În cadrul unei întrevederi cu ambasadorii țărilor din formatul Nordic-Baltic 8 (NB8) — Danemarca, Finlanda, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia — Serebrian a subliniat urgența eliberării imediate și necondiționate a persoanelor deținute ilegal de către autoritățile de facto de la Tiraspol.
Integrarea Republicii Moldova în UE este problematică, iar procesul de aderare este tergiversat, scrie presa pro-Kremlin.
Președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au avut o ședință cu ambasadorii statelor Uniunii Europene și cu partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova la care au discutat despre agenda de reforme și măsurile de securitate.
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană spune că până la sfârșitul lunii septembrie, vom acoperi toate capitolele în procesul de screening, cu două luni mai devreme decât era planificat inițial.
La 28 aprilie 2025 s-au împlinit 11 ani de când a intrat în vigoare regimul liberalizat de vize între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Această decizie a reprezentat prima deschidere reala a Uniunii Europene față de Republica Moldova, prin care Bruxelles-ul a sporit în societatea moldovenească sentimentul că integrarea europeană a Chișinăului este posibilă în viitor. Două zile mai devreme, la Ungheni, în cadrul Festivalului „Podul de Flori”, a fost lansată oficial construcția podului rutier peste Prut, care va face legătura între localitățile Zagarancea din raionul Ungheni, Republica Moldova, și comuna Golăiești din județul Iași, România, fiind parte a Autostrăzii Unirii (A8).
Republica Moldova și Ucraina și-au reafirmat miercuri angajamentul comun pentru integrarea în Uniunea Europeană, în cadrul unei întrevederi la Chișinău între vicepremierele Cristina Gherasimov și Olha Stefanishyna, axată pe coordonarea foilor de parcurs în domenii-cheie ale procesului de aderare.
Olha Stefanishyna, va discuta cu omologul său moldovean, Cristina Gherasimov, pe tema integrării europene a celor două țări.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat la Varșovia că Republica Moldova a renunțat la gazul rusesc și investește în interconectare cu rețelele europene
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a anunțat astăzi că alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie, descriind scrutinul drept unul „crucial” pentru viitorul european al țării.
Parlamentul Republicii Moldova a majorat bugetului de stat pentru anul curent cu sume suplimentare semnificative (8 miliarde de lei moldovenești), bani oferiți de către Uniunea Europeană.
Într-un interviu oferit jurnalistului ucrainean Dmitri Gordon, prim-ministrul Dorin Recean a conturat poziția Republicii Moldova față de marile provocări geopolitice, a reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina și angajamentul ireversibil pentru integrarea în Uniunea Europeană.
În cadrul unei conferințe de presă comune, Igor Grosu a descris Letonia nu doar ca un aliat, ci și ca un exemplu pentru R. Moldova, invocând progresele realizate de Riga după aderarea la Uniunea Europeană
Proiectul face parte din asistența oferită de Uniunea Europeană țărilor care aspiră să adere la Uniune și urmărește consolidarea cadrului economic, politic și social al națiunilor candidate, facilitând astfel drumul acestora spre o aderare deplină la UE
Vicepremierul Mihai Popșoi susține într-un interviu pentru IPN că aderarea la UE oferă R. Moldova șansa de a-și valorifica întregul potențial – economic, cultural și de securitate.
Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a reafirmat angajamentul RM față de parcursul european și parteneriatul strategic cu Statele Unite, într-o dezbatere publică organizată de Atlantic Council la Washington.
În timpul vizitei, Baerbock se va întâlni cu președinta Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean pentru a discuta despre consolidarea relațiilor bilaterale și sprijinul pentru parcursul european al R. Moldova.
Parlamentul Republicii Moldova a ratificat astăzi Acordul administrativ cu Comisia Europeană, care va permite detașarea funcționarilor moldoveni la instituțiile europene, cu scopul de a întări capacitățile țării în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Povestea unui locuitor din Comrat cu vederi pro-europene, dezbaterea inițiativei privind un vot de neîncredere împotriva Comitetului Executiv din Găgăuzia și scandalurile din jurul televiziunii publice GRT au fost subiectele discutate în presa găgăuză săptămâna trecută.
Revenirea în politică a lui Marian Lupu după autoexilul de la Curtea de Conturi și preluarea unui partid de către controversata politiciană Victoria Furtună reprezintă poziționări în perspectiva alegerilor parlamentare din a doua jumătate a anului 2025, care sunt cruciale pentru proiectul european al Chișinăului.
Președinta Maia Sandu, îl va găzdui joi, 20 martie, pe Președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, în prima sa vizită oficială în Republica Moldova.
Dragu, însoțită de o delegație de la BNM, a avut întâlniri cu oficiali europeni, inclusiv vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, și comisara pentru Servicii Financiare, Maria Luís Albuquerque.
Oficialul european a reiterat oferta Uniunii Europene de a acorda un pachet de 60 de milioane de euro pentru regiunea Transnistreană.
Președinta Maia Sandu, îl va primi luni, 3 martie, într-o vizită la Chișinău pe Președintele Consiliului European, António Costa.
Autoritățile de la Chișinău continuă să organizeze sesiuni de instruire pentru funcționarii publici din administrația centrală și locală, în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană.
Deputații danezi vor avea întâlniri cu lideri politici de la Chișinău, inclusiv cu președinta Maia Sandu, șeful legislativului Igor Grosu, cu viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, și vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
Cei doi șefi de stat au abordat cooperarea economică bilaterală, precum și sprijinul acordat de Germania pentru aderarea Rep. Moldova la Un. Europeană.
În timp ce partidele pro-ruse din Republica Moldova se mobilizează ca niciodată înainte de alegerile parlamentare din acest an, fiind încurajate pe toate căile de Moscova și Tiraspol, actuala guvernarnare face prea puțin pentru a fortifica forțele pro-europene. În aceste condiții, riscăm să ne trezim în scurt timp cu un regim polițienesc, similar celui din țara lui Putin. Este una din declarațiile făcute de doctorul în istorie și analistul politic Anatol Țăranu, fost ambasador al Republicii Moldova în Rusia, în cadrul unui interviu pentru Veridica.md.
Republica Moldova și Ucraina vor semna un memorandum de cooperare în domeniul integrării europene, care va fi oficializat la Varșovia, anunță Biroul pentru Integrare Europeană.
Republica Moldova își propune să deschidă în acest an cât mai multe capitole de negociere pentru aderarea la UE, iar în timpul apropiat urmează să înceapă negocierile pentru clusterul unu, ce ține de valori fundamentale, spune viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, într-un interviu pentru Veridica.
Uniunea Europeană alocă 250 de milioane de euro pentru sprijinirea Republicii Moldova în faţa "şantajului energetic" al Moscovei
Președinta Maia Sandu i-a conferit „Ordinul de Onoare” Luminiței Odobescu pentru realizările sale din mandatul de ministră a Afacerilor Externe a României.
„Ceea ce faceți voi, moldovenii, în procesul de aderare la Uniunea Europeană este impresionant. Este important să celebrați asta, dar este la fel de important pentru oamenii din UE să vă ofere o mână de ajutor în aceste vremuri grele”, a declarat Kos.