Editorial - Ion Preașcă

Editorialele Veridica îți aduc în atenție subiecte la zi din actualitatea politică externă. Jurnaliștii noștri urmăresc și analizează ce se întâmplă pe plan internațional, în special în țările din Europa Centrală și de Est, și îți prezintă puncte de vedere originale și bine documentate, care te vor ajuta să înțelegi mai bine realitatea în care trăim.
Republica Moldova: de ce depinde creşterea economică în următorii ani?
Republica Moldova: de ce depinde creşterea economică în următorii ani?

Majoritatea prognozelor privind creșterea economică a Republicii Moldova făcute publice în ultimul timp sunt moderat optimiste și exclud perspectiva unui boom economic, cu o creştere a PIB-ului mai mare de 5%, în următorii cinci ani. Totuşi, se poate observa și o schimbare de accente.

Ion Preașcă
26 mai 2026
O altă reformă lentă, cea a întreprinderilor statului
O altă reformă lentă, cea a întreprinderilor statului

În ultimii 3-4 ani, statul nu a reușit să scoată la privatizare nicio întreprindere, chiar dacă în numeroase programe şi strategii, autorităţile și-au asumat acest lucru. O astfel de situație nu ar trebui să ne suprindă, în condiţiile în care privatizarea nu a fost şi nu este privită cu ochi buni de electorat, iar rezultatele unor procese din trecut au fost (şi sunt încă) contestate şi însoţite de dosare penale. În plus, actuala putere ş-a angajat să reformeze domeniul şi să transparentizeze procesele de privatizare.

Ion Preașcă
12 mai 2026
Colapsul financiar şi economic al regiunii transnistrene în cifre
Colapsul financiar şi economic al regiunii transnistrene în cifre

Intenţia autorităţilor Republicii Moldova de a elimina treptat scutirile fiscale pentru regiunea transnistreană și de a crea un Fond de convergență, din 2026, a generat un nou val de acuzaţii din partea administrației separatiste de la Tiraspol, dar şi din partea Kremlinului, care le-a calificat drept un nou element de presiune economică şi financiară.

Ion Preașcă
17 apr. 2026
Republica Moldova și reconstrucția post-război a Ucrainei
Republica Moldova și reconstrucția post-război a Ucrainei

Un studiu elaborat de Kyiv School of Economics, dezvăluie modul în care Chișinăul ar putea deveni partener strategic pentru reconstrucția Ucrainei după încheierea războiului declanșat de Rusia şi scoate în evidenţă oportunitățile de implicare a Republicii Moldova prin infrastructură, logistică și cooperare economică regională.

Ion Preașcă
03 apr. 2026
Nistrul, criza apei și bombardamentele rusești
Nistrul, criza apei și bombardamentele rusești

Un atac al Rusiei din 7 martie 2026, asupra hidrocentralei de la Novodnistrovsk din Ucraina a dus la poluarea apelor râului Nistru cu produse petroliere şi posibil cu alte substanțe toxice.

Ion Preașcă
17 mar. 2026
Din criză în criză. De ce Republica Moldova nu deține stocuri de produse petroliere?
Din criză în criză. De ce Republica Moldova nu deține stocuri de produse petroliere?

Turbulențele de pe pieţele globale energetice, financiare şi din lanţurile logistice provocate de războiul Statelor Unite și Israelului cu Iranul, precum și amplificarea ulterioară a conflictului în regiune, au impact direct şi în Republica Moldova.

Ion Preașcă
06 mar. 2026
Politica tarifară din domeniul energetic și populismul
Politica tarifară din domeniul energetic și populismul

O întreagă campanie informaţională, prin care se încearcă a pune la îndoială politica tarifară din sistemul energetic şi gazier, poate fi observată, începând cu sfârșitul anului trecut.

Ion Preașcă
24 feb. 2026
Cum a crescut datoria de stat în 2025 şi ce ne aşteaptă în 2026?
Cum a crescut datoria de stat în 2025 şi ce ne aşteaptă în 2026?

Anul trecut datoria de stat internă şi externă a Republicii Moldova a înregistrat o creştere cu circa 11,38 miliarde lei. Pe 31 decembrie 2025 soldul datoriei de stat a constituit 132,78 miliarde de lei, la valoarea nominală.

Ion Preașcă
02 feb. 2026
Bugetul statului, principala sursă de plată a datoriei pentru miliardul furat
Bugetul statului, principala sursă de plată a datoriei pentru miliardul furat

În ultima lună a anului trecut cele trei instituții financiare implicate în furtul miliardului (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank) nu au achitat nici-un leu, plată aferentă rambursării creditelor de circa 14 miliarde de lei, acordate acum 11 ani de Banca Naţională a Moldovei (BNM), cu garanţia statului (Guvernele Leancă şi Gaburici).

Ion Preașcă
22 ian. 2026
Anul economic 2025: criza energetică, relația proastă cu FMI şi aderarea la SEPA
Anul economic 2025: criza energetică, relația proastă cu FMI şi aderarea la SEPA

Republica Moldova a trecut în anul ce se încheie de una dintre cele mai turbulente perioade din ultimii zece ani, iar toate speranțele sunt că 2026 va fi mai bun.

Ion Preașcă
30 dec. 2025
FMI recomandă reforme, până a ne promite bani
FMI recomandă reforme, până a ne promite bani

După scandalul declanșat în noiembrie a.c., ca urmare a ratării de către Guvernul Republicii Moldova a două tranşe de circa 170 de milioane de dolari (2,9 miliarde lei) din partea Fondului Monetar Internațional (FMI), vizita unei echipe a FMI, şi mai ales concluziile acesteia, au generat un interes sporit.

Ion Preașcă
22 dec. 2025
Povara întreprinderilor de stat
Povara întreprinderilor de stat

De mai mulţi ani autorităţile încearcă să reformeze sectorul întreprinderilor de stat, cu scopul declarat de a le face mai eficiente şi ca să genereze profit în loc de pierderi. Cifrele din rapoarte arată că măsurile luate nu aduc încă rezultatul scontat.

Ion Preașcă
04 dec. 2025
Creşterea economică: de la pesimism la optimism exagerat
Creşterea economică: de la pesimism la optimism exagerat

Ultimele două săptămâni au fost marcate de o nouă serie de dezbateri privind situaţia din economie: de la faptul că Republica Moldova nu a primit de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) ultima tranşă de circa 170 milioane dolari, de la discuţia dacă ţara este în recesiune economică sau nu, până la promisiunea premierului Alexandru Munteanu de a asigura o creştere economică de 7% până în anul 2028.

Ion Preașcă
20 nov. 2025
Dosarul Lukoil şi securitatea energetică a Republicii Moldova
Dosarul Lukoil şi securitatea energetică a Republicii Moldova

Deși autoritățile încearcă să ne convingă de mai mult timp că au pus capăt dependenței energetice de Moscova, descoperim cu surprindere că Republica Moldova depinde în continuare de resursele energetice livrate de ruși.

Ion Preașcă
07 nov. 2025
Ce viitor economic ne promite premierul desemnat?
Ce viitor economic ne promite premierul desemnat?

Premierul desemnat Alexandru Munteanu a prezentat echipa guvernamentală şi a publicat programul de activitate al cabinetului său, cu sloganul „UE, pace, dezvoltare”.

Ion Preașcă
29 oct. 2025
Ce moştenire economică lasă Dorin Recean?
Ce moştenire economică lasă Dorin Recean?

Premierul Dorin Recean a anunțat că se retrage din politică „din motive personale”, că nu va conduce viitorul Guvern și că nici nu va rămâne deputat în noul Legislativ.

Ion Preașcă
14 oct. 2025
Cine are mai mare nevoie: Republica Moldova de UE sau UE de Moldova?
Cine are mai mare nevoie: Republica Moldova de UE sau UE de Moldova?

Există un curent de opinie, promovat de adversarii integrării europene, potrivit căruia Uniunea Europeană ar avea nevoie de Republica Moldova doar în calitate de piaţă de desfacere şi ca sursă de materii prime. Ca argument ei invocă diverse date statistice publice. Să fie într-adevăr așa?

Ion Preașcă
15 sept. 2025
Strategia independenţei energetice: Locul gazelor va fi luat de vânt şi soare
Strategia independenţei energetice: Locul gazelor va fi luat de vânt şi soare

După mai mult de trei ani de muncă, Ministerul Energiei a propus o nouă Strategie energetică a Republicii Moldova, pentru o perioadă până în anul 2050. Dacă va fi adoptată, ea va deveni a cincea strategie din ultimii 30 ani. Dintre acestea nici una nu a fost însă realizată, inclusiv actuala Strategie valabilă până în 2030, care a fost adoptată de Guvernul Filat în februarie 2013.

Ion Preașcă
02 sept. 2025
Unde sunt zecile de platforme industriale multifuncționale?
Unde sunt zecile de platforme industriale multifuncționale?

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, la începutul lunii august a.c., un nou Program de stat pentru constituirea și dezvoltarea parcurilor industriale, o inițiativă calificată drept strategică menită să impulsioneze economia regională și să reducă disparitățile din teritoriu.

Ion Preașcă
19 aug. 2025
De ce nu scăpăm încă de Gazprom, sau ce a ratat Republica Moldova
De ce nu scăpăm încă de Gazprom, sau ce a ratat Republica Moldova

În august, Energocom va prelua controlul asupra infrastructurii de asigurare cu gaz a Republicii Moldova, a anunţat triumfalist, săptămâna trecută, premierul Dorin Recean.

Ion Preașcă
05 aug. 2025
Economia, între adevăr și manipulare
Economia, între adevăr și manipulare

Sfârşitul de mandat al actualei guvernări este marcat de promovarea în spațiul public a unor date statistice eronate și manipulatorii, atât de către reprezentanții puterii, cât și de către politicieni de opoziție.

Ion Preașcă
28 iul. 2025
Agricultura poate redeveni factorul de creştere economică a Republicii Moldova
Agricultura poate redeveni factorul de creştere economică a Republicii Moldova

În pofida creșterii alocațiilor în agricultură, afirmațiile Executivului din ultimul timp cu privire la succesele înregistrate în acest domeniu par a fi, mai degrabă, o repetiție sau o sinteză a datelor din ultimii doi-trei ani.

Ion Preașcă
09 iul. 2025
Deputaţii, deficitul comercial şi exportul de servicii
Deputaţii, deficitul comercial şi exportul de servicii

Republica Moldova a înregistrat o scădere cu 1,2% a PIB-ului în primul trimestru, iar exporturile de mărfuri au continuat trendul negativ, diminuându-se cu 11,3% în primele patru luni ale acestui an.

Ion Preașcă
24 iun. 2025
Curentul electric: prețuri, venituri și riscuri
Curentul electric: prețuri, venituri și riscuri

Prețul curentului electric a devenit, în ultimul timp, un subiect dezbătut intens în mass-media, atât de către unii politicieni, cât și de către anumite persoane oficiale. Pe de altă parte, problema cea mai mare s-ar putea să nu fie prețul curentului electric, ci, mai degrabă, riscul ca Republica Moldova să nu reușească să-și acopere integral consumul în anumite perioade ale zilei, în următoarele două-trei luni.

Ion Preașcă
16 iun. 2025
Motivele şi riscurile creşterii vertiginoase a preţurilor la locuinţe
Motivele şi riscurile creşterii vertiginoase a preţurilor la locuinţe

Preţul locuințelor în municipiul Chişinău (55-60% din toată piaţa imobiliară a Republicii Moldova) s-a dublat în perioada 2019-2024, arată datele statistice şi analizele experţilor.

Ion Preașcă
04 iun. 2025
Bani pentru reforme, sau reforme pentru bani?
Bani pentru reforme, sau reforme pentru bani?

Guvernul a aprobat pe 7 mai a.c., Agenda de reforme a Planului de Creștere pentru Republica Moldova, document calificat de către autorităţi drept unul istoric „pentru dezvoltarea economică a țării și parcursului său european”.

Ion Preașcă
16 mai 2025
Cine va salva de la faliment Căile Ferate?
Cine va salva de la faliment Căile Ferate?

Autorităţile au prezentat un nou plan de reorganizare a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM), după mai multe tentative din ultimul deceniu de a depăși criza de la CFM. Noul plan presupune împărțirea întreprinderii în două companii care vor gestiona separat infrastructura și operațiunile cu pasageri sau marfă.

Ion Preașcă
07 mai 2025
Imperiul Gazprom din Republica Moldova, tot mai aproape de dispariţie
Imperiul Gazprom din Republica Moldova, tot mai aproape de dispariţie

Republica Moldova elimină ultimele forme de dependenţă de gazele naturale din Federația Rusă și accelerează integrarea țării în piața energetică europeană, a anunţat pe 8 aprilie a.c., Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), după ce a adoptat o decizie prin care întreprinderea moldo-rusă Moldovagaz poate rămâne fără licenţă.

Ion Preașcă
11 apr. 2025
Cine va salva fermele din Republica Moldova de pesta porcină africană?
Cine va salva fermele din Republica Moldova de pesta porcină africană?

Pe lângă problemele majore din sectorul agrar moldovenesc devenite deja tradiţionale cum ar fi cataclismele naturale, lipsa pieţelor de desfacere, preţurile mari la carburanţi şi chimicale, costurile mari de creditare, preţurile mici la producţia proprie, în acest an s-a mai adăugat una – pesta porcină africană.

Ion Preașcă
02 apr. 2025
În drum spre UE, cu un nou ministru al Economiei
În drum spre UE, cu un nou ministru al Economiei

La doar două zile de la aprobarea de către Parlamentul European a Planului de Creștere pentru Republica Moldova de 1,9 miliarde de euro, considerat drept cel mai mare instrument de sprijin din istoria țării, Guvernul de la Chişinău a schimbat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED).

Ion Preașcă
18 mar. 2025
Bugetul 2024: între incapacitate de absorbție și austeritate
Bugetul 2024: între incapacitate de absorbție și austeritate

Anul 2024 s-a încheiat cu o reducere de aproape un procent a cheltuielilor bugetului statului, comparativ cu anul precedent. În bani această reducere reprezintă aproximativ 657 milioane de lei, arată datele Ministerului Finanţelor. O sumă deloc mică.

Ion Preașcă
04 mar. 2025
Populaţia scade, dar numărul angajaţilor la stat rămâne neschimbat
Populaţia scade, dar numărul angajaţilor la stat rămâne neschimbat

În ultimii ani diverse guverne au tot anunţat şi realizat măsuri de optimizare a numărului de angajați în sectorul public, dar impactul acestor reforme pare să fi rămas, cel puțin deocamdată, unul minor, după cum arată datele publice.

Ion Preașcă
14 feb. 2025
Raportează
Fake News

Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.

Raportează
Podcast

Ascultă podcasturile Veridica.md!

Podcasturi
Video

Urmărește reportajele Veridica.md!!

Video