În discuția despre perspectiva Reunirii s-a mai implicat o tabără, a „națiunii civice”, care consideră că tema respectivă îi „divizează” pe moldoveni, îi supără pe o parte din concetățenii noștri de altă etnie. Spre deosebire de socialiști și comuniști, ei nu au numit-o trădătoare pe Maia Sandu, dar au admonestat-o pentru că ar „destabiliza” și „polariza” societatea.
Moscova susţine că acestea nu sunt îndreptate împotriva altor state și respectă pe deplin dreptul internațional.
Alte unsprezece persoane au fost rănite în bombardamentele forţelor ruse din sudul Ucrainei.
Ministerul precizează că nu sunt excluse și alte arestări.
Unul din cei mai vocali opozanți ai regimului lui Vladimir Putin, acesta a murit în detenție, în februarie 2024.
Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin, a făcut o declarație pentru agenția RIA cu privire la planurile viitoare ale Kremlinului în materie de politică externă și, în special, la negocierile pe tema Ucrainei. Declarațiile lui Narîșkin conțin, ca de obicei, o mulțime de clișee pe tema „politicii agresive a Occidentului colectiv”, însă există câteva aspecte care conturează foarte clar poziția Kremlinului în realitate:
Armata ucraineană folosește „atentate teroriste” împotriva populației civile din Rusia pentru a bloca negocierile de pace, potrivit presei pro-Kremlin.
Forțele Moscovei au atacat cu drone, astăzi, o locomotivă oprită într-o stație din regiunea Zaporojie.
Aceasta se află sub sancțiuni instituite de Uniunea Europeană, după ce a invadat Ucraina.
Compania energetică ucraineană DTEK a anunțat că invadatorii au atacat una dintre întreprinderile sale carbonifere din regiunea Dnipropetrovsk, pentru a doua oară în 24 de ore.
Compania miliardarului american Elon Musk a luat această decizie la solicitarea Ucrainei.
Atacul a avut loc la circa de 70 kilometri de linia frontului.
Acestea vor începe miercuri, 4 februarie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite.
Săli de consultații devastate de explozie, geamuri sparte, mobilier distrus.
E folosit zilnic de 800 de mii de oameni.
Regimului de la Tbilisi i se cere „să coopereze cu misiunea” de experți, care are la dispoziție câteva săptămâni pentru a-și prezenta raportul.
Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii de electricitate și încălzire a țării invadate, cufundându-i pe locuitori în întuneric și frig, la temperaturi de minus 20 de grade Celsius.
„Vă puteți imagina aceste sute de mii de foști combatanți și criminali venind aici” - le-a spus reporterilor ministrul de Externe, Magnus Tsahkna.
Potrivit ONU, aproape 15.000 de civili ucraineni au fost uciși și 40.600 răniți de la începutul invaziei rusești, pe 24 februarie 2022.
Șeful diplomației de la Budapesta, Peter Szijjarto, susține că „președintele și guvernul ucrainean s-au angajat într-o campanie de interferență deschisă, nerușinată și agresivă”, înaintea alegerilor parlamentare din țara lui.
Discuția declanșată de recenta afirmație a Maiei Sandu că ar spune „Da” la un eventual referendum privind reunirea Republicii Moldova cu România, a ajuns într-un punct mort, când participanții se aud doar pe sine, repetă propriile convingeri, și nu ascultă argumentele părții opuse. Iar dacă nu ne auzim unii pe alții, care e rostul disputei?
Veniturile la buget nu pot ține pasul cu creșterea cheltuielilor militare.
Guvernul de la Chișinău a inițiat procesul de denunțare a acordurilor ce stau la baza Comunității Statelor Independente (CSI): Acordul de fondare al CSI din 8 decembrie 1991, Anexa la acest acord din 22 decembrie 1991 și Statutul CSI, semnat la Minsk pe 22 ianuarie 1993. Odată cu denunțarea acestor trei acorduri, Republica Moldova va ieși oficial din CSI. În același timp, ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a precizat că Republica Moldova nu va denunța toate acordurile semnate. Ea va rămâne parte a unora din ele, cu precădere a celor care au caracter economic și nu contravin proceselor de integrare europeană.
Fiul lor de 20 de ani a fost rănit.
Ucraina își lasă cetățenii să sufere în plină iarnă pentru a da vina pe Rusia și a obține avantaje politice, potrivit presei pro-Kremlin.
În prezent, rușii controlează aproape 80% din Donețk și practic tot Luganskul.
Armata rusă a lovit clădiri rezidențiale, un adăpost pentru persoane strămutate, un spital și o maternitate.
Sunt pene de curent în majoritatea regiunilor țării.
De la declanșarea invaziei, pe 24 februarie 2022, această zonă industrială a fost epicentrul luptelor, care au curmat zeci de mii de vieți.
Petrolierul "Grinch" a fost interceptat în Marea Mediterană, în apele internaţionale între Spania și Africa de Nord.
Drona, de tip „Gheran-2”, s-a deteriorat în timpul căderii, după ce a lovit fire electrice și crengi de copaci, dar încărcătura explozivă a rămas intactă.