Documente interne secrete publicate recent în presă odată cu desecretizarea datelor activiștilor ruși dezvăluie încă o dată amploarea fluxurilor financiare direcționate către promovarea ideilor pro-ruse – în cazul de față, în Moldova. Bugetele anuale ale unor astfel de operațiuni ajung la câteva zeci sau chiar la sute de milioane de dolari, comparabile cu cheltuielile marilor corporații sau universități. Cu toate acestea, în spatele acestui fenomen se află un sistem haotic: corupția, ineficiența și neglijența față de securitate ar putea reduce semnificativ (sau chiar total) eficiența acestor investiții în promovarea narațiunilor Kremlinului. Dezvăluirile recente evidențiază canalele cheie de finanțare, structura cheltuielilor și influența potențială a Rusiei asupra opiniei publice din străinătate.
Amploarea finanțării
Conform documentelor menționate, Kremlinul consideră spațiul informațional al Moldovei o prioritate strategică. Bugetul anual total al unor astfel de operațiuni este estimat la 5-8 miliarde de ruble (peste 50-80 de milioane de dolari). Cheltuielile lunare sunt la fel de uluitoare: unele programe primesc câteva sute de milioane de ruble în fiecare lună. De exemplu, inițiative precum „sprijinirea limbii ruse” sau „Teritoriul Copilăriei” primesc finanțare în valoare de sute de milioane de ruble, în timp ce operațiunile de PR beneficiază de un buget lunar de zeci de milioane de ruble.
Corupția și lipsa de transparență
O caracteristică definitorie care, în speță, modelează calitatea unei astfel de activități de influențare este potențialul său ridicat de corupere. Dacă sistemul în sine are la baza lui corupția ca instrument de influență, ar fi naiv să ne așteptăm ca aceleași probleme să nu afecteze sistemul în ansamblul său.
Documentele obținute de presă dezvăluie numeroase linii bugetare vagi care probabil ascund delapidări. Până la 30-40% din buget merge către categorii cu titlu generic, cum ar fi „proiecte speciale”, „alte cheltuieli” sau „servicii de consultanță”, fără să fie specificată o destinație clară a acestor cheltuieli. Principalele sume sunt transferate prin intermediul unei rețele de firme interconectate. Directorii acestor firme au adesea legături personale strânse, permițând banilor să circule liber prin contracte fictive și facturi umflate. Vorbim de o schemă clasică de „matrioșka”, cu companii fantomă și personal supradimensionat, care subminează orice tentativă reală de control, transformând miliarde de ruble în pradă ușoară pentru oportuniști, indiferent de scopul declarat oficial.
Salariile joacă, la rândul lor, un rol special. Managerii de top primesc între 250 și 400.000 de ruble pe lună, în timp ce personalul de execuție câștigă doar între 30 și 70.000. Mulți lideri au asistenți cu salarii generoase, dar fără responsabilități clar definite. Acest lucru reflectă „verticala” distribuției: conducerea se îmbogățește sistematic în detrimentul departamentelor inferioare. Într-o divizie, „departamentul de monitorizare” are 27 de angajați, fiecare cu un salariu identic de 46.000 de ruble, însă atribuțiile lor reale rămân incerte. Astfel de structuri iraționale de salarizare și personal supradimensionat permit ca bugetele să „dispară” fără ca cineva să poată fi tras la răspundere.
Tehnologiile digitale ca armă
Un element extrem de important este accentul pus pe tehnologia informației. În lumea de azi, când digitalizarea se extinde de la an la altul, dar alfabetizarea digitală și securitatea rămân subdezvoltate, domeniul digital a devenit esențial în campaniile de influențare. Moscova înțelege foarte bine și profită de acest lucru.
Documentele desecretizate arată că aproximativ 144 de milioane de ruble sunt alocate anual dezvoltării platformelor digitale și a infrastructurii online. Instrumentele la îndemâna Kremlinului includ zeci de proiecte IT, de la sisteme analitice care monitorizează activitatea pe rețelele sociale și electorale, până la aplicații mobile folosite la coordonarea „activiștilor”. Un astfel de sistem colectează și analizează postările de pe rețelele sociale, permițând ajustarea campaniilor de propagandă în timp real. Altul, de exemplu, este un chatbot prin care sute de susținători primesc sarcini personale și trimit rapoarte privind activitatea lor.
Aplicațiile mobile solicită utilizatorilor să încarce datele pașaportului, să se conecteze cu un număr de telefon și să-și valideze contul prin Telegram. Fiecare activist primește o sarcină individuală și apoi trimite dovezi foto sau video privind finalizarea acesteia. Un alt sistem gestionează o centrală telefonică unde operatorii contactează votanții, efectuează sondaje și răspândesc anumite mesaje. Conform datelor disponibile, câteva milioane de ruble pe lună sunt cheltuite pentru operațiuni digitale, peste treizeci de specialiști lucrând în departamentul IT.
Totuși, aspectul cel mai paradoxal constatat în urma scurgerii de informații este neglijența totală față de securitatea cibernetică. Datele personale ale angajaților și planurile strategice sunt stocate în fișiere necriptate, în timp ce zeci de servicii interne sunt protejate de parole rudimentare (de exemplu, „Raketa24”). Această neglijență uimitoare sugerează că securitatea nici măcar nu se află pe radarul organizatorilor: în loc să protejeze informația, aceștia investesc bani în extinderea instrumentelor de influență, nereușind să înțeleagă vulnerabilitățile propriului sistem. În fond, în timp ce exploatează slăbiciunile digitale ale altor țări, arhitecții acestor sisteme rămân ei înșiși expuși acelorași amenințări.
Scheme internaționale și eludarea sancțiunilor
Schemele de finanțare nu se limitează la Moldova. De fapt, fondurile rareori vin din Rusia direct. Documentele menționează operațiuni în Kârgâzstan, Armenia și Turcia. Divizia din Bișkek, de exemplu, care beneficiază de un buget anual de peste 18 milioane de somi, „susține oficial compatrioții”. Filiala din Armenia organizează „evenimente culturale”. Partenerii turci oferă „servicii de consultanță”. În realitate, aceste entități fac parte din același lanț prin care bani de la bugetul Rusiei ajung în Moldova.
Metoda folosită este simplă: o organizație din Rusia semnează un contract cu o firmă kirghiză pentru un „studiu de integrare eurasiatică”. Firma respectivă angajează apoi o companie armeană pentru realizarea de „sondaje sociologice”. Compania respectivă plătește un subcontractant turc pentru „prelucrarea datelor”, care la final transferă fondurile în Moldova pentru „servicii de consultanță”. În fiecare etapă, din sume se rețin 10-15% sub formă de comision. Serviciile IT sunt plătite în criptomonedă prin intermediul unor firme offshore. Salariile activiștilor sunt plătite cash prin intermediul curierilor. Această rețea multistratificată face extrem de dificilă trasarea oricărei legături directe între fondurile rusești și destinatarii finali din Moldova. Totodată, însă, dezvăluie și o ineficiență uimitoare: un sistem care se bazează pe corupție devine inevitabil propria victimă.
Veriga slabă - factorul uman
În mod ironic, deși concepută pentru a influența oamenii, cea mai slabă parte a acestei „mașinării de influență” s-a dovedit a fi oamenii înșiși. Oricare ar fi motivul din spatele acestei scurgeri de informații, rezultatul a fost o încălcare masivă a securității datelor: zeci de documente interne au fost făcute publice.
Scurgerea de informații a scos la iveală defectul fundamental al sistemului: majoritatea banilor nu se duc neapărat la influențarea opiniei publice, cât la întreținerea infrastructurii clandestine – o mare parte din aceasta putând fi ea însăși fictivă. Cele mai valoroase resurse ale Kremlinului sunt folosite mai degrabă la plata salariilor, călătoriilor și echipamentelor, decât la influențarea propriu-zisă a societății. Și, deși documentele vorbesc de cheltuieli de miliarde, adevărata lor destinație nu este ideologia, ci intermediarii și birocrații vicleni.
Un incident similar a avut loc recent în Statele Unite, când a ieșit la iveală că angajații RT plătiseră 10 milioane de dolari unei companii care lucra cu mai mulți bloggeri conservatori populari pentru a răspândi propagandă pro-rusă și anti-ucraineană. Eficiența acestui efort reflectă și cazul Moldovei: analiza cheltuielilor în comparație cu cotele de audiență a avut randamente slabe.
Eficiența sistemului, sub semnul întrebării
Se cade atunci să punem întrebarea evidentă: cât de eficiente sunt aceste cheltuieli colosale? Judecând după rezultatele obținute, răspunsul este îndoielnic. Campaniile pro-ruse din Moldova nu au oprit cursul pro-european al țării, nici nu au schimbat semnificativ opinia societății. La ultimele alegeri, forțele pro-europene și-au păstrat un avans puternic, în timp ce știrile false și trucurile propagandistice sunt demontate în număr tot mai mare.
Motivele sunt aceleași: corupție și neglijență. Raportările netransparente, sarcinile îndeplinite mecanic și utilizarea pur formală a tehnologiei reduc drastic eficiența sistemului. Pentru lumea democratică, asta-i vestea bună. Mai mult decât atât, boții rudimentari sunt ușor de observat de către utilizatori, știrile false sunt rapid demontate de presa independentă, iar tânăra generație din Republica Moldova, crescută în era Internetului, nu mai crede în clișeele sovietice și a învățat să distingă faptele de manipulare. În cele din urmă, miliarde de ruble ajung să fie cheltuite în special pentru menținerea aparenței de influență, în timp ce schimbările reale în materie de opinie publică nu se materializează. Totuși, simpla anvergură a acestor operațiuni arată că mulți oameni sunt dispuși să se implice – unii pentru bani, alții din convingere. Iar asta-i vestea proastă.
Concluzie
Această scurgere de informații oferă un exemplu clar al modului în care „mașinăria de influență” a Rusiei funcționează în spațiul post-sovietic. Amploarea fenomenului (miliarde de ruble cheltuite anual) demonstrează că Moscova consideră războiul informațional o prioritate strategică și este dispusă să investească masiv în acest domeniu.
În același timp, structura cheltuielilor dezvăluie deficiențe clasice: opacitate, corupție și ignorarea măsurilor de securitate elementare. Acest lucru subliniază cât de puțin îi prețuiesc oamenii din spatele sistemului pe cei implicați în astfel de activități. Aceste deficiențe subminează eficiența generală a investițiilor și scot la iveală vulnerabilități sistemice.
Pentru Moldova (și alte țări din regiune), principala lecție este simplă: banii pot cumpăra servicii, dar nu și sprijin real. Agitatorii pot fi plătiți temporar, dar nu vor câștiga inimile oamenilor. Nici nu sunt protejați. Probabil că și Kremlinul înțelege acest lucru, dar continuă să investească miliarde de ruble în fabrica sa de influență din umbră, producând mai multe scandaluri decât rezultate. Probabil că toate părțile vor trage o învățătură, motiv pentru care modul în care funcționează aceste „fabrici ale gândirii” pro-ruse trebuie examinat în continuare – un aspect esențial pentru combaterea propagandei.
Ales Hudija
