UE instrumentalizează războiul din Ucraina pentru a se autoafirma geopolitic, a submina pacea și a conspira împotriva Statelor Unite, potrivit presei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Țările europene folosesc conflictul din Ucraina pentru autoafirmare și pentru a unelti atât împotriva Statelor Unite, cât și împotriva altor susținători ai unei reglementări echitabile. Declarația a fost făcută de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, citat de postul de televiziune „Rossia 24”.
Potrivit acestuia, Europa încearcă din nou să dicteze altor state propriile condiții și dorințe, aparent legate de criza ucraineană. „Ea folosește criza pentru a se autoafirma, pentru a pune bețe în roate și a unelti împotriva Statelor Unite și a tuturor celor care doresc o reglementare echitabilă”, a declarat Lavrov.
NARAȚIUNI: 1. Europa folosește războiul din Ucraina pentru a-și consolida influența politică; 2. UE complotează împotriva Statelor Unite în contextul războiului din Ucraina; 3. Europa nu dorește încetarea conflictului armat; 4. Rusia este dispusă să poarte negocieri reale, dar UE blochează procesul de pace.
OBIECTIVE: Subminarea sprijinului european pentru Ucraina; prezentarea UE drept una dintre cauzele fundamentale ale războiului; deculpabilizarea Rusiei; promovarea ideii că Moscova caută pace, în timp ce UE vrea război în Ucraina.
Realitate: UE susține o pace justă și durabilă, bazată pe dreptul internațional, în timp ce Federația Rusă nu și-a exprimat disponibilitatea reală de a opri invazia
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Afirmațiile lui Serghei Lavrov inversează raportul de cauzalitate al conflictului armat și ignoră faptul că războiul din Ucraina a fost declanșat prin invazia militară a Federației Ruse. Sprijinul politic, militar și economic acordat de statele europene Ucrainei nu reprezintă o formă de „autoafirmare”, ci o reacție la încălcarea suveranității și integrității teritoriale ale unui stat atacat.
Războiul a generat costuri directe pentru statele europene: presiuni asupra piețelor energetice, creșterea cheltuielilor de apărare, tensiuni sociale și politice interne, polarizare și ascensiunea unor curente populiste. Această combinație de factori a slăbit coeziunea europeană și a complicat guvernarea, ceea ce contrazice ideea că UE ar câștiga prin prelungirea ostilităților. Interesul european este, prin urmare, încetarea cât mai rapidă a războiului, dar într-o formulă care să fie sustenabilă: o pace justă și durabilă, compatibilă cu dreptul internațional, care să nu transforme agresiunea într-un precedent.
Narațiunea privind presupusa conspirație a Europei împotriva Statelor Unite nu este susținută de fapte. Politica europeană față de Ucraina este construită în coordonare cu Statele Unite, în cadre transatlantice existente (NATO, G7, formate de consultare). Șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a declarat că Statele Unite rămân „cel mai important aliat” al Europei, subliniind la Forumul de la Doha că, în pofida criticilor și diferențelor de abordare, UE și SUA trebuie să rămână unite în contextul războiului din Ucraina și al discuțiilor privind încetarea focului.
Încetarea războiului depinde, nu de UE sau de SUA, ci de agresor. UE susține în mod constant oprirea luptelor, însă într-o logică în care un armistițiu nu devine o pauză operațională care să permită reluarea invaziei. În 2025, discuțiile despre armistițiu au fost marcate de refuzul Rusiei de a accepta o încetare necondiționată și verificabilă a focului. Moscova a respins formulele de încetare imediată a focului sau a condiționat încetarea de cerințe incompatibile cu suveranitatea Ucrainei. În același timp, încă din 2014–2015, statele europene (în special prin eforturi franco-germane) au participat la formate de mediere și de reducere a violenței în Donbas. În plus, liderii europeni și americani au încercat să-l convingă pe Putin în anii 2021-2022 să nu aleagă calea războiului, însă Moscova a luat decizia să declanșeze invazia.
În acest context, teza potrivit căreia UE „blochează” pacea funcționează mai degrabă ca o justificare pentru prelungirea războiului, mutând atenția de la faptul că reducerea imediată a violenței depinde în primul rând de oprirea atacurilor ruse și de retragerea trupelor, iar „pacea” propusă de Moscova echivalează adesea cu o capitulare impusă Kievului.
Cauzele „de profunzime” invocate de Serghei Lavrov, cu trimitere la anul 2021, nu reprezintă premise pentru o reglementare pașnică, ci cerințe incompatibile cu ordinea de securitate europeană și cu principiile dreptului internațional. Solicitarea retragerii infrastructurii NATO la nivelul anului 1997 ar fi echivalentă cu excluderea de facto a unor state precum România, Polonia și a altor țări din Europa Centrală și de Est din arhitectura de securitate occidentală, ceea ce este inacceptabil. Rusia nu are dreptul să decidă în locul altor state din ce alianțe să facă sau să nu facă parte acestea.
În același timp, cererile privind „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei implică lipsirea statului ucrainean de capacitatea de a se apăra și schimbarea forțată a conducerii politice de la Kiev cu una pro-rusă, ceea ce ar conduce la pierderea suveranității de facto a Ucrainei. Aceste revendicări echivalează cu o solicitare de capitulare strategică a Occidentului și cu reîmpărțirea sferelor de influență în Europa după un model similar celui consacrat de pactul Ribbentrop–Molotov, nu cu o ofertă reală de pace.
CONTEXT: Declarațiile recente ale lui Serghei Lavrov se înscriu într-o linie narativă promovată constant de diplomația rusă. Într-o intervenție din 11 decembrie, ministrul rus de externe a susținut că, înainte de februarie 2022, Moscova ar fi urmărit exclusiv o reglementare pașnică a situației, invocând proiectele de acorduri privind „garanțiile de securitate” transmise SUA și NATO în decembrie 2021 și prezentate drept propuneri juridic obligatorii respinse de Occident. Lavrov a afirmat că nici după declanșarea războiului Rusia nu ar fi renunțat la soluțiile politice, acuzând însă Europa că ignoră „cauzele profunde” ale conflictului și că solicită încetarea ostilităților doar pentru a câștiga timp în vederea sprijinirii militare a Kievului. În același registru, oficialul rus a descris negocierile de la Istanbul și acordurile de la Minsk ca tactici ale Ucrainei pentru obținerea unor armistiții fără condiții, susținând totodată că liderii occidentali ar alimenta intenționat conflictul și ar invoca o presupusă amenințare rusă pentru a-și menține funcțiile politice.
Verifică sursele:
