Republica Moldova este, alături de Țările Baltice, singurul stat din spațiul post-sovietic în care schimbarea puterii politice a avut loc în urma unor alegeri și nu prin alte metode mai puțin democratice. Dar ce rol, în acest context, a avut de jucat oligarhia de la Chișinău și cum a amenințat și amenință încă democrația moldovenească?
Constituirea oligarhiei moldovenești
În procesele politice și electorale din Republica Moldova au existat două momente critice. Primul a fost în aprilie 2009, în timpul așa numitei „revoluții Twitter”, când revolta sinceră a tineretului proeuropean față de conducerea comunistului Vladimir Voronin, din ce în ce mai autoritară și orientată din nou spre Rusia, a fost deturnată de forțe a căror adevărată identitate nu o știm nici astăzi. Al doilea moment critic a fost cel al dualității puterii din iunie 2019, când oligarhul Vladimir Plahotniuc, prin intermediul Curții Constituționale, a refuzat, la un moment dat, să cedeze puterea noului guvern condus de către Maia Sandu.
Aceste două evenimente au avut un impact definitoriu asupra rolului pe care l-a jucat oligarhia în procesele politice din Republica Moldova. În primul caz, cel din 2009, după căderea regimului Voronin, oligarhia moldovenească s-a eliberat de controlul politic pe care îl exercita asupra ei liderul autoritar de tip sovietic, în scopul beneficiilor personale și al intereselor de partid.
Trebuie spus, însă, că germenii regimului oligarhic au apărut încă în timpul conducerii lui Voronin, când oameni de afaceri, pentru a obține preferințe economice din partea statului, s-au pus în slujba „generalului Voronin” și a Partidului Comuniștilor condus autoritar de către el. Un exemplu emblematic al acestui „parteneriat” stat-oameni de afaceri este privatizarea fostului hotel „Codru”, mai exact o înțelegere între Voronin și Plahotniuc căruia, în schimbul unor servicii, i-a fost cedat un bun al statului.
Mari câștigători ai căderii politice a lui Voronin au fost oligarhii care au trecut „în sânul” noi guvernări proeuropene. Întrucât nu mai exista un centru politic de putere gen Voronin, Plahotniuc s-a folosit foarte abil de contradicțiile politice din cadrul guvernărilor și, rând pe rând, și-a impus controlul personal asupra instituțiilor statului. Astfel, timp de 10 ani, Republica Moldova a trecut printr-o metamorfoză inmportantă, de la „poveste de succes” până la „stat captiv”, elementele oligarhice deținând, la un monet dat, controlul total asupra statului.
După alegerile parlamentare din anul 2019, pentru a se menține la putere, Plahotniuc a fost de acord să reorienteze Republica Moldova dinspre direcția Vest spre Est, stopând procesul de integrarea europeană care, la acel moment, era într-un vizibil regres. „Renumitele” imagini video ale negocierilor dintre Plahotniuc și Iaralov cu Dodon demonstrează clar această intenție a oligarhului. Însă în iunie 2019, Rusia, în persoana lui Dmitri Kozak, a mediat împreună cu statele occidentale o coaliție de guvernare formată dintre PSRM și Blocul „ACUM” pentru a-l debarca pe Plahotniuc de la conducerea (fie și din umbră) a Republicii Moldova.
Atunci, adică în iunie 2019, regimul oligarhic a fost decapitat, dar nu și înfrânt. Reprezentanți ai oligarhiei, împreună cu socialiștii, aveau încă majoritatea în Parlament. Deloc întâmplător, când prim-ministrul de atunci, Maia Sandu, a insistat pe reformarea justiției, aceste forțe au coalizat în Legislativ și au înlăturat Guvernul Sandu, oferindu-i toată puterea politică lui Igor Dodon. Regimul oligarhic a fost înfrânt și scos de la conducerea Republicii Moldova doar după scrutinele electorale din anii 2020-2021, ca urmare a faptului că același Dodon a comis o serie de erori în lanț.
Șor și Plahotnic – două moduri diferite de acționa
Comportamentul politic al fiecăruia dintre oligarhi a fost, după iunie 2019, diferit. Ilan Șor, de exemplu, în toată această perioadă, a fost vizibil, inițial în Israel, apoi în Federația Rusă, în timp ce Plahotniuc a dispărut total din „lumina reflectoarelor”. Nici până astăzi nu se cunoaște exact locația acestuia, zvonindu-se că după plecarea din țară s-ar fi aflat un timp în SUA, iar că acum s-ar adăposti în Ciprul de Nord, teritoriu care se află în afara controlului jurisdicției internaționale. De la plecarea sa din Republica Moldova, Plahotniuc a avut o singură apariție publică, într-un interviu pentru un portal de știri, în care a promis că va reveni în curând în politica moldovenească.
Șor, aflându-se în Israel, din start a încercat să stabilească conexiuni cu cercuri decizionale de la Kremlin care curatoriază „dosarul moldovenesc”. La momentul fugii din Republica Moldova, Șor era indezirabil pe teritoriul Rusiei, dar livrând politic pentru Moscova în Republica Moldova a reușit să convingă Kremlinul de utilitatea sa. În culise se zice că omul care i-a deschis ușa lui Șor la Kremlin a fost oligarhul „de curte” al lui Putin, Roman Abramovici.
În particular, Șor și-a demonstrat utilitatea pentru Kremlin după înfrângerile electorale ale lui Igor Dodon la alegerile prezidențiale și parlamentare din anii 2020-2021, în urma cărora Moscova a pierdut controlul asupra deciziilor politice luate de către Chișinău. „Mazilirea” lui Dodon a reprezentat avansarea lui Șor în calitate de principal instrument al Moscovei pentru acționi politice în Republicii Moldova. Prin intermediul Partidului „Șor”, care a încercat să provoace revolte de stradă, Rusia intenționa să destabilizeze situația politică în Republica Moldova, în toamna anului 2021- iarna lui 2022, pe fundalul presiunilor energetice rusești asupra Chișinăului.
Ulterior, fiind susținut de către Moscova, impertinență politica a lui Șor doar a crescut. El a folosit pe față bani murdari în procesele politice moldovenești. În consecință, Partidul „Șor” a fost scos în afara legii. Totuși, asta nu l-a oprit pe Ilan Șor să fie în conturnare activ politic, utilizând așa-zisa strategie a clonării formațiunilor politice. În consecință, Șor controlează în prezent mai multe partide, prin intermediul politicienilor cumpărați, la propriu, de către el.
În timp ce acest oligarh a complotat pe față contra guvernării proeuropene de la Chișinău, Plahotniuc s-a aflat, aparent, în umbră, fără de a întreprinde vreo acțiune. Este însă puțin probabil ca lucrurile să stea așa cum par la prima vedere. Însuși Șor a recunoscut în câteva rânduri că discută periodic cu Plahotniuc. Absența lui Plahotniuc din spațiul public poate fi explicată, mai degrabă, prin modul specific oligarhului de a acționa, unul mai puțin vizibil, dar nu lipsit de prezență în politica moldovenească.
Se zice că Plahotniuc ar fi avut în vara anului 2024 întâlniri neoficiale, la Minsk și Moscova, cu Dmitri Kozak, până nu demult supervizor al așa-zisului „dosar moldovenesc” la Kremlin. El a fi discutat cu Dmitri Kozak despre revenirea sa în politica moldovenească. Întâmplător sau nu, după această discuție doi politicieni, în trecut apropiați lui Plahotniuc, au devenit lideri de partid – Tudor Ulianovschi, la Partidul Social Democrat European, și Marian Lupu, la Mișcarea „Respect Moldova”.
Deocamdată, nu avem dovezi care să demonstreze că oligarhul fugar controlează aceste două partide politice.
Totuși, PSDE este varianta reformatată a fostului PDM, al cărui lider a fost Vladimir Plahotniuc. Din această formațiune încă fac parte mulți politicieni de pe vremea lui Pahotniuc. De asemenea, o numeroasă garnitură de fruntași ai fostului PDM se regăsește și la Mișcarea „Respect Moldova”. În aceste condiții, este logis să ne întrebăm dacă Plahotniuc mai are sau pârghii de influență asupra unor politicieni din aceste partide (și poate și din altele)?
Concluzii
La șase ani de la căderea regimului Plahotniuc în Republica Moldova, societatea moldovenească a uitat, prea ușor și repede, despre amenințarea pe care a reprezentat-o regimul oligarhic pentru democrația și parcursul european al Chișinăului. Dacă Plahotniuc nu ar fi fost înlăturat de la putere, în iunie 2019, exista riscul real ca Republica Moldova să urmeze ceea ce numim azi „scenariul georgian”. În Georgia, un alt oligarh, Bidzina Ivanișvili, după cum știm bine, a pus „pe stop” cursul european al acestei țări. Mai mult, nu putem exclude nici faptul că Plahotniuc, ca să se mențină la putere, ar fi acceptat să readducă Republica Moldova în zona de influență geopolitică a Federației Ruse.
Sigur, marii perdanți ai evenimentelor din iunie 2019 au fost Plahotniuc și Șor, cei mai influenți oligarhi de atunci din Republica Moldova, dar au existat și alții mai mici. Chiar dacă au fost înlăturați de la putere, ei niciodată nu au renunțat să revină înapoi în Republica Moldova ca să-și recapete influența pe care o avea cu șase ani în urmă. Întâi de toate, pentru a-și garanta propria securitate. În al doilea rând, pentru a recâștiga beneficiile persoanele de care au fost lipsiți. Cunoscând foarte bine aceste intenții ale capilor oligarhiei moldovenești, Kremlinul îi folosește împotriva parcursului european al Republicii Moldova.
De aici și faptul că forțele afiliate oligarhiei au început să devină tot mai active, odată cu apropierea alegerilor parlamentare din 28 septembrie a.c.
Dar ce ar însemna pentru Republica Moldova, revenirea la putere, direct sau prin interpuși, a unor persoane ca Vladimir Plahotniuc sau Ilan Șor? În primul rând, trecerea pe linie moartă a reformelor proeuropene, dacă nu chiar ratarea șanse unice pe care o are acum Republica Moldova de a adera la UE. În al doilea rând, blocarea fondurilor europene datorită cărora Republica Moldova supraviețuiește ca stat, deoarece e greu de imaginat că Bruxelles-ul va mai oferi bani Chișinăului dacă regimul oligarhic va reveni la putere. Și trei: Republica Moldova va fi din ce în ce mai izolată pe plan internațional, întrucât niciun actor politic internațional care se respectă nu va mai dori să colaboreze cu o putere politică ce ar fi controlată de oligarhi care au demonstrat cu prisosință până acum că nu sunt interesați decât să profite de banul public pentru se îmbogăți și mai mult. Cu excepția Rusiei, bineînțeles.
