Primarul din Varnița, Alexandr Nichitenco, a exercitat presiuni asupra echipei redacției „Zona de Securitate”. Incidentul a avut loc în contextul unei campanii de informare privind situația energetică din regiunea transnistreană.
De Ziua Mondială a Libertății Presei, marcată anual la 3 mai, organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media, constată într-un memoriu că, în perioada 3 mai 2024 – 3 mai 2025, condițiile de activitate a presei din R. Moldova au rămas la nivelul anului anterior, presa continuând să se confrunte cu probleme grave.
Janis Mazeiks atrage atenția asupra unei tendințe alarmante de a folosi finanțarea străină ca un pretext pentru a stigmatiza jurnaliștii și activiștii, subminându-le astfel credibilitatea și rolul esențial în societatea democratică.
Atacuri asupra presei independente din Găgăuzia, scandalul legat de steagul regiunii la Vulcănești și discuțiile despre plecarea Veronicăi Dragalin au fost printre subiectele dezbătute în presa din regiunea găgăuză în ultima săptămână.
Criza energetică, pregătirile pentru depășirea ei și posibilele scenarii ale evoluțiilor ulterioare au fost principalele subiecte abordate în presa din stânga Nistrului în săptămâna 16-23 decembrie a.c. Regimul de la Tiraspol continuă să acuze Chișinăul că s-ar face vinovat de provocarea acestei crize.
Posibila sistare a livrărilor de gaze naturale rusești în regiunea transnistreană, cu începere de la 1 ianuarie 2025, când Ucraina nu va mai permite tranzitul pe teritoriul său, a fost cel mai mediatizat subiect în presa de la Tiraspol în ultimele zile.
Greșelile Chișinăului în raport cu Găgăuzia, negocierile de la Istanbul privind reluarea activității grupului interparlamentar de lucru și analiza proiectului de buget al regiunii autonome pentru anul 2025 sunt subiectele cele mai importante care au fost discutate în presa de la Comrat pe parcursul săptămânii trecute.
Demisia lui Andrei Spînu din Guvern și din PAS, povestea unei tinere găgăuze care și-a făcut studiile în Turcia și Europa, dar și căutarea unei soluții pentru a stabili un dialog între Chișinău și Comrat, acestea au fost principalele subiectele discutate în presa din regiunea găgăuză în ultima săptămână.
Întrevederea liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, cu diplomații americani de la Chișinău, opiniile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, despre procesul de reglementare a problemei transnistrene și turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova au fost cele mai importante subiecte dezbătute de presa din regiunea transnistreană în ultimele zile.
Presa din regiunea transnistreană a reflectat extrem de redus desfășurarea alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
De ce misiunea a nouă din cei 11 candidați la președinție este de a o împiedica pe Maia Sandu să câștige alegerile; ce înseamnă pentru Republica Moldova sprijinul de 1,8 miliarde de euro din partea Uniunii Europene; și un interviu cu Irina Vlah la postul public GRT de la Comrat, cu o săptămână înainte de alegeri – sunt principalele subiecte dezbătute săptămâna aceasta (14-18 octombrie a.c.) în presa din regiunea găgăuză.
Previziuni pentru campania electorală din acest an, impresiile unei jurnaliste ucrainene din călătoria sa în regiunea găgăuză, criticile fostei guvernatoare Irina Vlah la adresa președintei Maia Sandu sunt printre principalele subiecte abortate în mass-media de la Comrat.