Merită să repetăm: independența Republicii Moldova, la a treizeci și cincea aniversare, ca și la celelalte de după 2022, depinde în cea mai mare măsură de rezistența armatei ucrainene. Șansa noastră e mai întâi geografică.
Pentru unii cetățeni, aniversările independenței Republicii Moldova nu sunt un motiv de sărbătoare, ci, dimpotrivă, un prilej de a mai boci, de a mai vărsa niște lacrimi după „paradisul pierdut”, comunismul neconștientizat („trăiam în comunism și nu ne dădeam seama”).
Nu știu cum vouă, dar mie, stimați cititori, îmi lipsesc comentariile Mariei Zaharova, după ce Putin a eliminat din campania electorală parlamentară din Rusia singurul partid – Iabloko - care pledează „pentru pace și libertate”, cerând oprirea războiului din Ucraina.
Opoziția își vine în fire după eșecul spectaculos și foarte dureros suferit în alegerile parlamentare din 2025 și reușește, trebuie să recunoaștem, să aplice, din când în când, lovituri sensibile guvernării PAS. Cazul MoldATSA și salariile „disproporționate” din domeniul public e unul din exemplele cele mai convingătoare, departe de a se fi încheiat. Dar aceeași opoziție generează și multă informație care nu se confirmă, alarmă falsă, lovituri nejustificate, furie meschină, sterilă, în demersurile anti-PAS, cum a fost de exemplu cazul cu „anularea” concertului de Ziua Limbii Române.
Incredibil: Putin e dispus să împartă prada teritorială ucraineană cu Polonia, Ungaria și România. El provoacă aceste țări să-și revendice teritoriile ocupate de armata roșie, anexate de Uniunea Sovietică și incluse în componența RSS Ucrainene, în anii 1939-40. Acest lucru vorbește despre impasul și disperarea extremă a președintelui rus în al cincilea an de război, care a crezut în mod stupid că va ajunge la Kiev „în 2-3 zile”, atunci când a pornit iraționala, anacronica „operațiune militară specială” în Ucraina.
Vasile Tofan e primul șef de guvern care și-a dorit în mod expres acest post, publicându-și, după anunțul de demisie a lui Alexandru Munteanu, punctul de vedere asupra priorităților guvernului în actualele condiții. Dacă anul trecut, după alegerile parlamentare, Munteanu a fost luat prin surprindere de oferta Maiei Sandu (a relatat el însuși episodul respectiv), Tofan, putem presupune, a așteptat să-i fie propus postul de prim-ministru, făcând, din propria inițiativă, primul pas în acest sens.
Un nou scandal pe tema reUnirii Republicii Moldova cu România. De data aceasta l-a declanșat Hubert Knirsch, ambasadorul Germaniei la Chișinău, care a pus „sub semnul îndoielii” că în Republica Moldova „avem aceeași limbă, avem aceeași religie ca și România”. Spiritele s-au încins peste măsură în urma declarației sale, în detrimentul interesului pentru formarea noului guvern moldav, încredințată antreprenorului Vasile Tofan, care se remarcase, după anunțul demisiei lui Alexandru Munteanu, prin radicalismul viziunilor sale administrative.
Deși s-a extins fulgerător, ca un foc de paie, afectând carierele unor înalți funcționari și deputați, aparentul deznodământ în scandalul de la MoldATSA - demisia prim-ministrului Alexandru Munteanu – a luat prin surprindere pe toată lumea.
Două „bombe” mediatice au zguduit profund societatea moldavă în ultima săptămână. Una, legată de selectarea directorului MoldATSA, care și-a falsificat datele biografice și a stabilit remunerații dubios de generoase pentru personalul instituției, inclusiv verișoara Maiei Sandu, a cauzat câteva demisii, audit, restituiri de sume, percheziții, se pregătesc și intervenții legislative...
Moscova reacționează la începerea negocierilor între UE și Republica Moldova ca un rival gelos care nu își mai poate stăpâni sentimentele. Chișinăul tace. În schimb, guvernarea PAS ne surprinde cu proiecte de reforme despre care nu a vorbit până acum.
O sincronizare simbolică: la 14 iunie s-a întrunit congresul partidului de guvernământ – PAS, care l-a reales pe Igor Grosu, președintele Parlamentului, în funcția de lider, iar la 15 iunie au început oficial negocierile de aderare a Republicii Moldova la UE pe grupul de capitole „Valori fundamentale”.
Putin s-a implicat personal în campania electorală din Armenia, mai activ decât în Republica Moldova, speriindu-i pe armeni că riscă mult dacă vor alege cursul european. Războiul din Ucraina, a spus el, a început odată cu dorința ucrainenilor de a adera la UE. A spus-o nu o singură dată.
Ne referim la Aleksandr Lukașenko, așa-zisul președinte al Republicii Belarus, și Igor Dodon, așa-zisul ex-președinte al Republicii Moldova, care s-au întâlnit la Minsk, într-o ambianță „prietenească”, după o „conferință internațională, interpartinică despre suveranitatea statală”, temă ce sună profund ironic, batjocoritor într-o țară vasală, suverană doar cu numele. E cam cum s-ar organiza în Rusia o conferință despre pace sau suveranitatea limitată a noilor state post-sovietice.
În timp ce concetățenii noștri discută cu pasiune rezultatele Eurovisionului, consecințele inundațiilor de sâmbătă seara sau câți bani au lăsat moștenire părinții procurorului general, vecinii ucraineni sunt atacați cu mii de drone și rachete hipersonice, care lovesc fără discernământ în blocuri, centre comerciale, stații de metro, oficii poștale, teatre, muzee, biblioteci, universități, biserici, mănăstiri... Iar Lavrov îi sperie satanic, suprarealist, pe diplomații străini că trebuie să fugă din Kiev căci vor urma lovituri și mai devastatoare. Dar ce să facă localnicii?
Înfigându-și colții într-o îmbucătură prea mare de teritoriu ucrainean, Rusia (sau Ursia?) nu scapă nici celelalte state vecine din vedere, amenințându-le în permanență cu „eliberarea”.
Psihoza „pobedistă” (de la pobeda-victorie) pare să se fi manifestat la Chișinău mai agresiv, cu mai mult zel sfidător, obraznic, decât la Moscova, asupra căreia atârnă, ca o sabie a lui Damocles, pericolul sosirii dronelor și rachetelor ucrainene. Până și Putin a părut mai temperat, mai cu picioarele pe pământ, decât liderii comuniști și socialiști de la noi, înțelegând că isteria militaristă - „pobedobesie” (pobeda + turbarea), în actualele condiții de război de uzură, când armata rusă nu e capabilă să străpungă frontul ucrainean, poate avea un efect jenant, contrariu celui scontat.
Politicienii de la Comrat au găsit un nou pretext de a se ridica pe baricade împotriva Chișinăului: ei refuză să se conformeze noului Cod Electoral al Republicii Moldova, adoptat în decembrie 2022, care prevede că autoritatea electorală din cadrul Autonomiei Găgăuze nu se mai numește Comisie Electorală Centrală, ca mai înainte, ci Consiliul Electoral Central. Denumirea veche, prevăzută de legea privind statutul Autonomiei Găgăuze, adoptată în decembrie 1994, le place mai mult, schimbarea este văzută ca un atentat la unul dintre simbolurile importante ale entității administrative găgăuze.
Nicio săptămână fără amenințări dinspre Rusia. Săptămâna trecută, pe zidul crenelat al Kremlinului, vorbind la figurat, a ieșit Serghei Șoigu, secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, fost ministru fioros al războiului, să anunțe că siguranța cetățenilor ruși din localitățile ocupate de Rusia în Republica Moldova, în număr de peste 220 de mii, este pusă în pericol prin acțiunile „nechibzuite și iresponsabile ale Kievului și Chișinăului”, și că Moscova e pregătită să aplice „orice mijloace” pentru a-i proteja. Nu e primul care lansează o astfel de amenințare.
Înfrângerea lui Victor Orban în alegerile parlamentare din Ungaria a lovit indirect, dar foarte puternic, în planurile „suveraniștilor” moldoveni de a „ieși în lume” și a stabili relații cu mișcarea „suveranistă” europeană.
Seismul electoral de duminica trecută, cu epicentrul în Ungaria, a zguduit Europa și a reverberat dincolo de ocean, în SUA.
În aparență, Moscova pare împăcată cu ideea ieșirii inevitabile a Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente dependente de Rusia.
În mesajul său de la 27 martie a.c., președinta Maia Sandu pune pentru prima dată accentul pe semnificația identitară, definitorie, a actului Unirii Basarabiei cu România în 1918.
Săptămâna trecută, vicepremierul pentru Reintegrare Valeriu Chiveri a prezentat la Bruxelles viziunea Chișinăului asupra problemei transnistrene. Numit „Abordările de bază în procesul integrării treptate a regiunii transnistrene”, documentul reflectă „neoficial” angajamentul „ferm” al Republicii Moldova să înainteze „în procesul de reintegrare a țării”, pentru a se ajunge, exclusiv pe cale pașnică, la „o soluție deplină, viabilă și durabilă” a conflictului transnistrean.
În al cincilea an de război, un brav general de pe Bâc visează să tranșeze, împreună cu Putin, teritoriul Ucrainei. E un general aflat demult în retragere, octogenar, dar foarte activ, sârguincios, postând și redistribuind zilnic în rețeaua socială diferite texte, filmulețe, ale căror mesaje nu coincid uneori cu așteptările pe care le avem de la o persoană cunoscută în societate ca om rezonabil, decent, normal.
În sfârșit, la recenta întâlnire în formatul 1+1 de la Tiraspol, reprezentantul Chișinăului a abordat și una dintre cele mai importante probleme legate de ocupația rusă a unei părți din teritoriul Republicii Moldova: alfabetul și programa de învățământ în școlile moldovenești de dincolo de Nistru, din Tighina și din câteva sate învecinate.
Imperialiștii ruși trăiesc în ultima vreme momente de panică, din cele mai dramatice, mai stresante ca niciodată. Crezul lor mesianic, șovin este supus unui test neobișnuit, neîncercat până acum, zguduindu-le puternic orgoliul colectiv „patriotic”.
Coreea de Sud a cerut Ambasadei Ruse din Seul să dea jos enormul banner pe care scria rusește „Victoria va fi a noastră” (Pobeda budet za nami), afișat în preajma celei de-a patra aniversări a războiului din Ucraina.
Mare agitație și derută în tabăra „suveraniștilor” locali, după întâlnirea lui Marco Rubio, secretarul de Stat al SUA, cu președinta Maia Sandu, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen.
Primele 100 de zile ale guvernului Alexandru Munteanu au fost marcate, din punctul nostru de vedere, de câteva evenimente excepționale: decizia de ieșire din CSI și începerea negocierilor tehnice cu UE; startul reformei administrativ-teritoriale; pana de curent care a cuprins teritoriul Republicii Moldova și amânarea punerii în funcțiune a liniei electrice de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău; desființarea prin absorbție a Universității din Cahul...
În discuția despre perspectiva Reunirii s-a mai implicat o tabără, a „națiunii civice”, care consideră că tema respectivă îi „divizează” pe moldoveni, îi supără pe o parte din concetățenii noștri de altă etnie. Spre deosebire de socialiști și comuniști, ei nu au numit-o trădătoare pe Maia Sandu, dar au admonestat-o pentru că ar „destabiliza” și „polariza” societatea.
Discuția declanșată de recenta afirmație a Maiei Sandu că ar spune „Da” la un eventual referendum privind reunirea Republicii Moldova cu România, a ajuns într-un punct mort, când participanții se aud doar pe sine, repetă propriile convingeri, și nu ascultă argumentele părții opuse. Iar dacă nu ne auzim unii pe alții, care e rostul disputei?
În aceste zile de iarnă grea - mercurul termometrului coborând noaptea spre -20 de grade -, gândul ne duce inevitabil la suferințele ucrainenilor. Noi cum am suporta frigul de -25 C, ca în Ucraina, dacă rachetele rusești ar nimeri în cele două centrale termice din Chișinău?
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează
