Blocul electoral patriotic al lui Dodon, Voronin, Vlah și Tarlev a ales să marcheze ziua de 24 august (1944), când armata sovietică a învins armata germană în operația Chișinău-Iași. E grăitor că făloșii liderii ai acestui bloc numit atât de pretențios au ignorat demonstrativ ziua precedentă de 23 august (1939), când Stalin a bătut palma cu Hitler să împartă Europa, inclusiv România. Consecințele acestor evenimente istorice sunt similare pentru basarabeni: și în primul, și în al doilea caz intrarea armatei sovietice în Chișinău s-a numit „eliberare”, deși ea nu intrase ca să plece, ci, dimpotrivă, să rămână „pe vecie”. Iar eliberatorul care nu pleacă acasă se numește ocupant.
Victimele „eliberării”
Privirea „patrioților” noștri față de evenimentul din 24 august 1944 e cât se poate de îngustă, restrictivă, unilaterală, limitându-se doar la aspectul ei militar, formal: pufoasa armată sovietică a înfrânt armata forțelor negre. Au fost trecute cu vederea victimele acelei „eliberări” – zeci de mii de basarabeni (inclusiv unchiul meu de nici 20 de ani) mobilizați și trimiși carne de tun pe linia frontului (ca bărbații din regiunile „eliberate” astăzi ale Ucrainei), alte zeci de mii torturați și împușcați în beciurile NKVD – elita basarabeană, zeci de mii de deportați, 300 de mii uciși prin foamete organizată. Ca să nu mai vorbim de suferințele morale, de deznaționalizare și rusificare.
Bravii liderii „patriotici” au gândit evident ca Stalin: „Nu faci omletă fără să strici ouă” și, prin urmare, victimele nu contează. Și cu atât mai mult nu merita să se răscolească trecutul de dragul sutelor de mii de refugiați peste Prut – la urma urmei, și-au salvat viața, iar unii dintre ei au făcut și carieră frumoasă, pe plan național și chiar internațional (un Eugen Coșeriu, de exemplu).
Moldova Mare în cadrul României
Nici faptul unei noi separări a moldovenilor pe linia Prutului nu a fost deplânsă, deși acum câțiva ani Dodon își exprimase regretul că, în 1812, Rusia nu „alipise” la trupul ei imperial întreaga Moldovă, până la Siret. Putin îi dăruise harta Moldovei din 1790, de unde liderul socialiștilor aflase că patria lui fusese mult mai mare, până la „eliberarea” rusească, dar nu-i trecuse prin cap, se vede, că și în 1940, și în 1944 mult-visata unitate și integritatea Moldovei fusese înfăptuită în cadrul României. Sau Moldova Mare din cadrul României nu se acceptă?
Care e logica unei asemenea abordări: să-ți dorești Moldova întreagă, dar să celebrezi sfâșierea ei, în 1812, în 1940, 1944? Poate explica cineva cum se poate elogia armata care îți decimează conaționalii și îți sugrumă libertatea, îți interzice să comunici cu cealaltă parte a țării tale?
Trădarea – patriotism?
Ceea ce au sărbătorit „patrioții” socialiști, comuniști a fost forța armatei ruse în sine, expansiunea, militarismul rus. Ei au mărșăluit întru glorificarea ocupantului și ignorarea victimelor sale. Nu e nimic patriotic în demersul lor, e pură slugărnicie, umilință, batjocură față de înaintași, elementară lipsă de demnitate și onoare. Ca la Orwell, urmând instrucțiunile Kremlinului, ei inversează sensul cuvintelor: ocupația e eliberare, trădarea – patriotism, minciuna – adevăr. Nu întâmplător manifestanților li s-a alăturat și noul ambasador rus sosit la Chișinău, Oleg Ozerov.
În noul context geopolitic, în condițiile când Rusia bombardează orașele și satele Ucrainei, omorând civili, femei, copii, manifestația socialiștilor nu e „neutră” deloc, ba, dimpotrivă, e un „urlet” la unison cu propaganda rusă. E clar că blocul „patriotic” nu pune preț pe independența Republicii Moldova, o va trăda cu prima ocazie. Marșul trădătorilor e denumirea potrivită pentru marșul socialist-comunist de duminica trecută.
Verticalitatea orizontală a lui Voronin
Tot zilele astea s-a spulberat și mitul despre verticalitatea lui Voronin. Cel care nu s-a aplecat în fața lui Putin, care l-a determinat pe temutul președinte rus să-și anuleze vizita la Chișinău pentru a asista la semnarea Memorandumului Kozak, - așa povesteau cu entuziasm admiratorii săi. Acum, stegarul comunismului moldav s-a frânt în fața lui Șor. A căzut doborât de forța banului.
Voronin declarase bățos, la emisiunea lui Anatol Golea de la TV8, că în faimoasa pungă pe care Plahotniuc i-a transmis-o lui Dodon în iunie 2019 erau 860 de mii de dolari, iar a doua zi, mereu încruntatul secretar comunist și-a retras cuvintele despre conținutul pungii respective, spunând că a fost provocat de... guvernare să lovească în partenerul său de bloc.
Cine l-a silit pe veteranul politicii de pe Bâc să se umilească într-un asemenea hal? Unii oameni informați spun că generalul-milițian nu-și mai controlează partidul, și că nu are libertate de acțiune nici măcar în privința propriei persoane. Deși umilit, plasat pe locul 49 în lista blocului, el nu se poate retrage la „odihna binemeritată”, fiindcă, fără el, PCRM își pierde individualitatea, ceea ce va influența în sens negativ rezultatul electoral al blocului.
Tratat de frățietate
Cu apariția blocului electoral BUN – Blocul Unității Naționale sau, în altă versiune, Blocul Unirea Națiunii, constituit din Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ” și Partidul Național Liberal (PNL), dar incluzând și o „o componentă civică amplă” ce s-a coagulat „în jurul Platformei Reîntregirii Naționale (PRN)” - a izbucnit pe rețelele sociale o discuție despre rostul și șansele acestui bloc răsunător ca denumire, dar puțin cunoscut ca potențial organizatoric. Nici PRN, și, cu atât mai mult, PLN nu s-au prea remarcat în ultima vreme prin activitate politică propriu-zisă, apărând și dubii cu privire la existența unor structuri locale corespunzătoare, care să transmită ideile centrului spre periferii.
Cu toate astea, reprezentanții BUN au declarat după depunerea documentelor la CEC că speră să obțină până la 25 de mandate parlamentare, - „estimare realistă bazată pe ponderea electoratului unionist în societatea moldovenească”. Noutatea, promisiunea cu care BUN vrea să atragă alegătorii unioniști e „angajamentul ferm de a promova în Parlament și la guvernare ideea unui Tratat de Frățietate România–Republica Moldova, ca principal motor de dezvoltare accelerată, modernizare structurală și integrare europeană prin România”.
Dilema sau trilema unioniștilor
Alegătorii însă, dacă e să credem celui mai recent sondaj, nu par să fi observat apariția BUN sau nu s-au decis dacă îl vor vota. Numele candidaților de pe lista BUN încă nu sunt cunoscute publicului larg și, posibil, alta va fi reacția după ce le vor afla. Dilema sau chiar trilema unioniștilor e că BUN nu e singura formațiune care pledează pentru unire. Mai există PL, PNM, AUR (cel local, care se declară autonom)…, iar o parte din alegătorii unioniști sunt înclinați să voteze PAS și nu ascund lucrul acesta.
Anatol Țăranu, unul dintre ideologii mai vizibili ai BUN, a remarcat cu amărăciune că „PAS a adoptat o atitudine cinică și distructivă față de segmentul unionist, cel care în mod tradițional a constituit motorul mișcării de emancipare națională și pro-europene autentice. În loc să cultive și să susțină o alianță naturală cu inițiativa electorală BUN – singurul proiect serios de coagulare a forțelor unioniste și potențial partener în formarea unei majorități pro-europene –, PAS a preferat să-i torpileze electoral existența, folosind argumentul „votului util”.
E o frază pe cât de încărcată emoțianal, pe atât de neclară. Se așteptau liderii BUN că reprezentanții PAS își vor îndemna simpatizanții să voteze BUN? În condițiile când există atâtea partide care nu pot umple cu membrii săi o listă electorală, argumentul „votului util” e cât se poate de rezonabil. Dacă îndemnul să votăm util e singura dovadă de „atitudine cinică și distructivă”, atunci riscăm să fim înțeleși greșit.
Sigur, PAS nu e ușă de biserică, dar de ce să-l prezentăm ca pe un monstru, aninându-i toți clopoțeii moldovenismului, uitând că e partidul care a legalizat denumirea limba română? De ce partidele unioniste și proeuropene nu au format un bloc electoral fără PAS – aceasta-i adevărata întrebare la care nu răspunde nimeni. Șansele de acces în parlament ar fi fost mult mai mari, dacă unioniștii și pro-europenii reușeau să se unească. Dar nu au reușit, nici măcar nu au încercat la modul serios, decât că și-au lansat îndemnuri reciproce. Iarăși PAS e de vină?
Ce vor să ne spună Macron, Merz, Tusk și Dan
Revenind la patriotismul lui Dodon și a tovarășilor săi de…mars, de observant cu câtă pasiune au reacționat ei la anunțata vizită a lui Macron, Merz, Tusk, Dan… și cât de elocvent tac sau aplaudă, atunci când Moscova toarnă zoi informaționale în capul Maiei Sandu. Spre deosebire de mesajele distructive, răuvoitoare, defăimătoare, urâte, agresive lansate dinspre Rusia, prin sângerosul Putin și oamenii săi, pe care „patrioții” le preiau papagalicește, din Occident ne vin mesaje binevoitoare, pașnice, civilizate. Sunt vizite legale, care desigur reflectă buna reputație a președintei Maia Sandu, dorința de a ajuta cetățenii noștri să ia o decizie corectă în alegerile din 28 septembrie. Sunt alegeri geopolitice în primul rând – aceasta vor să ne spună înalții oaspeți.
