Relația dintre președintele american, Donald Trump, și cel ucrainean, Volodimir Zelenski, încă de la început a fost una sinuoasă și plină de controverse. Ea a debutat cu o dispută de proporții, pe 28 februarie 2025, la Casa Albă, fiind urmată de o perioadă de ameliorare și îmbunătățire până în toamna acestui an. În octombrie 2026 însă, tensiunile dintre cei doi șefi de stat au degenerat iarăși într-o serie de neînțelegeri publice. Acestea au apărut în urma unor decizii controversate ale administrației Trump care, în contextul electoral din SUA, a încheiat un acord cu Rusia privind importul de motorină din această țară și a suspendat o parte dintre sancțiunile economice impuse Moscovei, inclusiv pe cele care interziceau Rusiei să furnizeze produse petroliere pe piețele internaționale, inclusiv pe cea americană.
Președintele ucrainean a criticat dur decizia respectivă, subliniind că reluarea exporturilor de motorină oferă Kremlinului resurse financiare suplimentare pentru finanțarea războiului. Volodimir Zelenski a catalogat-o drept „o decizie slabă a unui partener puternic”. În replică, președintele american l-a acuzat pe Zelenski că „nu vrea să pună capăt” războiului și a afirmat că „este momentul ca altcineva să negocieze în numele Ucrainei”. În urma declarațiilor venite din ambele tabere, relațiile dintre Washington și Kiev au devenit din ce în ce mai tensionate, iar perspectivele unei reconcilieri sunt, în prezent, incerte.
Războiul din Ucraina în prima parte a mandatului lui Trump
Înainte de a redeveni președinte al SUA, Donald Trump a promis, în campania electorală, că va pune capăt războiului din Ucraina „în 24 de ore”. După preluarea mandatului, el a precizat că afirmația a fost făcută în sens „figurat”, cu scopul de a sublinia dorința sa de a opri rapid vărsarea de sânge. Chiar și așa, el a reiterat ulterior, în repetate rânduri, că promisiunea de a încheia rapid conflictul rămâne valabilă.
Cu toate acestea, la aproape doi ani de la preluarea mandatului, în ianuarie 2025, administrația Donald Trump nu a reușit să aducă Moscova și Kievul cel puțin la semnarea un armistițiu. Strategia inițială a lui Trump s-a bazat pe promovarea unei diplomații agresive față de Kiev și pe o abordare tranzacțională în relația cu Moscova. Calculul președintelui american pentru obținerea păcii a fost unul simplist: cel mai slab, Ucraina, trebuie să cedeze în fața celui mai puternic, Rusia. Totodată, administrația Trump a exclus în mod ostentativ statele europene din procesul de negociere a păcii.
Această abordare a Washingtonului a culminat cu „celebra” întâlnire de la Casa Albă din ultima zi a lunii februarie 2025, când Trump și anturajul său, în văzul întregii lumi, l-au luat la rost pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. În ciuda acestor tactici de intimidare, Zelenski nu a cedat, iar diplomația ucraineană a reușit să se adapteze la stilul personal al președintelui american de a purta negocieri. În cele din urmă, relația dintre Washington și Kiev privind gestionarea războiului s-a concretizat în formula: „armament american pe bani europeni”.
În toamna lui 2025, administrația Trump a elaborat un plan de pace privind Ucraina, așa-numitul „plan Trump”, care cuprindea 28 de puncte. Prezentat drept o inițiativă americană, acesta a fost, de fapt, unul rusesc, elaborat în spiritul înțelegerilor de la Anchorage, (Alaska, SUA) dintre Trump și Putin. Principalele prevederi ale planului – strecurate abil de Kirill Dmitriev, emisarul special al lui Putin la negocieri, în discuțiile cu reprezentanții speciali ai lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner – impuneau concesii masive din partea Kievului, cum ar fi cedări teritoriale majore, reducerea efectivelor militare și adoptarea neutralității constituționale, în schimbul unor garanții de securitate vagi.
Ucraina a acceptat să lucreze cu proiectul de document propus de SUA, dar a respins categoric prevederile considerate umilitoare. Cu sprijinul partenerilor europeni, Kievul a reușit să renegocieze cu SUA textul documentului, iar din versiunea revizuită au fost eliminate punctele inacceptabile pentru Ucraina. Versiunea modificată a „planului Trump”, redusă la 20 de puncte, a fost însă respinsă de liderul rus, Vladimir Putin. În acest fel, eforturile lui Trump de a intermedia un acord de pace în conflictul din Ucraina au eșuat.
În același timp, decizia administrației Trump de a se implica militar în Iran a avut drept efect suspendarea demersurilor SUA de intermediere a unui acord de pace în Ucraina. Din februarie până în septembrie 2026, emisarii speciali ai lui Trump, Witkoff și Kushner, nu au întreprins nicio acțiune diplomatică ca să ajungă la o înțelegere între Moscova și Kiev. Administrația Trump și-a reamintit de „dosarul ucrainean” în contextul electoral intern, în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului (midterms) care vor avea loc pe 3 noiembrie a.c. De altfel, alegeri foarte importante pentru controlul ambelor camere ale Congresului american – Senatul și Camera Reprezentanților. Recentul dinamism diplomatic al Casei Albe pare a fi, însă, mai degrabă unul de fațadă, fără perspective reale de a pune capăt războiului din Ucraina.
La 9 octombrie a.c., Trump a anunțat, în mod neașteptat, că a ajuns cu liderul rus, Vladimir Putin, la un acord privind livrarea de motorină. Potrivit acestui acord, Rusia ar urma să livreze imediat Statelor Unite peste 300.000 de tone de motorină, iar, într-un termen scurt, cantitatea totală să depășească 2,3 milioane de tone.
Deciziile unilaterale a liderului de la Casa Albă privind Ucraina, convenite probabil cu Kremlinul, au generat reacții negative, atât în exteriorul, cât și în interiorul SUA. Majoritatea statelor europene consideră că reluarea importurilor de combustibili din Rusia și relaxarea de facto a sancțiunilor internaționale nu va contribui sub nicio formă la încheierea războiului în Ucraina. Dimpotrivă, doar va consolida pozițiile Moscovei. Înțelegerea liderului de la Casa Albă cu Rusia a provocat nemulțumiri și în interiorul Partidului Republican, care cu doar două luni în urmă a votat un pachet de sancțiuni economice severe menite să reducă veniturile Moscovei din exporturile de energie (numit Lindsey O. Graham), lege suspendată de Trump odată cu încheierea acordului privind motorina.
La doar câteva zile după declarația despre importul de motorină rusească, Trump a anunțat și un „armistițiu energetic”, cu efect imediat, între Rusia și Ucraina, care prevedea încetarea atacurilor reciproce asupra infrastructurii energetice ale ambelor țări. Kievul s-a arătat surprins de acest acord, iar Moscova a adoptat o poziție rezervată.
Armistițiul energetic anunțat de Trump nu a funcționat. Rusia nu l-a respectat, invocând lipsa unui acord oficial sau finalizat, și a continuat să bombardeze neîntrerupt infrastructura energetică ucraineană. Kievul, deși nu cunoștea detaliile înțelegerii, a fost dispus să-l accepte și a suspendat timp de câteva zile atacurile asupra rafinăriilor de petrol rusești. Ulterior, în condițiile în care Kremlinul a ignorat cu desăvâșire armistițiu energetic anunțat de Trump, Ucraina și-a revizuit decizia și a reluat atacurile cu drone asupra rafinăriilor din Rusia. Ca reacție la această „nesupunere” a Kievului, administrația Trump a restricționat, începând cu mijlocul lunii octombrie a.c., conexiunile Starlink și Starshield în Ucraina, ceea ce a afectat semnificativ capacitățile de atac și apărare ale armatei ucrainene.
Politica externă a administrației Trump și impactul ei economic
În campania electorală de acum doi ani, Donald Trump le-a promis americanilor prețuri mai mici și o economie mai puternică, sub lozinca doctrinei „America First” („America înainte de toate”). El a ținut să demonstreze seriozitatea intențiilor sale chiar din prima zi a celui de-al doilea mandat, când a semnat, la 20 ianuarie 2025, 26 de ordine executive. Prin unul dintre aceste ordine, doctrina „America First” a devenit directiva oficială de politică externă a Departamentului de Stat.
Referitor la politica externă, la fel în prima zi de mandat, Trump a semnat deciziile pentru retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice și din Organizația Mondială a Sănătății (OMS). De asemenea, el a dispus reevaluarea și realinierea ajutorului extern acordat prin Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și redenumirea Golfului Mexic în „Golful Americii”, cu scopul de „a onora măreția americană”.
La 1 februarie 2025, Trump a impus taxe vamale de 25% asupra mărfurilor din Canada, cu excepția resurselor energetice, indexate cu 10%, și din Mexic, precum și un tarif suplimentar de 10% pentru produsele chinezești. Ulterior, la 12 martie 2025, SUA au introdus, printr-un ordin semnat de liderul de la Casa Albă, tarife de 25% la importurile de oțel și aluminiu din întreaga lume. Între aceste două decizii, Trump a suspendat activitatea USAID, care, după ce a trecut printr-un proces radical de restructurare, a fost oficial desființată în iulie 2025.
Începând cu luna august 2025, au intrat în vigoare noile taxe vamale diferențiate pentru peste 90 de țări, printre care Marea Britanie – 10%, Uniunea Europeană – 15%, Mexic – 25%, China – 30% și Canada – 35%. Politica tarifară a administrației Trump a fost declarată ilegală de către Curtea Supremă a SUA în februarie 2026, pe motiv că administrația de la Casa Albă a folosit în mod abuziv o lege privind situațiile de urgență pentru a impune aceste taxe vamale.
În ceea ce privește Europa, administrația Trump și-a atacat în nenumărate rânduri aliații tradiționali din Uniunea Europeană și NATO, criticând modelele democratice europene și modul în care statele își asigură securitatea. Declarațiile sale referitoare la revizuirea angajamentelor americane au tensionat discuțiile privind viitorul Alianței Nord-Atlantice, punând sub semnul întrebării funcționalitatea organizației. Tensiunile diplomatice dintre SUA și UE au atins apogeul la începutul anului 2026, când Donald Trump a încercat să preia, prin achiziționare, insula Groenlanda de la Danemarca. Criza a fost depășită ulterior, iar, pe 22 septembrie 2026, Statele Unite, Danemarca și Groenlanda au semnat un acord trilateral prin care Washingtonului i s-a oferit un rol permanent în asigurarea securității insulei.
Abordarea „America First” a lui Trump în politica externă a SUA s-a regăsit și în Strategia de Securitate Națională (NSS), lansată în noiembrie 2025. Noua NSS redefinește importanța regiunilor globale în raport cu interesele americane, prioritatea principală fiind Emisfera Vestică și regiunea Asia-Pacific, axată pe rivalitatea cu China. Europa este doar a treia pe lista administrației Trump. Documentul stipulează condiționarea sprijinului american de creșterea cheltuielilor militare ale aliaților europeni din cadrul NATO și renegocierea termenilor de securitate, în sensul în care continentul european trebuie să își asume propria siguranță și autonomie strategică.
În conformitate cu prevederile NSS privind controlul asupra Emisferei Vestice, SUA au declanșat, la începutul anului 2026, o operațiune militară în Venezuela. În urma acesteia, președintele țării, Nicolás Maduro, a fost capturat și transportat la New York, unde a fost acuzat de narco-terorism, trafic de droguri și trafic de arme. Totuși, după această intervenție, Washingtonul nu a organizat alegeri democratice în Venezuela, ci l-a înlocuit pe Maduro cu Delcy Rodríguez, vicepreședinte și ministru al petrolului, care s-a declarat loială intereselor americane.
Sub impresia succesului rapid din Venezuela, administrația Trump a decis să recurgă la o măsură pe care SUA nu o mai adoptaseră de aproximativ 40 de ani: o intervenție militară directă în Iran. La 28 februarie a.c., forțele americane, în cooperare cu Israel, au lansat o operațiune de amploare asupra infrastructurii militare iraniene. Deși liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost ucis chiar la începutul ofensivei, împreună cu alți aproximativ 40 de oficiali de rang înalt, SUA și Israelul nu au reușit să preia controlul asupra statului iranian. Teheranul a avut capacitatea de a riposta printr-o serie de atacuri masive cu rachete și drone lansate asupra Israelului, a bazelor militare americane din Orient Mijlociu și a statelor arabe aliate ale Washingtonului.
Blocarea de către Iran a strâmtorii Ormuz – prin care trece aproximativ 20% din petrolul și gazele naturale exportate la nivel mondial – concomitent cu intrarea conflictului într-o fază prelungită de incertitudine, a dus la o creștere galopantă a prețurilor la petrol, de la 70-72 de dolari pe baril în luna februarie 2026 la peste 100 de dolari în prezent. Impactul economic global a crizei din Golf a fost profund negativ, iar deficitul de carburanți pe piețele internaționale a provocat o majorare a prețurilor la produsele petroliere cu până la 40%.
În pofida presiunilor exercitate de Washington asupra Teheranului pentru a obține un acord de încheiere a războiului și de redeschidere a strâmtorii Ormuz, Iranul nu a cedat. Situația din Orientul Mijlociu i-a afectat în mod direct pe cetățenii americani, care sunt nevoiți acum să plătească considerabil mai mult pentru carburanți. Costurile record ale produselor petroliere au provocat o inflație generalizată șiau dus la scumpirea creditelor în SUA. Analizele economice arată că războiul din Iran a generat costuri suplimentare de aproximativ 2 000 de dolari pentru o gospodărie medie din SUA, începând cu sfârșitul lunii februarie a.c., ridicând povara economică totală pentru consumatorii americani la 265 de miliarde de dolari.
Înrăutățirea situației economice a americanilor de rând a avut consecințe negative asupra ratingului politic al Partidului Republican în ajunul alegerilor intermediare din SUA. Sondajele atestă că aproximativ 60% dintre alegătorii din SUA consideră că politicile lui Trump au dus la degradarea economiei Statelor Unite. Pentru aproape jumătate din alegătorii americani, situația economică reprezintă principala preocupare. Drept urmare, pozițiile politice ale taberei republicane au fost puternic vulnerabilizate în perspectiva scrutinului din 3 noiembrie a.c..
În ajunul alegerilor, pronosticurile estimează că majoritatea din Camera Reprezentanților va trece de la republicani la democraților, în timp ce lupta pentru Senat se anunță a fi extrem de strânsă, fără un învingător clar. Pentru a-și spori șansele electorale, Trump încearcă să dea vina pe situația din Ucraina și, personal, pe Volodîmîr Zelenski pentru nivelul record al prețurilor la motorină din SUA. Liderul de la Washington susține că atacurile cu drone ale armatei ucrainene asupra rafinăriilor rusești blochează exporturile și destabilizează piața energetică mondială. Prin această retorică, șeful de la Casa Albă încearcă să ascundă faptul că adevărata cauză a scumpirii carburanților o reprezintă războiul declanșat de propria administrație împotriva Iranului, care a generat blocajele logistice din Orientul Mijlociu.
Concluzii
Politica externă a SUA în cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump pare a fi, mai degrabă, marcată de eșecuri decât de succese în gestionarea principalelor dosare internaționale. Războiul din Ucraina nu a fost oprit, iar un nou conflict militar a izbucnit în Iran. Stilul de negociere al administrației Trump, bazat pe discuții bilaterale directe și pe ocolirea frecventă a instituțiilor și tratatelor internaționale, a contribuit mai curând la prelungirea și declanșarea războaielor decât la oprirea și prevenirea lor. De asemenea, utilizarea economiei ca instrument de presiune geopolitică – prin războaie comerciale și tarife vamale generalizate – nu a adus câștiguri evidente Statelor Unite.
Eșecurile pe plan extern ale lui Donald Trump au afectat implicit popularitatea Partidului Republican în rândul electoratului american, care riscă să piardă majoritatea în Congres după alegerile intermediare care vor avea loc în curând. Administrația Trump încearcă, prin tehnici de manipulare politică, pe „ultima sută de metri”, să salveze șansele republicanilor în alegeri. De aceea, președintele american l-a transformat pe Zelenski în „țap ispășitor” punând pe seama lui insuccesele sale de negociator în Ucraina și pentru problemele economice interne cauzate de intervenția SUA în Iran. La fel, prin logică electorală se explică și reactivarea recentă a negocierilor privind războiul din Ucraina, abandonate la începutul anului în contextul evenimentelor din Iran.
Reconfigurarea scenei politice interne din SUA, după 3 noiembrie a.c., va oferi un tablou mai clar a strategiei de politică externă a Washingtonului. După scrutin, președintele american își poate schimba, așa cum a făcut-o în repetate rânduri, poziția asupra principalelor dosare internaționale. În prezent, administrația Trump își dorește victorii diplomatice rapide, chiar și efemere, pe care să le prezinte publicului american, iar Kremlinul este dispus să contribuie la aceste „succese”, desigur, pe seama Ucrainei. Iar marele câștigător rămâne deocamdată președintele rus, Vladimir Putin.
