Declarațiile recente ale oficialilor de la Moscova evidențiază tendința de a pune în legătură caracterul pretins ilegitim al deciziei Sfatul Țării din 27 martie 1918 și actualul parcurs de integrare europeană al Republica Moldova. Ambele procese sunt prezentate de retorica rusească drept influențate sau impuse din exterior și lipsite de fundament democratic intern.
Cimitirul Eroilor Români nu a fost reabilitat
Într-un briefing susținut pe 1 aprilie a.c., purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a criticat participarea elevilor la evenimentul din 27 martie de la Chișinău, dedicat Cimitirului Eroilor Români. Oficialul rus a subliniat că necropola militară este amplasată pe locul fostului cimitir de garnizoană al Armatei Imperiale Ruse, sugerând probabil o continuitate simbolică pe care Moscova o revendică în plan istoric.
În fapt, evenimentul vizat nu a reprezentat inaugurarea propriu-zisă a cimitirului, ci deschiderea accesului, inclusiv a pavajului, sculpturii și porților necropolei. Lucrările de reabilitare urmează să continue. Prin urmare, o parte importantă a relatărilor din presă, dacă nu aproape toate, au prezentat eronat natura manifestării de care au beneficiat, între alții, exponenți ai partidului AUR și Primăria Municipiului Chișinău.
Zaharova a remarcat că data de 27 martie nu este întâmplătoare, ci a coincis cu împlinirea a 108 ani de la votul Sfatul Țării pentru unirea Basarabiei cu România. În intervenția sa, ea a reluat teze de inspirație sovietică, susținând că decizia din 1918 ar fi fost adoptată în condiții nedemocratice, sub presiune militară, în prezența trupelor române. Declarațiile reprezentantei Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei au vizat și inițiativele recente din privind reevaluarea monumentelor sovietice din spațiul public.
Astfel, poziția Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” referitoare la eliminarea monumentelor sovietice a fost asociată de partea rusă cu afirmațiile deputatei ucrainene Natalia Pipa despre ostașii sovietici. Pe 27 martie, aceasta a avut o postare nefericită în care a numit toți militarii sovietici „lepădături ale societății”. Ulterior, parlamentara ucraineană și-a nuanțat declarațiile, precizând că s-a referit la elita politico-militară responsabilă de crimele regimului sovietic împotriva poporului ucrainean.
În același registru, discursul oficial de la Moscova readuce în atenția publică rolul simbolic al monumentelor sovietice, pe care Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” le-a calificat drept instrumente ideologice. Spre deosebire de monumentele clasice, orientate spre comemorarea trecutului, monumentele sovietice, de sorginte totalitără, sunt considerate de cercetători ca fiind concepute să glorifice prezentul, pentru a sprijini un regim politic, mai exact cel sovietic, și pentru a influența memoria colectivă a popoarelor ocupate după cel de-al Doilea Război Mondial.
Rolul real al monumentelor și necropolelor militare sovietice
În acest sens, mi se par elocvente niște situații înregistrate în Polonia la începutul anilor 2000, atunci când autoritățile au decis relocarea unor cimitire sovietice din centrele urbane spre periferii. În timpul lucrărilor, s-a constatat lipsa rămășițelor umane. Acest fapt confirmă caracterul mai degrabă simbolic al necropolelor militare sovietice, fapt care a alimentat dezbaterile privind rolul lor real.
Astfel, în timp ce încearcă să criminalizeze contestarea rolului monumentelor sovietice, autoritățile ruse totodată înceară să coreleze decizia Sfatului Țării din 1918 cu parcursul european actual al Chișinăului. Ambele procese sunt prezentate ca fiind impuse din exterior, și nu ca rezultat al voinței democratice interne. În acest context, sunt invocate inclusiv modificări legislative privind denumirea limbii oficiale, schimbări în programele educaționale și cooperarea instituțională cu România. Toate acestea sunt zugrăvite ca o uzurpare a puterii de stat în Republica Moldova, numită ca pierdere a suveranității.
Totodată, oficialii ruși susțin existența unei influențe extinse a Bucureștiului în sectoare strategice ale Republicii Moldova cum ar fi securitatea, energia sau sistemul bancar. Este menționată și o presupusă extindere a Bisericii Ortodoxe Române în detrimentul Bisericii Ortodoxe Ruse „pe teritoriul său canonic din Republica Moldova”. Retorica este concertată cu discursul administrației separatiste de la Tiraspol, care promovează regiunea transnistreană drept ultim tărâm al identității moldovenești.
Ce se urmărește prin sinonimizarea unirii și integrării europene a Republicii Moldova?
În paralel cu declarațiile Mariei Zaharova, ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, a reiterat aceleași teze într-un interviu acordat agenției RIA Novosti, pe 31 martie a.c. Diplomatul a susținut aceleași idei că unirea Basarabiei din 1918 nu ar fi fost o decizie democratică, ci una adoptată sub presiune militară, în contextul slăbiciunii statului sovietic de la acea vreme.
Ulterior, el a trecut la prezent, denunțând „românizarea” Republicii Moldova. El afirmă că autoritățile de la Chișinău ar promova politici de apropiere de România, inclusiv prin modificări legislative și reforme educaționale. Diplomatul rus a abordat și scenariul unei eventuale uniri, pe care l-a descris drept un „proces costisitor”. Potrivit acestuia, cheltuielile ar reveni în principal României și ar putea genera presiuni asupra bugetului și stabilității interne a acesteia, inclusiv prin modificarea echilibrului politic.
În ansamblu, declarațiile oficialilor ruși indică o reluare a narațiunilor istorice cu scopul de a delitigima deciziile actuale ale Chișinăului și a le prezenta ca impuse din exterior, contrare intereselor cetățenilor Republicii Moldova, exact ca în cazul unirii Basarabiei cu România, la 27 martie 1918.
Prin urmare, se observă o sinonimizare între tratarea actului unirii din 27 martie 1918, care, potrivit Moscovei, ar fi fost adoptat sub forța militarilor, și cursul de integrare europeană, care, așa cum susține Rusia, ar fi impus de asemenea din afară. Prin asocierea unirii din 27 martie 1918 și integrarea europeană se urmărește, probabil, și consolidarea unei atitudinii ostile a cetățenilor filoruși din Republica Moldova față de integrarea europeană.
