Dacă ar fi să împrumutăm o expresie din fotbal, Republica Moldova este acum la mâna ei pe drumul european. Mai precis, Chișinăul trebuie să rezolve două mari dosare pentru a călca apăsat pe acest drum care în niciun caz nu poate fi parcurs pe repede-înainte și pe “ochi frumoși”.
După victoria PAS la alegerile parlamentare din 2025, pro-europenismul nu mai poate fi doar un mesaj electoral, ci trebuie să devină bună guvernare. Oamenii au votat direcția europeană, dar vor judeca calitatea guvernării pro-europene după prețuri, salarii, drumuri, spitale, corupție și birocrație.
Cei din PAS trebuie să iasă din paradigma că tot ce se întâmplă rău în perioada lor de guvernare are legătură cu “mâna Moscovei” și externalizarea vinei. Trebuie să pună chiar ei mâna la lucru într-un mod asumat și să accepte și critica atunci când este cazul, să nu se ascundă în spatele expresiei “noi știm cel mai bine ce să facem pentru a merge în UE, chiar dacă folosim metode mai neortodoxe care ocolesc regulile de joc ale democrației”.
A venit vremea ca autoritățile să-și sufle mânecile, să se pună pe treabă și să livreze rezultate tangibile atât la Bruxelles, cât și pentru proprii cetățeni. Vremea îmbrățișărilor calde, a vorbelor frumoase și uitatului puțin pe lângă au trecut. Republica Moldova a intrat în cea mai grea etapă a drumului european: și anume etapa în care aplauzele se termină și începe contabilizarea reformelor.
După deschiderea primului cluster de negocieri cu UE, miza nu mai este „vrem în Europa?”, ci „putem livra reforme europene fără să pierdem încrederea oamenilor?”, după cum ne-a anunțat și UE prin vocile reprezentanților săi.
UE a deschis primul cluster de negocieri cu Republica Moldova pe 15 iunie 2026, iar acest cluster — „Valori fundamentale - Fundamentals” — ține de stat de drept, instituții, justiție și drepturi fundamentale. Ori ultimul scandal legat de MoldATSA dă măsura faptului că politicul nu mai poate trece sub tăcere multe matrapazlâcuri legate de clientelism politic, nepotism sau alte combinații politico-economice făcute la umbra paravanului partidului de guvernare.
Chiar dacă președinta Maia Sandu a fost lovită din plin de “scandalul verișoarelor”, acest lucru este totuși și un indicator bun că instituțiile statului de drept sunt active și gata să nu mai închidă ochii la mai marii zilei conectați la partidul-stat. Este un semnal că lucrurile vor intra inclusiv într-o fază de război intestin în ceea ce înseamnă lupta cu corupția. Cuvântul de ordine va fi “tolerență zero” pentru orice act de corupție.
Pe de altă parte, este un avertisment și pentru PAS și președinta Maia Sandu că trebuie să ia în considerare mult mai atent semnalele venite din zona instituțiilor de forță că în preajma lor a crescut o camarilă nouă, mufată la banul public. Una care în ciuda bunelor lor intenții de guvernare îi va trage în jos în cazanul cu smoală la fel ca în acel banc celebru despre ce își pot face moldovenii între ei atunci când ajung în iad.
Ignorarea semnalelor anticorupție
De altfel, chiar PAS a ignorat semnalul venit anul trecut din partea șefei Parchetului European, Laura Codruța Kovesi. Ea explicat foarte clar, în cadrul vizitei din septembrie 2024 la Chișinău, că Republica Moldova se pregătește să primească foarte mulți bani din partea UE și că vor există multe tentații pentru delapidarea acestor fonduri europene. În astfel de cazuri, clemența UE este zero și nu se mai negociază nimic.
Așadar, PAS a ignorat prin incompetență acest semnal și a lăsat anumite sectoare-cheie în mâna unor “oameni din nucleul dur” care, fie din corupție sau din nepricepere, au crescut noua camarilă de “băieți deștepți” conectată la banii statului într-o formă sau altă. Ba mai mult, scandalul TUX nu a produs schimbarea chiar în rândurile PAS, deși ar fi trebuit să o facă.
O parte din “oamenii buni” din jurul PAS-ului s-a transformat rapid în “ciocoii noi” cu aceleași metehne locale, dar cu măști europene. Tentația de a băga mâna în borcanul cu miere nu i-a ocolit nici pe ei și mi-e teamă că “scandalul MoltASTA” este doar vârful iceberg-ului. Iar reținerea la scurt timp după scandalul MoldATSA a secretarei de stat de la ministerul Agriculturii, Tatiana Nistorică, ar putea fi un indiciu în acest sens.
Așadar, aderarea nu se câștigă în discursuri politice, ci în tribunale și justiție funcționale, administrație eficientă și servicii publice care se simt în sate, nu doar la Bruxelles.
În schimb, Bruxellesul promite sprijin politic și financiar la fel ca până acum. Sprijinul financiar european poate schimba infrastructura și economia Moldovei, dar numai dacă banii sunt administrați transparent. După summitul UE–Republica Moldova din 22 iunie 2026, Bruxellesul a vorbit despre 504 milioane de euro deja deblocate, încă 523 milioane de euro posibile dacă reformele continuă, plus un pachet de 120 milioane de euro pentru securitate.
Într-un astfel de context favorabil, Moldova nu trebuie să transforme banii europeni într-o nouă formă de dependență, ci într-un contract public. Cetățenii trebuie să vadă drumuri, spitale, companii finanțate și instituții de stat mai curate.
De ce reintegrarea trebuie transformată în “prioritatea zero”
Cel de-al doilea mare dosar pe care Chișinăul este imperios necesar să-l rezolve este conflictul transnistrean și reintegrarea țării. Deși de la Bruxelles nu se vorbește de o condiție directă între aderare la UE și reintegrarea cu regiunea transnistreană, contextul nu este deloc favorabil unei extindere spre noi probleme ale UE, mai ales cu Rusia.
La modul practic, este greu de crezut că 27 de state membre UE vor fi de acord cu primirea Republicii Moldova cu acest conflict înghețat nerezolvat și cu câteva mii de soldați ruși. Nimeni nu este nebun din Europa ca să-și bage “mortul în casă”. Haideți să fim serioși!
Așadar, motoarele trebuie turate la maxim și cu toate riscurile aferente Chișinăul trebuie să rezolve acest dosar de reintegrare a țării.
Modelul transnistrean bazat pe gaz ieftin, subvenții implicite și ambiguitate geopolitică se clatină. În iunie 2026, administrația de la Tiraspol a prelungit starea de urgență economică până la 17 iulie 2026, invocând deteriorarea situației economice și reducerea livrărilor de gaz.
Chișinăul trebuie să vorbească mai mult cu oamenii din stânga Nistrului, nu doar despre statut, trupe ruse și negocieri. Reintegrarea nu va fi doar diplomatică, ci socială prin salarii, pensii, energie, școli, frică și identitate. Chișinăul trebuie să știe să capaciteze situația actuală de facto în care peste 30.000 de cetățenii activi de peste Nistru muncesc și își câștigă existența din salarii încasate în dreapta Nistrului. La fel, alte câteva zeci de mii sunt beneficiari direcți a sistemului de sănătate de pe malul drept al Nistrului.
Nu mai vorbim de faptul că regimul separatist de acolo nu mai poate impune o blocadă informațională pe rețele de socializare și internet și astfel oamenii Transnistriei sunt conectați informațional la realitățile de zi cu zi din dreapta Nistrului. Bula informațională a fost demult spartă, fapt ce dă fiori reci pe spinarea regimului separatist de la Tiraspol, care mai nou împarte jurnaliștii moldoveni în răi și buni. Un semn evident de frică că adevărul îi va ajunge din urmă.
Timp de trei decenii, Transnistria a fost numită conflict înghețat. Astăzi, ceea ce se dezgheață nu este soluția politică, ci fragilitatea economică a regiunii. În acest context, Moldova trebuie să preia clar inițiativa prin realinierea celor două maluri la taxe și impozite comune din schimburile comerciale și să le niveleze. Rusiei nu-i va mai rămâne decât schema gazului gratuit și bruma de armată care i se subordonează, dar care din punct de vedere militar nu poate face mare lucru nici împotriva Chișinăului, nici în cea a Kievului.
Acestea sunt realități factuale de care Chișinăul trebuie să se prevaleze și să soluționeze acest dosar al reintegrării înaintea celui de aderare la UE. Altfel, ar fi ca și cum am pune căruța înaintea boilor. Republica Moldova a făcut alegerea strategică. Acum urmează partea cea mai dificilă și anume transformarea acestei alegeri într-un stat funcțional, economie rezilientă, instituții credibile și viață mai bună pentru cetățeni. Adevărata aderare la UE nu va începe în ziua semnării unui tratat, ci în ziua în care cetățeanul va simți că statul lucrează, în sfârșit, pentru el, indiferent de malul pe care trăiește.
