În vreme ce în cercurile diplomatice se poartă discuții despre o potențială încetare a focului în Ucraina și se aud zvonuri privind reducerea sancțiunilor, mass-media și cercurile politice din Rusia freamătă de speculații: ar putea mărcile occidentale să revină în curând pe piața rusă? Pentru o societate care s-a obișnuit cu consumul global, doar gândul acestei posibilități a stârnit un amestec de nostalgie, speranță și confuzie geopolitică. Dar este revenirea mărcilor occidentale o perspectivă reală – sau pur și simplu o dorință colectivă deghizată în știri?
Cel mai populat stat din Uniune, cu 39 de milioane de locuitori, California reprezintă 14% din PIB-ul american și depinde enorm de relațiile sale cu Mexicul vecin, cu Canada și cu China.
Pe lângă problemele majore din sectorul agrar moldovenesc devenite deja tradiţionale cum ar fi cataclismele naturale, lipsa pieţelor de desfacere, preţurile mari la carburanţi şi chimicale, costurile mari de creditare, preţurile mici la producţia proprie, în acest an s-a mai adăugat una – pesta porcină africană.
La doar două zile de la aprobarea de către Parlamentul European a Planului de Creștere pentru Republica Moldova de 1,9 miliarde de euro, considerat drept cel mai mare instrument de sprijin din istoria țării, Guvernul de la Chişinău a schimbat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED).
Statisticile oficiale arată că economia Rusiei este în creștere în pofida războiului și a sancțiunilor occidentale. În realitate, problemele economice se acumulează și Rusia riscă recesiunea.
Economia rusă se confruntă cu o inflație ridicată și lipsa forței de muncă.
Inegalitatea a devenit una dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă economia modernă. Tendința persistentă a celor bogați de a deveni mai bogați, chiar și în perioade de criză, în timp ce săracii se luptă pentru a scăpa de sărăcie, nu mai este o provocare unică a anumitor națiuni, ci este un fenomen economic global. În Rusia, o țară în care bogăția a fost întotdeauna concentrată în mod disproporționat în rândul celor extrem de bogați, războiul a complicat și mai mult peisajul economic deja distorsionat.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizări (MDED) a anunţat lansarea de la 1 ianuarie 2025 a unui mecanism de ajutor de stat pentru investițiile din industria Republicii Moldova, pentru perioada 2025-2036, care ar urma să resuscite sectorul industrial aflat în derivă de câţiva ani.
Actuala criză energetică este provocată de faptul că întreprinderea rusă Gazprom nu-și onorează obligațiile contractuale, a declarat, joi 19 decembrie, președinta Maia Sandu, la o conferință de presă.
Republica Moldova ocupă locul 80 în clasamentul țărilor cele mai prospere din lume, potrivit unui index realizat de platforma canadiană Hellosafe.
În anii 2022-2023, Republica Moldova a atras investiții străine directe (ISD) în valoare de peste un miliard de dolari, arată datele publice, confirmate şi diverse rapoarte şi analize internaţionale, cum ar fi Investment Promotion realizat de Emerging Europe sau World investment report 2024, publicat de UNCTAD.
Republica Moldova ar trebui să se orienteze spre piața Comunității Statelor Independente, unde normele corespund mai mult standardelor economice din țară, în timp ce Uniunea Europeană impune norme exigente care afectează dezvoltarea multor sectoare, a declarat deputatul din cadrul Comisiei pentru relații cu CSI din Duma de Stat a Federației Ruse, Artur Taimazov.
La mijlocul lunii septembrie, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret de creștere a personalului forțelor armate ruse de la 2,2 milioane la 2,4 milioane, 1,5 milioane dintre aceștia urmând să fie soldați activi. Această mișcare se aliniază obiectivului stabilit anterior de fostul ministru al Apărării Serghei Șoigu, acum șef al Consiliului de Securitate al Rusiei, scrie Veridica.ro.
Liderii politici de la Kiev, la comanda Occidentului, ar distruge economia națională a Ucrainei, căutând să intre în conflict cu Rusia, potrivit propagandei pro-Kremlin.