Donații
Veridica.ro
Statele Uniunii Europene trebuie să-și crească semnificativ cheltuielile pentru apărare, - 2% din PIB nu mai este o cifră de actualitate, - în caz contrar, peste patru sau cinci ani europenii vor trebui „să se înscrie la cursuri de limbă rusă sau să meargă în Noua Zeelandă”, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei intervenții în Parlamentul European. Șeful NATO a vorbit astfel despre o problemă mai veche care există în rândurile statelor Uniunii Europene – investițiile în sectorul militar și de apărare, - asupra căreia au avut loc mai multe dezbateri în trecut.
Investițiile în apărare – o dezbatere mai veche în cadrul Uniunii Europene
Pacea de durată și stabilitatea care s-au instaurat pe continentul european după cel de al Doilea Război Mondial a făcut ca eforturile statelor Comunității Economice Europene, transformată ulterior în Uniunea European, să se concentreze pe dezvoltarea economică. În consecință, UE a devenit prima ecomimie la nivel mondial. Investițiile în dezvoltarea economică pe continentul european nu au stimulat, însă, și investițiile în sectorul de militar și de apărare pe cont propriu, sectorul de securitate în Europa fiind lăsat la discreția NATO și a angajamentelor SUA în cadrul acestei organizații.
Nici după sfârșitul „războiului rece”, odată cu izbucnirea conflictelor armate la periferiile Europei, cu precădere în Balcani, UE nu și-a schimbat abordarea sa față de finanțarea în domeniul de securitate care a rămas în continuare unul secund, prioritatea fiind investițiile în economie. În materie de securitate la nivel internațional, încheierea „războiului rece” a însemnat trecerea de la o lume bipolară la una unipolară, în care SUA dețineau o poziție dominantă, la distanță mare de orice alt stat.
Aflându-se sub umbrela de securitate a SUA, UE, la hotarul între secole, s-a preocupat mai mult de reformele instituționale interne și de gestionarea valurilor de extindere, decât de apărare. Cu toate acestea, în Tratatul de la Amsterdam din iulie 1997, la capitolul Dezvoltarea politici externe și de securitate comună, în mod explicit este inclusă și ideea definirii unei politici comune de apărare la nivel comunitar.
Acțiunile revanșarde ale Rusiei lui Putin, cu scopul a recupera din influența geopolitică pierdură de Moscova după destrămarea Uniunii Sovietice, au determinat UE să inițieze o serie de politici instituționale în domeniul apărării și securității. Astfel, prin Tratatul de la Lisabona din decembrie 2009, a fost instituită Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC), ca parte componentă a Politicii Externe și de Securitate Comune (PESC). În cadrul PASC, UE și-a asumat rolul de lider în operațiunile de menținere a păcii, în prevenirea conflictelor și în consolidarea securității internaționale. Începând cu anul 2003, UE a lansat peste 40 de misiuni de pace – civile și militare – în Europa, Africa și Orientul Mijlociu.
Invazia militară a Rusiei în Ucrainei a ridicat în fața UE noi provocări la adresa securității în Europa. La 22 martie 2022, la doar câteva săptămâni de la începutul războiului în Ucraina, Consiliul European a aprobat Busola strategică, care este un plan de acțiuni ce stabilește o viziune comună și obiective concrete de consolidare a politicii de securitate și apărare a UE, până în 2030. Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei a scos în evidență provocările cu care se confruntă industria europeană de apărare în a satisface necesitățile sectorului militar pentru acordarea de ajutor Ucrainei. Comisia Europeană a publicat la 5 martie 2024 un pachet privind industria europeană de apărare care include o strategie și o propunere legislativă pentru un program privind industria de apărare.
În acest context, tot mai multe voci din cadrul UE au început, din ce în mai tare, să afirme că Uniunea Europeană trebuie să investească mai mult în industria apărării. Comisia Europeană a venit în anul 2024 cu inițiativa să unească piața europeană în domeniul apărării, pentru ca statele UE să aibă aceleași standarde referitoare la industria militară, iar, în caz de necesitate, să poată asigura o producție de armament la scară largă. Reieșind din faptul că securitatea militară a statelor europene este lăsată pe seama NATO, UE ar putea să se concentreze pe gestionarea industriei militare, ceea ce ar facilita înarmarea colectivă a spațiului comunitar.
Inițiativa UE de dezvoltare a industriei militare nu se referă doar la ajutarea Ucrainei în războiul de apărare contra Rusiei. Se dorește ca Uniunea Europeană să aibă capacități de apărare a granițelor sale și după sfârșitul războiului din Ucraina. Pentru a accelera investițiile în industria apărării au fost făcute câteva propuneri. Unii lideri europeni au venit cu ideea de a împrumuta împreună bani pentru achiziții militare prin Euro-obligațiuni. Însă nu toate statele sunt de acord cu această inițiativă. Ideii obligațiunilor pentru apărare se opun cu precădere Germania și Olanda.
O altă propunere este ca Banca Europeană de Investiții (BEI) să finanțeze industria militară a UE. În ajunul summitul informal al Uniunii din 3 februarie 2025 la care s-a discutat despre apărare, 19 state membre ale UE, inclusiv Germania și Franța, au cerut BEI să aloce mai multe fonduri destinate creșterii finanțării pentru industria apărării. Deocamdată, BEI, care este deținută de guvernele UE, nu poate să finanțeze industria militară din cauza interdicțiilor regulamentare, iar pentru ridicarea acestor interdicții este nevoie de votul majorității statelor UE, dar încă nu toate statele sunt de acord să asccepte acest pas revoluționar.
Sunt dispuse statele europene din NATO se cheltuie mai mult pentru apărare?
În cadrul NATO, de ceva timp, persistă problema atingerii pragului de 2% din PIB pentru cheltuieli militare. Majoritatea statelor membre ale Alianței Nord-Atlantice de pe continentul european, până la războiul în Ucraina, au avut probleme serioase cu atingerea acestui prag, SUA acoperind aproximativ 70% din cheltuielile blocului. De aici și nemulțumirile președintelui american Donald Trump față de partenerii europeni din NATO, cu precădere reproșurile la adresa Germaniei.
Președintele american își dorește ca aliații NATO ai Washingtonului să cheltuie mai mulți bani în sectorul militar, pentru ca Europa să-și asigure propria securitate. Propunerea lui Trump, reiterată la recentul Forum Economic Mondial de la Davos, este ca toate țările membre ale NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că pe viitor e posibil să existe necesitatea ca cheltuielile pentru securitate să crească la 3,7% din PIB pentru statele Alianței. În prezent, dintre membrii europeni ai NATO, această cifră este depășită doar de Polonia, care și-a majorat cheltuielile pentru apărare de la 1,88%, în 2014, la 4,12% din PIB în 2024.
Actuala cifră de 2% din PIB, stabilită ca fiind obligatorie la summitul NATO de la Cardiff din 2014, a fost atins sau depășit de către majoritatea statelor-membre abia în anul 2024. Cel mai mult alocă pentru apărare, în afară de Polonia (care este lider și unicul stat cu peste 4%), Estona (3,43%), SUA (3,38%), Letonia (3,15%) și Grecia (3,08%). Restul statelor cheltuie sub 3%. Media pe NATO în anul 2024 a fost de 2,71%. Spania, Slovenia, Luxemburg, Belgia, Canada, Italia, Portugalia și Croația cheltuie pentru apărare mai puțin de 2 % din PIB. Totuși, toate statele NATO, chiar și cele care nu cheltuie 2%, din 2014 și-au majorat alocațiile pentru apărare. Excepții fac Croația, care a rămas la 1,81%, și SUA, a căror cheltuieli au scăzut de la 3,71% la 3,38%. Dacă în 2014 doar trei state NATO depășeau pragul de 2% din PIB (SUA, Grecia și Marea Britanie), la 10 ani distanță, acest prag este depășit de 23 de țări.
Concluzii
Sectorul de apărare al Uniunii Europene, inclusiv industria militară e Europei, ani buni a suferit de pe urma fragmentării și organizării pe falii naționale, apărarea nefiind o prioritate financiară pentru politica comunitară. UE a lăsat la cheremul NATO securitatea europeană, Bruxellesul preocupându-se de dezvoltarea economică și stabilitatea socială. Situația a început să schimbe în 2014, când a avut loc primul atentat al Rusiei asupra integrității teritoriale a Ucrainei. Statele europene, treptat, au început să investească din ce în ce mai mut în apărare, investițiile în sectorul militar crescând considerabil din 2022.
Creșterea alocărilor pentru apărare în Europa are loc în condițiile în care multe state europene se confruntă cu probleme financiare din cauza multiplilor crize din ultimii cinci ani – pandemia de covid-19, criza energetică și războiul în Ucraina. Guvernele unor țări sunt împovărate de datorii, au deficite în sistemul de pensii și se confruntă cu probleme de finanțare a programelor de asistență socială. Toate acestea au dus la o nemulțumire crescândă a alegătorilor și la ascensiunea partidelor populist-extremiste care se autoîntitulează ca suveraniste.
Chiar și așa, în condiții de instabilitate politică în mai multe state europene, UE este în proces de schimbare a paradigmei de apărare, pentru a face față noilor provocări din Europa, cu precădere din cauza politicii agresive și expansioniste a Rusiei. Moscova a fost cea care, de fapt, a declanșat procesul de „militarizare” a Europei, cum s-a întâmplat în cazul celor două foste state neutre – Finlanda și Suedia – care au aderat de curând la NATO. UE, fiind forțată de evenimente, se află astăzi în plin proces de transformare dintr-o uniune politico-economic în una geopolitică, a cărei parte trebuie să fie și Republica Moldova, pentru a se pune la adăpost de politica agresivă a Rusiei.
