Livrarea de avioane Mirage 2000-5, specializate în lupta aeriană, a fost anunţată în iunie 2024 de preşedintele Emmanuel Macron.
Uniunea Europeană alocă 250 de milioane de euro pentru sprijinirea Republicii Moldova în faţa "şantajului energetic" al Moscovei
Uniunea Europeană oferă un ajutor suplimentar pentru criza din regiunea transnistreană, până la încheierea sezonului de încălzire. Sprijinul de încă 60 de milioane de euro a fost anunțat de comisarului european pentru extindere, Marta Kos, la Chișinău, în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu.
„Moldova nu mai acceptă regulile impuse de alții. Ca un stat candidat pentru aderare la UE, ne-am coordonat cu Uniunea pentru a găsi o soluție comună”,
Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană vor semna, astăzi, un acord de finanțare nerambursabilă în valoare de 64 de milioane de euro, convenite între autoritățile de la Chișinău și responsabilii de la Bruxelles.
După ce Rusia a abandonat în beznă și frig regiunea transnistreană, Chișinăul și UE îi întind o mână de ajutor. Numai că scenariul este prevăzut doar până la 10 februarie. După această dată, totul va depinde de Tiraspol, fie alege o cale certă de asigurare cu gaze, pentru care trebuie să plătească, fie rămâne în întunericul Rusiei. Pentru moment, cert este că gazele pe care ar urma să le furnizeze câteva companii ungare sunt prevăzute doar pentru luna februarie a.c.
Este cel mai mare pachet de ajutor dedicat de Suedia Ucrainei, de la începutul invaziei ruse în februarie 2022.
Uniunea Europeană și-a anunțat intenția de a aloca un ajutor de urgență de 30 de milioane de euro, ca prim pas pentru a sprijini Republica Moldova în soluționarea crizei energetice provocate de Gazprom, prin producerea de curent electric la Moldgres (Temocentrala electrică de la Cuciurgan). Această inițiativă a fost criticată de anumite voci la Chișinău, dar și la Tiraspol, deși din motive diferite.
Regiunea transnistreană va primi gaze naturale achiziționate din grantul Uniunii Europene de 30 de milioane de euro pentru a furniza energie electrică gratuită doar malului drept al Nistrului, nu și pentru consum în regiunea transnistreană, scrie presa de la Tiraspol.
Experții din sfera energetică de la Chișinău și Tiraspol au discutat astăzi despre livrarea gazelor în stânga Nistrului.
În cadrul unei ședințe a Consiliului Afaceri Externe, miniștrii afacerilor externe ai Uniunii Europene au reconfirmat angajamentul continuu al blocului comunitar față de Republica Moldova, oferindu-i sprijin pentru consolidarea securității sale energetice.
Chișinăul oferă sub formă de împrumut trei milioane de metri cubi de gaze pentru menținerea presiunii în sistemul transnistrean, ca soluție de urgență pentru criza din stânga Nistrului.
Momentan, doar Egiptul şi Israelul vor mai beneficia de ajutorul SUA.
Secretarul general al ONU descrie situaţia umanitară drept „catastrofală”.
În prezent, preşedintele american în exerciţiu, Joe Biden, încearcă să trimită Kievului cât mai mult din ajutorul militar şi economic aprobat de Congres.
Statul va acoperi majorările pentru un consum de 110 kWh.
Printre echipamentele militare trimise se numără tancuri şi sisteme antiaeriene.
Nu au fost făcute publice detalii despre acest pachet.
O mare parte din fonduri urmează să fie folosită pentru a cumpăra armament.
În cazul în care Rusia va opri integral livrările de gaze naturale în regiunea transnistreană, începând cu 1 ianuarie 2025, și vor apărea probleme legate de producerea energiei electrice, Uniunea Europeană intenționează să sprijine Republica Moldova pentru a depăși criza, potrivit președintei Parlamentului European, Roberta Metsola.
Londra a anunţat și o contribuţie financiară de 120.000 de lire sterline către Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice.
Fondurile provin din activele înghețate ale Rusiei.
În ajutorul de 725 de milioane de dolari sunt incluse în mod special rachete şi mine antipersonal.
Liderul german revine în capitala Ucrainei după mai bine de doi ani.
Deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, Nikolai Ivanchuk, a acuzat parlamentul Republicii Moldova de obstrucționarea primirii ajutorului umanitar din Rusia. El a făcut această declarație în cadrul unei emisiuni la postul public GRT.
Se bănuieşte că în spatele jafului se află bande şi clanuri familiale locale.
Contractorii privați vor fi departe de front și nu vor participa la lupte.
Volodimir Zelenski acuzase Varşovia că găseşte pretexte pentru a nu trimite avioane suplimentare MiG-29 Kievului.
Armele vor fi extrase direct din stocurile armatei americane.
Ucraina va primi sprijin financiar şi din partea Germaniei şi Uniunii Europene.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi primit, astăzi la Vatican, de Papa Francisc.
Acesta include medicamente şi echipamente medicale, esenţiale pentru a ajuta cetăţenii libanezi, în special persoanele strămutate.