Potrivit raportului, atacurile nu mai sunt izolate, ci parte a unui ecosistem industrializat de influență malignă, în care sunt implicate rețele de conturi false, platforme de Telegram controlate, ferme de boți, tehnici de micro-targetare și materiale fabricate, inclusiv deepfake-uri și scurgeri false.
Conturi anonime și influenceri cu viziuni pro-ruse au amplificat narațiuni false despre război, integrarea în UE și criza energetică.
Guvernul a respins astăzi așa-numitele „alerte” privind presupuse planuri ale Uniunii Europene de a ocupa R. Moldova, calificându-le drept o „reacție isterică” a serviciilor ruse la discursul susținut luni de președinta Maia Sandu.
O rețea extinsă de conturi false pe TikTok este folosită pentru a răspândi dezinformare și mesaje coordonate împotriva guvernului și a orientării pro-europene a R. Moldova, avertizează Promo-LEX, una dintre principalele organizații de monitorizare electorală din țară.
Avem mai mulți candidați frustrați, care s-au lansat în campania electorală doar pentru a-și da importanță. Unii alegători proeuropeni, dezamăgiți de PAS, ar putea să intre în capcanele Rusiei și să-și dea votul în favoarea vreunui partid „european”, construit în laboratoarele Kremlinului. Veridica a discutat despre aceste și alte subiecte cu jurnalista de investigație Mariana Rață, autoare a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 și senior editor la aceeași televiziune.
Kremlinul a pus în mișcare un arsenal complex de metode ale războiului hibrid -de la crearea de blocuri electorale menite să unească stânga și electoratul pro-rus, până la finanțări obscure, transferuri ilegale și campanii masive de dezinformare, – toate cu scopul de a redesena tabloul politic de la Chișinău și de a readuce Republica Moldova sub influența sa directă.
Pe 24 august reprezentanții partidelor afiliate Kremlinului au organizat un marș prin care au marcat 81 de ani „de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă” în așa-zisul Război pentru Apărarea Patriei.
Manualele de istorie utilizate în școlile din Federația Rusă promovează o imagine ideologizată a Republicii Moldova, prezentând-o drept un teritoriu istoric rusesc și subminând legitimitatea sa ca stat suveran, potrivit unui raport publicat de organizația WatchDog.
Sfârşitul de mandat al actualei guvernări este marcat de promovarea în spațiul public a unor date statistice eronate și manipulatorii, atât de către reprezentanții puterii, cât și de către politicieni de opoziție.
În cadrul vizitei oficiale efectuate în Austria, preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că Federaţia Rusă a intervenit în alegerile din R. Moldova, prin reţele de cumpărare a voturilor şi manipulare.
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat lansarea, împreună cu președinta Maia Sandu, a unei rețele de contact în cadrul CPE pentru a consolida cooperarea între statele europene în combaterea amenințărilor hibride.
În campania mediatică, școlile cu predare în limba română sunt acuzate de „reabilitarea nazismului și fascismului”, în contextul în care manualele ar prezenta o „viziune falsificată” asupra istoriei și ar transforma eroii antifasciști în „ocupanți”.
Am apăsat „Instalează”, apoi „conectează-te cu Google” și două secunde mai târziu eram utilizator TikTok. Unul din cei aproape nouă milioane de utilizatori români. Mi-am ales dintr-o lista ce mă interesează, în așa fel încât profilul meu să fie cât mai steril – daily life, divertisment, educație, ca să ajut algoritmul. TikTok avea, se pare, alte idei pentru mine: în scurt timp, am alunecat într-o adevărată gaură a propagandei.