Atitutinea Chișinăului s-a schimbat, în cadrul ultimelor negocieri, și s-ar putea ajunge la anumite cedări în fața Tiraspolului pe problema reglementării transnistrene, susține așa-zisul ministru de externe al regiunii separatiste transnistrene, Vitali Ignatiev, citat de TSV.
Reprezentanții autorităților de la Chișinău nu au susținut rezoluția Federației Ruse privind combaterea glorificării nazismului, votată în cadrul reuniunii celui de-al treilea Comitet al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, ceea ce ar însemna că Chișinăul este împotriva luptei contra glorificării acestui regim totalitar, susține presa de la Tiraspol.
Războiul de la Nistru a fost declanșat din cauza agresiunii forțelor armate din dreapta Nistrului, forțele separatiste din regiune au luptat pentru dreptul locuitorilor din regiune de a locui pe propriul teritoriu, iar militarii ruși au oprit acest conflict armat și au adus pacea, transmite postul TV Pervîi Pridnestrovski de la Tiraspol.
Între Transnistria și Moldova există o ruptură civilizațională, ambele „state” au vectori de dezvoltare prea diferiți și, de aceea, nu pot fi împreună, susține șefa Catedrei de științe politice de la cea mai mare universitate din stânga Nistrului, Svetlana Osipova.
Autoritățile de la Chișinău ar institui blocaje economice în stânga Nistrului, invocând necesitatea armonizării legislației naționale cu cea europeană. Acest lucru ar pune tot mai multă presiune pe Transnistria, deciziile Chișinăului fiind luate pe fundalul apropierii referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană.
Trei scriitori moldoveni au încercat să ofere elevilor de la liceul cu predare în limba română „Alexandru cel Bun” din Tighina ziare cu materiale care ar conținut falsuri despre istoria Transnistriei și poporul transnistrean.
Termenul „Transnistria” a fost folosit de românii fasciști, începând cu 1941 când mareșalul Ion Antonescu a creat guvernământul cu același nume și care includea teritoriile de la Est de Nistru. „Transnistria” înseamnă altceva decât „Pridnestrovie”, scrie site-ul oficial al administrației de la Tiraspol novostipmr.org.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează