E ciudat să vezi reacții similare din partea lui Dodon și a unor foști unioniști din mass-media lui Plahotniuc la așa-zisul „plan de pace” din 28 de puncte, atribuit lui Trump.
Dorința europenilor
Dorința firească a ucrainenilor și a europenilor de a îmbunătăți planul respectiv, pentru a se evita situația în care Ucrainei i s-ar cere concesii nejustificate, ce seamănă a capitulare în fața Rusiei agresoare, au fost interpretate ca refuz de acceptare a păcii, ca intenții de continuare a războiului. Că astfel Rusia s-ar fi ales cu câștiguri teritoriale printr-un război de agresiune declanșat chiar de ea, în pofida tuturor normelor internaționale ce interzic modificarea frontierelor cu aplicarea forței militare, nu i-a deranjat deloc pe „pacifiștii” noștri.
Între timp, „planul lui Trump” a suferit schimbări, în urma discuțiilor de la Geneva între americani, ucraineni și reprezentanții europeni, inclusiv britanici, numărul de puncte s-a redus până la 19, spre satisfacția tuturor, căci nu puțini politicieni americani chiar din tabăra republicană își exprimaseră dezacordul față de conținutul documentului ce nedreptățea Ucraina invadată și recompensa statul rus agresor.
Plan american sau rusesc?
După ce Bloomberg a publicat discuțiile telefonice dintre consilierul lui Putin pe politica externă, Yuri Ușakov și trimisul special al președintelui american, Steve Witkoff, apoi între Yuri Ușakov și Kirill Dmitriev, consilierul economic al lui Putin, s-a confirmat ipoteza că textul cu cele 28 de puncte ale planului american de înghețare a războiului în Ucraina fusese initial redactat în limba rusă, la Moscova. Kirill Dmitriev l-a transmis lui Witkoff pentru a simula dorința de pace a lui Putin, și a-l influența pe Trump să renunțe la sancțiunile anunțate împotriva companiilor Lukoil și Rosneft. În această conversație Witkoff se situează în mod evident de partea Rusiei, vorbește despre „cedarea Donbasului” de către Ucraina și alte „schimburi teritoriale”, îi recomanda lui Putin, prin intermediul lui Ușakov, să-l telefoneze pe președintele american înainte de vizita lui Zelenski la Washington, să-l felicite în legătură cu armistițiul obținut în Orientul Mijlociu și să-i laude calitățile pacificatoare. Zelenski voia să obțină rachete Tomahawk, dar după convorbirea telefonică cu Putin, Trump a schimbat macazul și a respins solicitarea președintelui ucrainean.
Pacea ca formă de capitulare
Ciudățenia „pacifiștilor” de pe Bâc e că văd pacea doar ca pe o capitulare a Ucrainei, de aceea s-au grăbit să-și anunțe sprijinul pentru „planul lui Trump”. Nici măcar să le treacă prin cap să-i ceară Rusiei să oprească bombardamentele, să nu mai ucidă ucraineni, să-și retragă trupele de pe teritoriul ucrainean. De fapt, ei învinovățesc ucrainenii și nu spun un cuvânt despre crimele și genocidul comis de armata rusă, ca și cum Putin ar avea dreptul la nebunie, la crimă și genocid. Există o dezamăgire sinceră a simpatizanților lui Putin de pretutindeni, care consideră că ucrainenii rezistă prea mult, că e timpul să capituleze în fața Rusiei „mărețe”, cu enorme resurse umane și militare. Fățărnicia, tupeul și nesimțirea „pacifiștilor” rusofili merge până acolo încât se dau mai mari doritori de pace decât ucrainenii bombardați, decât Zelenski. Nu întâmplător a scăpat Dodon la Comrat fraza că „ai noștri sunt aproape”.
Europenii se implică în războiul ruso-ucrainean pentru că o eventuală capitulare a Ucrainei și legitimarea cuceririlor teritoriale rusești ar deschide o cutie a Pandorei, l-ar stimula pe Putin să-și atace din nou vecinii în efortul său de refacere a Imperiului Rus. Acordul de la Helsinki, din 1975, care stipulează că frontierele postbelice nu pot fi schimbate prin forță, nu ar mai funcționa, ordinea mondială de până acum s-ar face țăndări, forța dreptului ar fi înlocuită cu dreptul forței, goana înarmărilor ar scăpa de sub control, și, în haosul ce s-ar crea, statele mici ar avea de pierdut cel mai mult.
Tactica resentimentului
Cum au ajuns însă unii așa zis „unioniști”, ce se declară de la un timp „suveraniști”, să urască atât de mult Europa, încât să interpreteze, ca Dodon, „partitura” Kremlinului? O explicație ar fi ura față de Maia Sandu, care li se transmite de la Plahotniuc, probabil. E și de înțeles: din cauza Maiei Sandu ei au ajuns, într-o clipă, dintr-o bulă a relevanței politice și a confortului social în una marginală, neluată în seamă.
Cum s-au bucurat, cum s-au agitat ei recent, când, în alegerile locale din vreo șase localități, candidații PAS nu au obținut niciun post de primar. Sigur, nu e un moment plăcut pentru orice partid, darămite unul de guvernământ. Totuși, zgomotul, triumful din mediul „suveranist” era atât de mare încât ai fi crezut că PAS a pierdut alegerile parlamentare. Iar incidentul de la punctul vamal comun Leușeni-Albița, unde a fost oprit un camion cu armament, în loc să-i îngrijoreze a părut să-i entuziasmeze, să le dea apă la moară unor opozanți. Profitând de lipsa de informație, pe care guvernarea întârzia să o prezinte, unii politicieni s-au lansat în speculații iresponsabile, anti-ucrainene.
În general, în politică resentimentele trebuie ținute în frâu. Dacă unii politicieni cred că obțin dividende electorale atunci când se bucură, triumfă că ceva nu merge bine, că undeva s-a greșit sau a apărut din senin vreo problemă, ei s-ar putea să se înșele. Posibil, în această „tactică” a resentimentului nestăpânit, a răzbunării oarbe, adoptată de unii dintre liderii de opoziție trebuie căutat și motivul eșecurilor unor partide proeuropene și „patriotice” în alegerile parlamentare.
