Președintele Nicușor Dan i-a „emoționat” pe unioniștii de pe ambele maluri ale Prutului, referindu-se la unire, într-un interviu acordat ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Sfârşitul de mandat al actualei guvernări este marcat de promovarea în spațiul public a unor date statistice eronate și manipulatorii, atât de către reprezentanții puterii, cât și de către politicieni de opoziție.
Autoritățile moldovenești, ca niciodată, au șanse să îl aducă în fața justiției pe cel care a ținut în captivitate Republica Moldova cel puțin un deceniu.
La Chișinău se va desfășura, pe 6-7 septembrie a.c., Festivalul Vinului de Autor, un eveniment la a treia ediție.
Acum câteva zile, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a făcut câteva declarații de interes public cu privire la regionalizarea serviciilor medicale din Republica Moldova. Declarațiile s-au scurs cuminți, pe neobservate, în malaxorul de informații din spațiul public și prea curând peste ele s-a și lăsat deja uitarea.
Scandal în România legat de achiziția Portului Internațional Liber Giurgiulești, bullyingul a început să fie folosit ca instrument de competiție electorală în Republica Moldova și alegerile din comuna Boldurești – iată evenimentele pe care le vom aborda în Sinteza Săptămânii la Veridica.
Înlocuirea lui Denis Șmihal cu Iulia Sviridenko e văzută de analiști drept o cosmetizare menită să aplaneze nemulțumirile populației și să consolideze puterea administrației prezidențiale. Kievul spune că în urma remanierii va fi impulsionată industria de armament.
Primul summit bilateral Republica Moldova-Uniunea Europeană a avut loc la Chișinău, pe 4 iulie a.c. Acest eveniment demonstrează, o dată în plus, că relațiile Chișinăului cu Bruxellesul trec la o nouă etapă, una calitativ mai înaltă.
Interdicția aplicată de către autoritățile române primarului de Chișinău, Ion Ceban, controversatei jurnaliste Natalia Morari și fostului premier comunist Vasile Tarlev este probabil evenimentul cel mai important de până acum din perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă.
Chiar dacă anunțată de ceva timp, vizita președintelui Comisiei Europene Antonio Costa și a președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen a bulversat Chișinăul politic.
În pofida creșterii alocațiilor în agricultură, afirmațiile Executivului din ultimul timp cu privire la succesele înregistrate în acest domeniu par a fi, mai degrabă, o repetiție sau o sinteză a datelor din ultimii doi-trei ani.
În ziua comemorării domnului Țării Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt, pe 2 iulie a.c., președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, la mormântul marelui voievod de la Mănăstirea Putna a vorbit despre planul sovietic de refacere a Moldovei Mari.
Oligarhul fugar Ilan Șor asociază reabilitarea victimelor crimelor staliniste din Republica Moldova cu nazismul.
Printre măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan e și mărirea TVA-ului la carte. De la 5% la 9% sau la 19%.
La 22 mai, Lukașenko le-a ordonat funcționarilor săi să fie atenți la ce spun oamenii pe rețelele sociale : „Voi sunteți imaginea mea pe teren. Toate greșelile voastre se reflectă asupra președintelui”, a spus Lukașenko, reacționând la valul de videoclipuri TikTok care denunțau lipsa cartofilor din magazine și piețe.
Republica Moldova a înregistrat o scădere cu 1,2% a PIB-ului în primul trimestru, iar exporturile de mărfuri au continuat trendul negativ, diminuându-se cu 11,3% în primele patru luni ale acestui an.
Fostul șef la Serviciul de Informații și Securitate, Vitalie Pîrlog, învinuit în dosarul Interpol, la solicitarea autorităților franceze, a fost reținut în Dubai unde se stabilise după demararea investigațiilor procurorilor. Guvernul și Parlamentul au anunțat noi mandate pentru majoritatea actualilor judecători ai Curții Constituționale – Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca. Celor trei li se va alătura fostul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco. Un angajat al Băncii Naționale, Ruslan Grate, a fost condamnat de prima instanță, în dosarul Fraunda Bancară, la cinci ani de închisoare în cazul unui transfer dubios a 75 de milioane de lei pe conturile unei firme asociate lui Ilan Șor. Acestea sunt evenimentele pe care le vom analiza în sinteza săptămânii curente.
Pentru mulți, este vorba de un mecanism de adaptare, în unele cazuri creșterea reflectă venituri noi asociate cu războiul, iar în alte situații vorbim de o alternativă la cheltuielile mari.
Prețul curentului electric a devenit, în ultimul timp, un subiect dezbătut intens în mass-media, atât de către unii politicieni, cât și de către anumite persoane oficiale. Pe de altă parte, problema cea mai mare s-ar putea să nu fie prețul curentului electric, ci, mai degrabă, riscul ca Republica Moldova să nu reușească să-și acopere integral consumul în anumite perioade ale zilei, în următoarele două-trei luni.
Nicanor Ciochină, acuzat de accidentare mortală a unui băiat, este primar cu acte în regulă la Boldurești, Nisporeni; Transnistria a ajuns cu gazele pe butuci; iar la 84 de ani de la primul val de deportări, Guvernul Republicii Moldova a decis să facă publice toate dosarele oamenilor persecutați de sovietici - acestea sunt trei subiecte pe care le vom analiza pe scurt în sinteza săptămânii curente.
Rusia a lansat la Chișinău un nou proiect revizionist, îndreptat atât împotriva Ucrainei, cât și a României, singurii vecini pe care îi are Republica Moldova.
Alegerile prezidențiale din România au developat un nou episod din războiul hibrid pe care Rusia îl duce împotriva României și a Republicii Moldova. Deși candidatul sprijin de Moscova pentru viziunile sale suveraniste și pliabile pe toate narațiunile propagandei ruse nu a câștiga cursa pentru Palatul Cotroceni, Rusia a pregătit abil terenul pentru “tactica pârjolirii terenului” după acest eșec.
Nicanor Ciochină, cel care a accidentat mortal un minor, în loc să se ascundă de ochii lumii, a candidat și a fost reales de consătenii săi din Boldurești, Nisporeni, primar al localității, fapt care a revoltat opinia publică din Republica Moldova. Tot în această săptămână, în care s-a mutat la Domnul compozitorul Eugen Doga, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 106 ani, și ultimul veteran al Armatei Române și cea mai vârstnică persoană din Republica Moldova, Constantin Cojocaru. Bărbatul a luptat împotriva sovieticilor, s-a războit cu naziștii, a supraviețuit deportărilor staliniste și regimului sovietic, care a vrut să îi nenorocească familia. Iar în Zona de Securitate au avut loc noi tentative de provocări din partea Tiraspolui. Aceste sunt evenimentele pe care le vom analiza în sinteza săptămânii curente.
Preţul locuințelor în municipiul Chişinău (55-60% din toată piaţa imobiliară a Republicii Moldova) s-a dublat în perioada 2019-2024, arată datele statistice şi analizele experţilor.
Victoria unui candidat suveranist, la alegerile prezidențiale din România, care ar fi promovat narațiuni rusești la adresa Uniunii Europene, ar fi reprezentat o mare victorie geopolitică pentru Moscova în războiul său hibrid declanșat contra Occidentului, în particular contra UE.
Exodul procurorilor din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a Procuraturii Anticorupție în ajunul alegerilor parlamentare și al intensificării tacticilor de război hibrid din partea Rusiei, descinderile angajaților Centrului Național Anticorupție în vămile moldovenești și criza financiară și energetică tot mai acută a regimului separatist pro-rus de la Tirapol sunt subiectele pe care le vom analiza în sinteza săptămânii curente.
Sloganul Maiei Sandu din campania prezidențială din 2020 a fost „E vremea oamenilor buni!”. Era a doua campanie, după cea pierdută în fața lui Igor Dodon din 2016.
Deși rulajul de pe cardul bancar îmi arată că o duc mai bine în 2025 față de anul trecut, realitatea economică mi se pare mai grea. Obiceiurile de consum parcă nu s-au schimbat structural, bani ar trebuie să ajungă, dar nu e așa. Ca să o spun mai pe șleau: mi s-a acutizat sentimentul sărăciei. De ce?!
Votul covârșitor al cetățenilor români din Republica Moldova pentru Nicușor Dan în alegerile prezidențiale din România și ura declanșată de George Simion împotriva basarabenilor; reținerea șefului Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, pentru o mită de 40.000 de dolari, pentru a trece mărfuri în Transnistria, și urcușul acestuia în Serviciul Vamal din 2023; cetățenii moldoveni din lista de sancțiuni a Uniunii Europene împotriva Rusiei și afacerea lor din Republica Moldova sunt evenimentele pe care le vom analiza, pe scurt, în sinteza de săptămâna curentă.
Va putea candidatul pro-european să câștige alegerile într-o țară unde dreapta naționalistă câștigă din ce în ce mai mult teren în preferințele electoratului?
Pentru Republica Moldova alegerile prezidențiale din România au avut o importanță deosebită, întrucât Bucureștiul este principalul partener bilateral al Chișinăului, de susținerea căruia depinde cursul său european.
Guvernul a aprobat pe 7 mai a.c., Agenda de reforme a Planului de Creștere pentru Republica Moldova, document calificat de către autorităţi drept unul istoric „pentru dezvoltarea economică a țării și parcursului său european”.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează