva ne scapă ceva foarte important din vedere?
Republica Moldova riscă să se transforme într-un deșert medical
Republica Moldova riscă să se transforme într-un deșert medical. Am scris la acest subiect aici și am argumentat de ce Republica Moldova este într-o situație critică. Am mai spus și despre faptul că subiectul respectiv este discutat prea puțin, având în vedere implicațiile pentru sistemul medical. Între 2018 și 2021, sistemul medical a pierdut 1.200 de medici și asistenți medicali. Doar în 2023, alți 4.387 de profesioniști au plecat, în timp ce doar 3.681 au fost angajați, rezultând un deficit de 700 de cadre medicale într-un singur an.
Exodul cadrelor medicale nu este un fenomen specific doar țărilor cu venituri mici și medii, dar pentru Republica Moldova această criză echivalează cu o bombă cu ceas. Îmbătrânirea personalului, migrarea specialiștilor către UE și eșecul atragerii de profesioniști din afara țării duc la un deficit tot mai mare de cadre medicale.
Această situație pune o presiune suplimentară pe sistemul de sănătate, care trebuie să gestioneze atât cererea crescută de servicii, cât și resursele tot mai limitate. În final, pacientul resimte cel mai mult aceste provocări, în pofida angajamentelor asumate de Republica Moldova privind acoperirea universală cu servicii de sănătate.
Într-un articol publicat anterior pe Veridica am discutat despre unda de șoc generată de cercetările care arată că 1 din 5 medici și 1 din 4 asistenți medicali intenționează să renunțe la profesie în următorii cinci ani - o rată de abandon care nu poate și nu trebuie să rămână neobservată. Trebuie menționat faptul că atunci când un medic părăsește profesia după mai bine de un deceniu de formare, nu doar că se pierde un specialist, dar și întreaga investiție în formarea sa devine inutilizabilă. Este un fenomen mai grav decât un exod necontrolat, pentru că acești profesioniști nu migrează spre alte sisteme medicale - ei dispar definitiv din ecuație.
De ce tot mai mulți medici vor să renunțe la medicină?
De ce tot mai mulți medici afirmă, într-un ritm îngrijorător, că vor să renunțe la medicină? Ce îi împinge spre această decizie radicală?
Mai multe lucruri, dar să ne îndreptăm atenția spre câteva elemente esențiale. Conform studiilor, aproape jumătate din lucrătorii medicali din Republica Moldova au declarat că suferă de burnout. Burnout-ul este o formă de epuizare fizică și emoțională care implică trei elemente caracteristice – epuizare, depersonalizare și scăderea sentimentului de realizare profesională, din cauza gestionării ineficiente a stresului prelungit. De obicei, ne spune literatura de specialitate, nu apare la persoane cu istoric de tulburări psihologice sau psihiatrice.
Burnout-ul este, fără ezitare, real și devastator. Dar nu cumva ne scapă ceva esențial? Ceva mai profund decât burnout-ul în sine? Și dacă, de fapt, burnout-ul nu este decât o piesă dintr-un puzzle mult mai complex, iar noi ne concentrăm doar pe un fragment, convinși că vedem întreaga imagine? Ceea ce numim aproape colocvial „burnout” cu referire la o formă de suferință emoțională profundă și prelungită este cu totul altceva – leziune morală, termenul cunoscut în literatura de specialitate fiind Moral Injury.
Mai multe studii, în special în timpul și după pandemia COVID-19, au arătat că lucrătorii medicali ajung să simtă o formă de suferință profundă, prelungită care apare atunci când aceștia sunt puși în situația de a lua decizii împotriva setului lor de valori morale și împotriva jurământului dat de a pune pacientul întotdeauna pe primul loc. Un concept preluat din mediul militar, leziunea morală a fost identificată la soldați care fie au participat la orori de război, fie le-au fost martori, fără a putea interveni. Imaginați-vă uciderea de civili – un militar care asistă la asemenea scene poate resimți un amestec sfâșietor de dezamăgire, furie și vinovăție, chiar și știind că intervenția sa ar fi fost imposibilă.
Deși mediul militar și sistemul medical sunt fundamental diferite, experții vorbesc despre o suferință similară. În Sănătate, leziunea morală apare atunci când medicii sunt forțați să acționeze împotriva propriilor valori sau sunt neputincioși în fața unui sistem care îi împiedică să-și facă meseria.
Imaginați-vă un chirurg care pierde un pacient cu anevrism doar pentru că spitalul nu are dotările necesare sau un oncolog care nu poate oferi unui copil cu cancer tratamentul avansat care i-ar putea salva viața. Sentimentul de vinovăție nu vine doar din neputință, ci și din conștientizarea unei nedreptăți sistemice.
Sau gândiți-vă la un medic care asistă la o eroare comisă de superiorul său, dar tace de teamă să nu fie sancționat. Când loialitatea față de pacienți intră în conflict cu realitatea dură a sistemului, sentimentele resimțite pot duce la acest tip de suferință profundă. Iar exemplele nu se opresc aici.
Subiectul leziunii morale, intens discutat în țările dezvoltate
Subiectul leziunii morale este intens discutat în țările dezvoltate, iar noi trebuie să ascultăm opinia experților măcar pentru câteva motive foarte importante. În timp ce burnout-ul poate fi considerat drept o limitare individuală – adică o persoană nu reușește să-și gestioneze resursele fizice și emoționale pentru a îndeplini un volum de muncă asumat, leziunea morală schimbă această abordare de pe responsabilitatea individuală către responsabilitatea sistemică. Wendy Dean, una dintre promotoarele conceptului de leziune morală, explica într-un articol publicat în STAT în 2018 că medicii, prin însăși formarea lor, sunt pregătiți să facă față stresului și mediilor emoțional solicitante. Problema este că adesea confundăm burnout-ul cu leziunea morală – însă aceasta din urmă nu este despre fragilitatea individului, ci despre un sistem defect.
De altfel, un studiu realizat printre medicii de familie din Republica Moldova confirmă anume faptul că medicii suferă de leziune morală, doar că forma de suferință descrisă este confundată cu burnout-ul. Din studiu reiese că 6 din 10 medici se simt epuizați, iar motivul principal este birocrația care afectează relația medic-pacient. „Medicii au ajuns să nu mai privească pacientul și să-l palpeze, ci tastatura”, menționa autorul studiului pentru Radio Europa Liberă. Dincolo de epuizarea fizică, acest exemplu reflectă un conflict moral dintre ceea ce medicul știe că este corect și modul în care este forțat de sistem să acționeze. În aceeași cercetare, 1 medic din 10 a identificat factorii sistemici ca declanșatori ai burnout-ului.
Trebuie să luăm în serios conceptul de leziune morală, pentru că, oricât de ingenioase ar fi strategiile de prevenire a burnout-ului sau politicile de retenție bazate pe stimulente financiare, ele nu vor fi suficiente. Un medic care suferă pentru că nu și-a putut salva pacientul din cauza că nu are în spitalul său o sală de operație dotată corespunzător sau că n-avea medicamentele esențiale la îndemână, nu va fi ajutat de niciun jurnal de gratitudine, nici de yoga și nici de cele mai avansate tehnici de mindfulness.
Anul acesta expiră Strategia de dezvoltare a resurselor umane din Sănătate, adoptată în 2016, un document care a ignorat complet bunăstarea emoțională a cadrelor medicali. Am încercat să aflu dacă Ministerul Sănătății are în plan elaborarea unei noi strategii pentru următorul deceniu—una care să răspundă nevoilor tot mai presante ale personalului medical din Republica Moldova. Suntem la sfârșit de martie și încă nu există niciun plan de acțiune pentru 2025 sau cel puțin documentul nu este public.
Și mă întreb – cum să le cerem medicilor noștri să rămână, când noi nu știm ce să le oferim? Ne ducem la o masă de negocieri inexistentă: noi, aroganți, dar cu ochii legați. Ei – cu bagajul făcut.
