Noul sistem electronic de control la frontiera Spaţiului Schengen se va aplica din 12 octombrie, inclusiv pentru cetățenii moldoveni.
A fost asasinat la vârsta de 31 de ani.
„România e cel mai mare partener comercial al (Republicii) Moldova şi poarta de acces către Uniunea Europeană” – subliniază reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Investiţii.
Riscă sistarea pensiei până când documentul, care atestă că sunt vii, ajunge în România.
Basarabeanul Cristian Răileanu (echipa naţională a României) s-a impus în două sprinturi ale ultimei etape.
26.000 au trecut ilegal graniţa din momentul declanşării războiului.
Acesta are caracter defensiv şi se desfăşoară cu respectarea deplină a obligaţiilor internaţionale asumate de România.
Experții săi au operat o revizuire a deficitului estimat pentru 2026 la 6,1% din Produsul Intern Brut, de la unul prognozat la 7,7% în luna martie a acestui an.
Au fost găsiţi şi salvaţi, după câteva zile pe munţi, uzi şi fără provizii.
Componentele guvernului cvadripartit declarat pro-european strâng, împreună, circa 50% din opțiuni.
Potrivit experților Fondului, accesarea şi utilizarea eficientă a fondurilor europene vor avea un rol decisiv în atingerea acestor obiective.
Curtea de Apel din România a respins cererea primarului de Chișinău, Ion Ceban, de suspendare a executării dispoziției privind interdicția de intrare a acestuia în spațiul Schengen.
Pot vota cetăţenii republicii stabiliţi temporar sau permanent în România.
Data de 11 septembrie rămâne o rană dureroasă – scrie el, la comemorarea a 24 de ani de la atentatele teroriste din America.
E acuzat de trădare şi transmiterea de informaţii secrete către poliția politică a regimului autoritar din Belarus.
În statul asiatic, cursele aeriene interne şi internaţionale sunt suspendate, fără a exista o perspectivă clară cu privire la reluarea programului normal de zbor.
Românii au condus cu 2-0, dar au fost egalați, pe finalul unei noi partide decepționante pentru suporteri.
Alertă și în Polonia, care numește încălcarea spaţiului său aerian un act de agresiune.
Virgiliu Postolachi va juca la marea rivală din oraș, Universitatea, Daniel Dumbrăvanu la Voluntari, în liga secundă.
Investigația a fost realizată în cooperare cu serviciile de informaţii partenere din Cehia, Polonia şi Ungaria.
Ei anunță că acţiunile de protest vor continua și precizează că greva generală nu este exclusă.
În clasamentul grupei, românii sunt sub Bosnia şi Austria.
S-a deschis un dosar privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Acestea vizau așa-numitul pachet al doilea de măsuri privind reducerea deficitului bugetar.
Valoarea acestora ar fi de 100.000 de lei românești.
Ei acuză scăderea veniturilor cadrelor didactice cu 10-20%.
Ultrașii îl amenință cu moartea, pentru postări pro-rusești pe rețelele de socializare.
Acestea privesc domeniile sănătăţii, fiscalităţii, gestionării companiilor publice şi reorganizării unor agenţii de stat.
Printre românii fugari celebri figurează fosta șefă a parchetul antiterorism și antimafia Alina Bica ori fostul primar de stânga al Bucureștiului Sorin Oprescu.
România nu va trimite trupe , dar va sprijini operaţiunile de menţinere a păcii, după un eventual acord final sau o încetare a focului – a precizat șeful statului, Nicuşor Dan.
Aceştia vor proveni din Sudan, Eritrea sau Sudanul de Sud.
Donația, estimată la 700.000 de euro, a fost asigurată de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.