Regiunea separatistă transnistreană se confruntă, începând cu 1 ianuarie 2025, cu o gravă criză energetică, declanșată intenționat de către Rusia cu scopul de a provoca scumpirea curentului electric și a gazului, generând astfel nemulțumirea cetățenilor moldoveni față de actuala putere proeuropeană în perspectiva alegerilor parlamentare care urmează să aibă loc anul curent.
Războiul informațional împotriva autorităților proeuropene de la Chișinău
Despre faptul că Ucraina a decis să nu mai permită tranzitul gazelor naturale rusești spre Europa pe teritoriul său se cunoștea de mai mult timp, mai exact de aproape un an. La Chișinău, în spațiul public, s-a discutat intens câteva luni despre posibilele scenarii de după 1 ianuarie 2025, de la cele mai dure - că Federația Rusă va lăsa în totalitate regiunea transnistreană fără gazele naturale, - până la cel mai optimist - că gaze naturale rusești vor ajunge în continuare, în același volum, în regiunea transnistreană și după 1 ianuarie 2025, dar prin conducta transbalcanică.
Totuși, scenariul de bază anticipat de majoritatea comentatorilor politici și experților în domeniul energetic de la Chișinău, inclusiv și de către persoane oficiale, a fost că Rusia va merge pe soluția de mijloc dintre cele două scenarii extreme și va livra gaze naturale în stânga Nistrului prin gazoductul transbalcanic în volume mai mici ca de obicei, doar pentru necesitățile consumului intern al regiunii transnistrene, nu și pentru ca termocentrala de la Cuciurgan să producă energie electrică pe care să o livreze malului drept.
În timp ce la Chișinău aveau loc discuții privind situația de după 1 ianuarie 2025, în stânga Nistrului o bună perioadă de timp a fost „o tăcere totală” privind acest subiect, el lipsind cu desăvârșire în mass media din regiunea transnistreană, controlată de către regimul separatist de la Tiraspol. Situația s-a schimbat la începutul lunii decembrie 2024, când așa-zisul minister de externe al regiunii separatiste, într-o declarație în care a comentat unele afirmații ale vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a acuzat autoritățile moldovenești că blochează activitatea economică a Tiraspolului.
Tot în declarația respectivă, autoritățile de la Chișinău au fost învinuite că criza energetică care se prefigurează „în domeniul aprovizionării cu gaze naturale și curent electric este o consecință directă a politicii autorităților moldovenești, care sabotează dialogul”. Ulterior, la mijlocul lunii decembrie, așa-numitul minister de externe de la Tiraspol, într-o nouă declarație, a propus Chișinăului „să facă un apel comun al Transnistriei și Moldovei către Rusia și Ucraina cerându-le să asigure tranzitul gazelor naturale către Transnistria”.
Guvernul de la Chișinău, nu o singură dată, și-a arătat disponibilitatea să ajute regiunea transnistreană pentru ca aceasta să facă față crizei energetice, însă a refuzat să acționeze după scenariile scrise de către Tiraspol (citește Moscova). Dar poziția Chișinăului a fost (și este) distorsionată manipulator de către regimul separatist, narațiunea principală promovată în mass media din stânga Nistrului fiind că Chișinăul ar promova o politică de sugrumare regiunii transnistrene.
Presa transnistreană, care îl citează în permanență pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselki, abundă zilnic de diferite acuzații la adresa guvernului de la Chișinău. Sinteza acestor acuzații se rezumă la faptul că Republica Moldova s-ar face vinovată de criza energetică din regiunea transnistreană. Pe de altă parte, acuzând Chișinăul de situația umanitară critică din stânga Nistrului, regimul separatist de la Tiraspol, practic, nu pomenește nimic de Ucraina.
Moscova a sacrificat intenționat regiunea transnistreană
Cu certitudine, liderii separatiști de la Tiraspol își coordonează acțiunile lor, inclusiv narațiunile de dezinformare, cu cei care îi coordonează de la Moscova. Spre exemplu, în declarația de la mijlocul lunii decembrie 2024 al așa-zisului minister de externe transnistrean se spune că „Rusia și Ucraina nu se opun furnizării de gaze naturale în regiunea transnistreană, dar pentru aceasta trebuie să fie semnat un acord între părți, însă Chișinăul nu dorește să întreprindă acțiuni în această direcție”.
Declarația respectivă a Tiraspolului, pe lângă faptul că încearcă să plaseze responsabilitatea pentru declanșarea crizei energetice în regiunea transnistreană pe seama Chișinăulyui, face parte dintr-un joc mai larg al Moscovei, care a încercat prin intermediul Republicii Moldova, dar și ale altor state central-europene dependente de gazul rusesc, să pună presiune asupra Kievului ca Ucraina să reia tranzitul de gaze naturale rusești spre Europa.
În acest joc al Moscovei s-a prins și prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, care la finele anului 2024 a mers într-o vizită surpriză la Moscova pentru a discuta cu liderul rus, Vladimir Putin, subiectul tranzitului de gaze rusești spre Europa. În urma vizitei, aparent influențat de Putin, Fico a amenințat că va opri aprovizionarea Ucrainei cu energie electrică din Europa, dacă Kievul va sista tranzitul gazului rusesc.
În realitate, Rusia duce un joc perfid în raport cu aliații săi. Moscova este conștientă de faptul că decizia Ucrainei de a stopa tranzitul gazelor rusești este una principială și irevocabilă. Pe lângă faptul că încearcă să pună presiuni pe Ucraina și se lovească în solidaritatea europeană, Rusia (citește Putin), prin deciziile sale, își folosește cinic și, chiar, își sacrifică proprii aliați.
În cazul regiunii transnistrene, gazul rusesc poate ajunge în stânga Nistrului ocolind Ucraina, prin intermediul gazoductului transbalcanic, mai ales că și Chișinăul a declarat în repetate rânduri că nu se va opune transportului de gaze naturale rusești spre stânga Nistrului.
Fiind la curent cu poziția Chișinăului, Rusia a condiționat, la finele lunii noiembrie 2024 (în timpul vizitei fostului ministru al Energiei, Victor Parlicov, la Sankt Petersburg), livrarea în continuare a gazelor naturale spre regiunea transnistreană cu achitarea de către guvernul Republicii Moldova a pretinsei datorii de 709 milioane de dolari către Gazprom, datorie pe care autoritățile moldovenești nu o recunosc.
Indiscutabil, dacă pentru Rusia ar fi contat soarta populației din regiunea transnistreană, dintre care mulți sunt cu cetățenie rusă, Moscova ar fi livrat în continuare gaze naturale în stânga Nistrului, doar că pe alt traseu. Geostrategii de la Kremlin au declanșat intenționat acestă criză energetică în regiunea transnistreană, pentru a lovi politic în autoritățile proeuropene de la Chișinău și a destabiliza situația social-economică din Republica Moldova.
Nu este pentru prima dată când Moscova își abandonează aliații. Avem cazul recent legat de regimul lui Bashar al-Assad din Siria. Anterior a fost Armenia (apropo, la 9 ianuarie 2025, guvernul de la Erevan a aprobat un proiect de lege pentru începerea procesului de aderare a Armeniei la Uniunea Europeană). În paralel cu regiunea transnistreană, republica separatistă georgiană Abhazia, susținută până acum de către Moscova, trece și ea printr-o criză energetică similară, legată de lipsa energiei electrice. Criza respectivă a fost provocată tot de către Federația Rusă, pentru că populația Abhaziei a refuzat semnarea unui acord de investiții cu Rusia, în urma căruia Moscova ar fi preluat controlul asupra litoralului abhaz al Mării Negre.
Concluzii
Declanșând criză energetică în stânga Nistrului, Rusia a transformat regiunea transnistreană, pe care o controlează politic și ideologic, într-o sursă de instabilitate social-economică, cu grave consecințe umanitare. Scopul acestei decizii a Moscovei este să provoace scumpiri în masă pe malul drept al râului Nistru în urma majorării tarifelor la curent electric și gaz. Aceste scumpiri ar urma să ducă la creșterea gradului de nemulțumire a cetățenilor Republicii Moldova față de guvernarea proeuropeană de la Chișinău în perspectiva alegerilor parlamentare din acest an.
Totodată, Moscova încearcă să lase pe seama Chișinăului rezolvarea crizei energetice din regiunea transnistreană, astfel încât ea să devină o problemă în plus pentru autoritățile moldovenești. Rusia asistă mediatic sacrificarea regiunii transnistrene în interesele sale geopolitice printr-o dezinformare masivă la adresa Republicii Moldova și a Ucrainei, dând toată vina de situația (pe care tot ea a provocat-o) pe aceste două state. Cum era și previzibil, „cutiile de rezonanță” ale Moscovei (socialiști, grupul „Șor” etc.) au fost activate propagandistic contra guvernului proeuropean de la Chișinău, acestea insistând, în unison cu propaganda rusă, pe faptul că datoria de 709 milioane de dolari pentru gazele naturale rusești ar fi una reală și că autoritățile moldovenești ar trebui să o plătească.
Guvernul de la Chișinău încearcă să identifice soluții pentru criza energetică din regiunea transnistreană, însă toate propunerile constructive ale autorităților moldovenești au respinse până acum, sub diferite pretexte, de către liderii separatiști de la Tiraspol (de facto, de geostrategii de la Kremlin). Pe lângă discuțiile cu partenerii occidentali despre această criză, Chișinăul a dialogat și cu Kievul. O soluție pentru a atenua criza umanitară din stânga Nistrului, anunțată deja, ar putea fi livrarea de către Ucraina a cărbunilor pentru Termocentrala de la Cuciurgan. În schimb, regiunea transnistreană ar urma să producă energie electrică pe care să o furnizeze statului ucrainean.
Fără îndoială, populația din stânga Nistrului ar accepta imediat un astfel de schimb, doar ca să nu înghețe în case în plină iarnă. Probabil, ar fi de acord și liderii de la Tiraspol, dar nicidecum Rusia. Orice implicare a Kievului în depășirea crizei umanitare din stânga Nistrului ar duce la diminuarea influenței Moscovei în regiune și ar amplifica-o pe cea a Ucrainei. Rusia va face tot posibilul pentru a împiedica un astfel de scenariu, asumându-și în exclusivitate „rolul de salvator” al populației „transnistrene”. Astfel, este de așteptat că, într-o săptămână-două, Rusia „va salva” poporul „transnistrean”, acceptând să livreze gaze naturale în stânga Nistrului prin conducta transbalcanică, dar numai în cantități necesare pentru consumul local al regiunii.
