Securitatea Republicii Moldova din „pachetul” ucrainean

Securitatea Republicii Moldova din „pachetul” ucrainean
© EPA/ALEXANDER KAZAKOV / SPUTNIK / KREMLIN POOL MANDATORY CREDIT   |   Președintele rus Vladimir Putin se întâlnește cu trimisul prezidențial american Steve Witkoff și cu ginerele președintelui SUA, Donald Trump, Jared Kushner, la Kremlin, Moscova, Rusia, 2 decembrie 2025. Putin i-a primit pe Witkoff și Kushner pentru a discuta despre „planul de pace” al președintelui american Trump pentru Ucraina.

Se discută tot mai intens în ultima vreme despre garanțiile de securitate care îi pot fi oferite Ucrainei în cazul în care acceptă planul de pace propus de americani. Ce e de făcut dacă, după o perioadă de încetare a focului, Rusia își recapătă forța necesară, economică, financiară, militară, și atacă din nou statul ucrainean?

„Concesiile” lui Putin

Hotărât să pună cât mai repede capăt războiului din Ucraina, ca să poată pretinde la premiul Nobil pentru pace, Trump vorbește despre două concesii majore din partea lui Putin: 1) Nu se va opune ca Occidentul să acorde garanții de securitate Ucrainei (până nu demult Moscova declara că doar Rusia poate garanta suveranitatea statului ucrainean), și 2) Rusia va promite în scris să nu atace vreun stat-membru NATO. Aceasta cu condiția că NATO se angajează să nu se extindă spre est.

Să facem abstracție de valoarea angajamentelor rusești care nu costă nici cât hârtia pe care sunt scrise. (Putem să ne amintim cu acest prilej că, în 1999, la summit-ul OSCE de la Istanbul, Rusia promitea să-și retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova. Ca să nu mai vorbim despre Memorandumul de la Budapesta, din 1994.) Faptul că Putin vrea să limiteze numărul militarilor ucraineni spune totul despre intențiile sale „pașnice”. E grăitor că președintele american nu se referă în niciun fel la securitatea celorlalte state vecine cu Rusia, care nu sunt membre NATO și nu li se oferă nici măcar dreptul să viseze la protecția Alianței Nord-Atlantice. Dacă până nu demult, până la 24.02.22, ele se simțeau protejate de Carta ONU, de acordul de la Helsinki..., de acum înainte, Moscova are mână liberă să le atace oricând va dori? În aceste condiții, cum poate să creadă Ucraina în alte garanții de securitate, decât armata sa?

Securitatea Ucrainei și securitatea Republicii Moldova – la pachet

Fiindcă se discută securitatea Ucrainei, de ce se ignoră securitatea Republicii Moldova? Că de securitatea Ucrainei depinde și securitatea Republicii Moldova se înțelege foarte bine și la București, și la Bruxelles. Dar se pare că nu și la Washington. Vorbind în fața jurnaliștilor pe 24 noiembrie, după participarea la reuniunea extraordinară a liderilor UE în chestiunea Ucrainei, președintele Nicușor Dan a subliniat „legătura directă dintre securitatea Ucrainei şi cea a Republicii Moldova şi a regiunii în ansamblu, iar negocierile de pace trebuie să ţină cont de acest lucru”.

Și Kaja Kalas, înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate,  consideră că negocierile privind acordul de pace pentru Ucraina trebuie să vizeze și retragerea trupelor ruse aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Întrebată, după ședința miniștrilor Apărării din Uniunea Europeană, desfășurată pe 1 decembrie, la Bruxelles, despre includerea subiectului Transnistriei în negocierile privind planul de pace pentru Ucraina, șefa diplomației europene a afirmat că pacea nu poate fi una durabilă atâta timp cât Rusia menține trupe pe teritoriul altor state europene. „Republica Moldova este unul dintre exemplele celor 19 state pe care Rusia le-a atacat anterior, iar trupele ruse sunt încă prezente acolo. Dacă negociatorii doresc ca războiul să se oprească și să nu se extindă pe alte teritorii, trebuie să ne asigurăm că Rusia nu va mai invada vreodată și își va retrage trupele din regiunile Europei unde mai sunt prezente”, a explicat  Kaja Kallas, citată de Jurnal.md.

Din păcate, intețiile bune ale Europei, cu care Republica Moldova are încheiat un acord privind parteneriatele în domeniul securității și apărării, rămân doar intenții. „Ne străduim ca Republica Moldova să fie inclusă acolo unde poate participa”, a precizat Kaja Kallas. Dar nici Europa, nici România nu se află la masa negocierilor și, prin urmare, nu ne pot ajuta în deplină măsură.

Ce ne pregătește Rusia?

Putin dorește refacerea URSS și Ucraina nu e singurul teritoriu unde a călcat soldatul rus. Dacă în urma acestei „operații militare speciale” ucrainene, Rusiei i se recunoaște dreptul de a anexa teritoriile ocupate, de a-și muta granița spre vest, de ce ea nu ar profita pentru a-și adăuga și alte teritorii, pornind niște războaie mai puțin riscante, împotriva unor state mai mici, mai slabe, din punct de vedere militar?

Ce se întâmplă dacă, încheind un armistițiu cu Ucraina, Rusia atacă Republica Moldova? Pe unde? Din Marea Neagră, cu rachete, și de la Tiraspol, cu tancurile, de exemplu. Nu e o ipoteză pur teoretică, atâta timp cât Rusia dispune pe Nistru de o bază militară și poate recruta câteva zeci de mii de soldați. Există mai multe acțiuni care sugerează că Moscova ne pregătește ceva: ea declară că nu recunoaște rezultatele alegerilor prezidențiale și parlamentare din Republica Moldova, vorbește despre un guvern-marionetă la Chișinău, îl acuză de încălcarea neutralității, de militarizare și rusofobie, de nerespectarea drepturilor vorbitorilor de limbă rusă și amenință că îi va apăra. Da, Kremlinul l-a retras și l-a băgat pe tâlharul Ilan Șor în „sertar”, dar aceasta nu înseamnă că a renunțat la planul de a relua controlul asupra spațiului dintre Nistru și Prut.

Merkel, Schroeder știu de ce

Încercarea europenilor să oprească expansiunea Rusiei printru-un acord care „să reflecte responsabilitatea Moscovei și să conțină angajamente concrete”, nu are cum să fie pe placul lui Putin. El se opune cu înverșunare implicării Europei în negocierile de pace, concepute la Kremlin ca o afacere ruso-americană. Dictatotul rus afirmă fariseic că Europa nu ar avea „o agenda pașnică” și că ar pune piedici „eforturilor de reglementare întreprinse de SUA”. „Europa înaintează propuneri inacceptabile la planul de pace din Ucraina”, a declarant Putin, înainte de întâlnirea cu trimisul special al președintelui american, Steve Witkoff.

Ce „coincidență”! În contradicție cu interesele României și Republicii Moldova, „suveraniștii” noștri dau o interpretare asemănătoare implicării Europei în negocierile de pace. Pacea nu va dura, dacă administrația americană îl va răsplăti pe Putin cu recunoașterea teritoriilor ocupate, în schimbul unor beneficii comerciale pe care le pot obține SUA.  Împăciuirea Rusiei prin comerț, prin relații economice nu funcționează. Schroeder, Merkel știu de ce.

Strategia României: „consolidarea și diversificarea”

De notat că „amenințarea strategică creată de Federația Rusă” la adresa Republicii Moldova, „statul cu care ne unește limba, istoria, cultura și destinul european”, și-a găsit reflectarea în „Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030”. Unul dintre obiectivele acestei Strategii, subliniază președintele Nicușor Dan, e „consolidarea și diversificarea angajamentului României în raport cu cel mai important dintre vecinii noștri”.

„Continuarea invaziei militare a Federației Ruse și anexarea de noi teritorii în Ucraina sporesc considerabil riscurile și amenințările  la adresa securității României. O eventuală graniță pe Dunăre cu Federația Rusă ar fi o amenințare directă la adresa securității noastre și ar deschide calea unor evoluții impredictibile, cu efect potențial inclusiv asupra independenței și suveranității Republicii Moldova”, se precizează în Strategia aprobată recent de CSAT. „Ne vom manifesta, ca până acum, drept apărătorul cel mai activ al intereselor Republicii Moldova, pe temeiul unității noastre de limbă, cultură, spiritualitate și destin istoric. Vom rămâne, de asemenea, un partener serios și un punct de sprijin solid pentru Ucraina și bravul popor ucrainean”.

Va trece armata română Prutul?

Dar presupune acest lucru că armata română va trece Prutul? „România continuă să fie un aliat fidel al Republicii Moldova, avem un parteneriat strategic și vom ajuta cu absolut tot Republica Moldova în caz de atac”, a declarat generalul Gheorghiță Vlad, șeful statului Major al Apărării, explicând, pentru Euronews, că anumite acțiuni într-o astfel de situație sunt coordonate cu NATO, și că ar exista și „obligații directe” ale României față de cetățenii români de dincoace de Prut.  „Avem o lege prin care statul român trebuie să asigure asistență cetățenilor români aflați în afara granițelor în caz de conflict”, a spus șeful armatei române. Ce ar însemna aceasta rămâne să ghicim. Nici autoritățile Republicii Moldova nu oferă claritatea necesară în privința securității și apărării statului și propriilor cetățeni.

Ușa noastră spre NATO

Conform Strategiei Naționale de Apărare a Republicii Moldova, „evoluțiile geopolitice în plan regional și global demonstrează că securitatea și apărarea depășesc considerabil posibilitățile unui stat, așa cum este Republica Moldova”. Asta o știam și noi, dar ce e de făcut? În aceste condiții, se impune „extinderea cooperării și/ori stabilirea parteneriatelor multilaterale cu mai multe state și organizații regionale și internaționale, în vederea asigurării securității statului și populației. Agresiunea Federației Rusiei asupra Ucrainei a determinat state tradițional neutre să renunțe la neutralitate pentru a-și garanta securitatea națională în format de apărare colectivă”, se spune în strategie. Și ce s-a făcut concret în acest sens? Este suficient parteneriatul de securitate și apărare încheiat cu UE sau poate era necesar un parteneriat corespunzător și cu România, cu NATO? 

Spre deosebire de Ucraina și alte state post-sovietice, Republica Moldova dispune de o ușă proprie spre NATO. Pe ea scrie: reunirea cu România. Diplomația noastră (de pe Bâc și de pe Dâmbovița) s-a interesat cum se vede o asemenea soluție la Washington, Bruxelles, Berlin, Paris, Londra, Kiev, în alte capitale europene? Poate ar fi cazul ca această posibilitate să fie consfințită printr-un acord oficial, care să prevadă declanșarea procedurii de reunificare urgentă odată cu primul indiciu că Rusia pregătește un atac armat asupra Republicii Moldova?

Timp citire: 7 min