La scurt timp după Forumul de la Davos, a avut loc o nouă întrunire a elitei politice globale pe o altă platformă, neoficială – Conferința de securitate de la Munchen. Această reuniune urma să consemneze începutul schimbării ordinii internaționale, căruia i s-a dat start la Davos, dar și să testeze încă o dată relația transatlantică, una foarte complicată în ultimul an. Subiectului războiului din Ucraina i s-a atribuit un rol important în cadrul discuțiilor conferinței, dar nu central cum s-a întțmplat în anii precedenți. În acest an relațiile dintre SUA și Europa și viitorul Uniunii Europene la nivel global au dominat agenda conferinței.
Relația transatlantică și viitorul Europei
Conferința de securitate de la München a fost organizată pentru prima dată în 1963, la scurt timp de la cel mai fierbinte moment al „războiului rece” – „criza Caraibelor”. În perioada „războiului rece”, Conferința de securitate de la Munchen a fost o platformă la care participau aliații europeni ai NATO și SUA. Drept urmare, conferința de la Munchen mai era numită „întâlnirea familiei transatlantice”.
După încheierea „războiului rece”, Conferința de la Munchen a ieșit din găoacea transatlantică, devenind un eveniment relevant la nivel internațional, care a arătat, deseori, temperatura relațiilor între marile puteri. Spre exemplu, discursul președintelui rus, Vladimir Putin, la Munchen în 2007, a semnalizat lansarea de către Rusia a politicii revizioniste după modelul sovietic, iar cuvântarea vicepreședintelui american JD Vance de anul trecut a dat startul contradicțiilor în relația transatlantică.
În acest an, cel mai așteptat discurs la Conferența de la Munchen a fost cel ținut de către secretarul de stat al SUA, Marco Rubio. Atenția Europei focusată pe Rubio se explică prin două aspecte importante. Primul: relația transatlantică trece printr-o criză fără precedent după al Doilea Război Mondial. Al doilea aspect: tonul înrăutățirii relației transatlantice a fost dat cu un an în urmă, tot la Munchen, de către vicepreședintele american JD Vance, prin năucitorul și provocatorulsău discurs acuzator la adresa modelului instituțional european și al democrației în Europa.
Dacă anul trecut, prin cuvântarea lui JD Vance, SUA a „dezgropat securea războiului” cu Europa, în acest an, Marco Rubio (un politician de format convențional, spre deosebire de vicepreședintele american) a venit cu un mesaj împăciuitor la adresa statelor europene. Discursul lui Rubio are câteva elemente cheie: enumerarea problemelor de bază la nivel internațional („noi, Occidentul, ne-am externalizat din ce în ce mai mult suveranitatea”); legătura culturală între Statele Unite și Europa („facem parte dintr-o singură civilizație – civilizația occidentală”); SUA își dorește ca Europa să fie puternică pentru a rezolva împreună problemele internaționale („nu vrem aliați slabi. SUA doresc, în schimb, să vadă o Europă care se poate apăra singură”).
Deși, în discursul său, Marco Rubio a avut un ton conciliant la adresa Europei, printre rânduri se citește clar critica modului instituțional de funcționare a statelor europene: „nu vrem ca aliații noștri să raționalizeze status quo-ul defectuos, în loc să ia în considerare ceea ce este necesar pentru a-l repara”, Marco Rubio chemând Europa la „restaurarea” lumii sub conducerea SUA în frunte cu Donald Trump. În esență, el a repetat ideile și obiectivele de bază stabilite de către Statele Unite anul trecut prin JD Vance – consolidarea suveranității naționale, lupta cu migrația în masă, renunțarea la politicile climatice, renunțarea la modelul de „stat social” și investirea în securitatea națională.
În mod evident, secretarul de stat american nu se referă la Uniunea Europeană ca la o entitate consolidată, ci la statele europene suverane care ar trebui să acționeze urmărindu-și interesele naționale. Vizita lui Rubio, după conferință, în Ungaria și Slovacia, două state conduse de politicieni suvernaiști, doar confirmă percepția că administrația Trump își dorește revenirea statelor europene la principiile naționale în detrimentul modelului comunitar al Uniunii Europene.
În ceea ce privește războiul din Ucraina, deși a avut o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Munchen (la care a transmis mesajul că Trump urmărește o încheiere definitivă a războiului dintre Rusia și Ucraina), Rubio nu a menționat Ucraina în discursul său și nu a participat la întâlnirea consacrată ei.
Cu toate că discursul secretarului de stat american a fost aplaudat în picioare de marea parte a participanților la conferință, în cadrul lucrărilor ei din acest an au ieșit la suprafață viziunile diferite ale liderilor europeni privind natura viitoarei relației cu SUA și viitorul model de funcționare a Uniunii Europene, dar și perspectivele lansării discuțiilor cu Rusia privind războiul în Ucraina. În special, este vorba despre disputa dintre cancelarul german Friederich Merz și președintele francez, Emmanuel Macron.
Cancelarul german pledează pentru creșterea potențialului de apărare al Uniunii Europene, dar în parteneriat cu SUA în cadrul Alianței Nord-Atlantice „nu pentru a înlocui NATO, ci ca un pilon autonom și puternic în cadrul alianței”. Referitor la Rusia, Merz este de părere că discuțiile nu vor da nimic, pentru că Putin nu este dispus să accepte vreo înțelegere. Cancelarul german crede că presiunile militare și economice puse pe Rusia vor fi mai eficiente în acest context.
Ideea dialogului european cu Putin îi aparține președintele francez Macron, care o argumentează prin faptul că Rusia se găsește la porțile Europei („Geografia noastră nu se va schimba”) și nimeni nu va apăra continentul european mai bine decât statele europene. Macron este pentru ca dialogul cu Moscova privind Ucraina să nu fie „delegat” Statelor Unite, ci să fie unul bine organizat și consolidat la nivel european. Macron, de asemenea, susține creșterea autonomiei Europei în relația cu SUA prin sporirea investițiilor în securitate, construcția propriei armate și inițierea propriului program de descurajare nucleară.
Conferința de la Munchen și Republica Moldova
Republica Moldova a avut la Munchen o reprezentativitate consistentă, în frunte cu șefa statului, Maia Sandu. Din delegație au mai făcut parte ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi; ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin; și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Desigur, în centrul atenției a fost președinta Sandu, care a participat și la un panel de discuții dedicat descurajării și combaterii războiului hibrid. În cadrul acestui panel au mai luat parte prim-ministrul Regatului Suediei, Ulf Kristersson; președintele Serviciului Federal de Informații al Germaniei, Martin Jäger; și președintele Comitetului Militar al NATO, Giuseppe Cavo Dragone.
La începutul discursului său, președinta Sandu a specificat că, în cazul Republicii Moldova, Rusia a experimentat, probabil, toate elementele războiului hibrid. Totuși, ea a ținut să scoată în evidență un concept nou – războiul cognitiv, care este dificil de văzut și perceput, dar care poate influența mentalul colectiv prin răspândirea în masă și targhetat a diferitor narațiuni care au drept scop să inverseze realitatea, dar și să lovească în punctele slabe ale instituțiilor statului și să exploateze vulnerabilitățile societății moldovenești.
Drept exemplu concret de atac hibrid rusesc președinta Sandu a prezentat atacul cibernetic asupra site-ului Comisiei Electorale Centrale în ziua alegerilor parlamentare, când acesta a fost supus aproape unui miliard de solicitări rău intenționate, scopul fiind discreditarea corectitudinii votului democratic. De asemenea, șefa statului s-a referit la astfel de acțiuni hibride rusești, cum ar fi fermele de conturi false de pe rețelele sociale, finanțarea ilegală a partidelor politice și corupția electorală, tentative de destabilizare a ordinii social-politice prin organizarea pseudo-protestelor de stradă.
Fiind întrebată care este importanța Uniunii Europene în descurajarea amenințărilor hibride rusești, Maia Sandu a precizat că Republica Moldova, fiind o țară mică, a învățat cum să-și sporească reziliența, dar pentru a supraviețui ca democrație este necesar să se integreze în UE. Totodată, șefa statului a menționat că „soarta majorității țărilor care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică depinde de modul în care se va termina războiul din Ucraina și ar trebui să fie în interesul tuturor acestor țări ca Ucraina să câștige războiul, deoarece, dacă nu-l va câștiga, suveranitatea țărilor respective va fi în pericol”.
Președinta Republicii Moldova a avut în cadrul Conferinței de la Munchen mai multe întrevederi bilaterale cu șefi de state și de guverne, cu oficialități de rang înalt, dar și cu mai mulți parlamentari din țările europene, discuțiile fiind axate pe promovarea cursului european al Republicii Moldova. Dintre acestea o importanță majoră au avut întrevederile cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Întâlnirea cu secretarul de stat american, deși una scurtă, este foarte importantă pentru perspectivele dialogului strategi al Republicii Moldova cu Statele Unite.
Concluzii
Conferința de la Munchen a temperat pe moment spiritele în relațiile transatlantice, însă, în esența, în raporturile dintre SUA și Europa nu s-a schimbat nimic față de anul trecut. Spre deosebire de discursul de acum un an, tonul este altul, dar cuvintele sunt aceleași – criza modelului democratic european, problemele sociale provocate de migrație, exagerarea schimbărilor climatice. În linii mari, Rubio a vorbit despre aceleași lucruri la care se referit anul trecut JD Vance, doar că le-a ambalat altfel. SUA nu-și dorește o Uniune Europeană puternică consolidată într-un entitate unică, dar o sumă de state europene care să împărtășească ideologia suveranistă trumpistă.
Uniunea Europeană, în momentul dat, se află între Rusia și SUA, sau mai exact între Putin și Tump. Rusia îi amenință securitatea, iar SUA nu este cert că îi mai garantează această securitate. De aceea, Europa are nevoie de o schimbare pentru ca să-și poată asigura securitatea pe cont propriu. Schimbarea modelului instituțional de funcționare a Uniunii Europene nu mai este o dezbarare ipotetică, ci o necesitate reală. Rămâne de văzut care va fi calea spre schimbare și care va fi rolul SUA în această schimbare a Europei, dar și rolul Uniunii Europene.
Republica Moldova este un stat mic și nu are capacitatea să influențeze deciziile majore la nivel internațional și european. Dar Republica Moldova joacă un rol strategic în contribuirea la asigurarea securității regionale în contextul războiului din Ucraina. În același timp, Republica Moldova a devenit un exemplu la nivel european a modului în care se poate rezista într-un război hibrid rusesc asupra unui stat din Europa, model descris concludent de către președinta Maia Sandu în cadrul Conferinței de la Munchen.
